+ 19°C

Agenda ta în Alba Iulia

Acasă / Festivalul de film si fotografie „Alba sub lumini de Oscar” premiaza lucrarile ce promoveaza turismul in zona

Festivalul de film si fotografie „Alba sub lumini de Oscar” premiaza lucrarile ce promoveaza turismul in zona

Publicat în: 18 mai. 2015
Autor: Municipiul Alba Iulia

Festivalul de film si fotografie „Alba sub lumini de Oscar”, ajuns la cea de-a doua editie, se va desfasura anul acesta in perioada 25-30 mai in Alba Iulia si Jidvei. Festivalul este destinat pasionatilor de fotografie si film din intreaga tara, iar premiile in valoare de 6500 de euro vor fi acordate fotografilor si realizatorilor de filme scurte care prezinta obiective turistice mai mult sau mai putin cunoscute din Alba Iulia prin propria viziune artistica, in moduri originale care scot in evidenta valoarea acestor locuri.

Pasionatii de arta vizuala, film si fotografie sunt invitati sa participe la cursuri organizate de fotografi si videografi premiati la nivel international. Cursurile au loc in Alba Iulia sau Jidvei si se impart pe sectiuni de fotografie arhitecturala, lector Marek Czarencki (castigator al premiului Master of Photography VSLO 2013); fotografie de peisaj, lector Mihai Miceanu; fotografie documentara, lector Catalin Savulescu; fotografie low light, lector Nicolae Cosniceru si lumina in fotografie, lector Catalin Rudolf. Pentru sectiunea nou introdusa de film se vor tine cursuri teoretice dar si practice pe regie film, sunet film si editare film, lectorii fiind Roxana Ardelean, Iulian Ionita, Catalin Rudolf, Marius Moga si Thomas Diseth (castigator al unui premiu Emmy pentru un documentar realizat pentru Discovery Channel).

Pentru editia din 2015, participantii se pot inscrie la concursul de film si fotografie gratuit. Pentru categoria film, premiul cel mare este in valoare de 2000 de euro si va fi acordat in urma analizei unei comisii de specialitate. Vor putea participa la concurs scurtmetrajele ce prezinta atractii turistice din Alba Iulia si intreg judetul Alba.

Marele premiu de la sectiunea de fotografie are aceeasi valoare, 2000 de euro, cu deosebirea ca aici se premiaza si locurile 2 (1500 euro), respectiv 3 (1000 euro).

Festivalul „Alba sub lumini de Oscar” este organizat de Asociatia „Produs in Alba” si Asociatia Visual Art in colaborare cu Centrul de Cultura „Augustin Bena” Alba, Consiliul Judetean Alba si Primaria Municipiului Alba Iulia si are ca scop promovarea Municipiului Alba Iulia si a intregului judet Alba ca destinatie turistica de excelenta. Directorul festivalului, Catalin Rudolf a declarat:

„Alba sub Lumini de Oscar nu este un festival pentru albaiulieni, este un eveniment cultural si artistic care aduce Alba Iulia si judetul Alba in atentia Romaniei. In acest an diversificam conceptul si am introdus o sectiune de film atat la partea de workshop-uri, cat si in cea de concurs. De asemenea, am adaugat evenimentului alte doua elemente de arta vizuala, o expozitie de pictura semnata Daniel Prapone si proiectii de film semnate Carmen Avram.”

Inscrierea la cursurile din cadrul festivalului este gratuita si se poate realiza completand formularele de inscriere de pe site-ul alba.Vslo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia