+ 28°C

Curiozităţi

Acasă / Când cumperi schiuri… (partea I)

Când cumperi schiuri… (partea I)

Publicat în: 1 ian.. 2018
Autor: Rares Tileaga

… nu uita că schiurile te cumpără pe tine. Există o subtilă dar certă posedare a schiorului de către propriul echipament, mai ales dacă acel echipament a fost cumpărat cu cap. Ai văzut vreodată reclamele alea cu schiori care dorm în pat cu schiurile în brațe? Ei bine, nu-s povești…

 

Dar hai să coborâm cu picioarele pe pământ și să vedem, dincolo de această frumoasă posedare, ce trebuie să știm când dăm banii pe schiuri, clăpari și bețe. Nu m-aș întinde cu discuția la tot ceea ce e echipamentul de schi (adică inclusiv îmbrăcăminte și protecții) și nici nu dau nume de mărci, fiindcă tot ce vezi azi în magazinele de specialitate sunt echipamente de mare și foarte mare încredere. Așa că nu crede în paradele de știință ale celor care vor să pară niște guru ai echipamentelor, spunând de pildă că Atomic (doar fiindcă e una dintre cele mai vizibile mărci pe pârtii) e firmă comună, ba chiar fantomă. Încearcă să ai discernământ, tehnologia e un cuvânt mult mai deștept decât noi. În sfârșit, iată, mai jos, un fel de ABC al cumpărătorului de schiuri…

 

Cât de lungi?” E primul lucru la care te gândești când intri în magazin. Păi, lungi în funcție de cum schiezi și de zăpada pe care schiezi, așa că întrebarea trebuie să fie un pic altfel: „cât de bun sunt și cât de lungi, înguste și rigide trebuie să fie?” Sunt chestiuni strâns unite, toate depinzând de stilul de schi, de abilități și de zăpada în care te dai, indiferent că ești bărbat, femeie sau copil.

 

Pe pârtie bătătorită. Cele mai potrivite, aici, sunt schiurile piste, obligatorii pentru începători, dar și cele all-mountain, preferate de majoritatea schiorilor, fiindcă poți intra cu ele în orice tip de zăpadă. Pe scurt, vorbim despre vestitele schiuri carve, care pe pârtie bătătorită se simt perfect prin faptul că alunecă pe canturi, prin ocoliri pe care le dictează în mod natural forma curbată a schiului. Sunt acele schiuri înguste în talie (65-85 mm, cu radius între 10-16 m), dar late la vârf și coadă. De fapt, cu cât sunt mai înguste la mijloc, cu atât ocolirile vor fi mai iuți, mai „pișcate” și pe rază mai mică (în genul slalomului special). Cu cât sunt mai late în talie (75-99 mm, cu radius între 15-20 m, caz valabil pentru tipul all-mountain), cu atât virajele vor fi mai lungi, în genul slalomului uriaș.

 

Dar cel mai mult contează lungimea schiurilor, pentru că de ea depinde viteza. Dacă sunt scurte (între bărbie și nas, recomandate începătorilor), îți folosesc la viraje rapide și viteze moderate. Atenție, sunt instabile la viteză mare, căci pot vira involuntar din cauza curburii adânci din talie. Pentru viteze mari, pe pârtie bătătorită, ai nevoie de o talie mai lată a schiului și de lungimi între nas și frunte. Cât despre rigiditate, ea trebuie să fie redusă pentru începători (pentru viraje la viteze mici) și pronunțată pentru avansați (ca să evite vibrația la viteze mari). Și, foarte important: cu cât ai mai multe kilograme în plus, cu atât schiurile trebuie să fie mai lungi, pentru control în ocoliri. Reciproca e valabilă.

Schiuri / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

În off-piste (powder, zăpadă brută, zăpadă înghețată, schi extrem). Aici, doar experții ar trebui să aibă acces, pentru că tot ce nu e bine asimilat tehnic pe pârtie bătătorită se răzbună în off-piste. Așa că schiurile pentru powder se pot numi schiuri pentru experți, capabili să schieze oriunde în afara pârtiei. Vorbim de schiurile freeride și big mountain (inclusiv despre schiurile de tură, cu legături detașabile, dedicate tehnicii telemark), care au cunoscut cea mai vizibilă evoluție de aspect în ultimii ani. Sunt mai late (105-130 mm în talie, pentru a pluti în zăpadă), mai lungi (pentru viraje largi, deci să treacă de nivelul frunții) și mai elastice la extremități, pentru a putea flexa cu ușurință la ieșirea din powder. De fapt, nevoia de a pluti rapid în zăpadă afânată a generat, recent, un soi de aspect invers: celebrul reverse sidecut, prin care schiul e mult mai lat în talie decât la extremități.

 

(partea a II-a va urma luna viitoare)

Florian-Rareș Tileagă

FOTO: Clăpari / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia