+ 19°C

De vizitat în Alba

Acasă / La pas, prin Cheile Întregalde

La pas, prin Cheile Întregalde

Publicat în: 17 Iun. 2017
Autor: Rares Tileaga

Cheile Întregalde, ca orice ținut înalt pe care îl vezi de la mare distanță, au albastrul șters al depărtărilor. Își înalță crestele mai presus de toate celelalte culmi și te pregătesc pentru întâlnirea cu un spațiu montan pietros, vast, sălbatic. Culmea e că toată această aventură în sălbăticie e la mică distanță de forfota Alba Iuliei: circa 38 km, adică cel mult o oră de mers cu mașina.

 

Le veți vedea vârfurile imediat ce veți ieşi din sătucul Galda de Sus, pe șoseaua DJ 107 K. Veți străbate, apoi, Cheile Gălzii (printre cele mai înguste din țară, având uneori deschideri de culoar de numai 4 m), printre versanți tot mai puternic înclinați, de-a pungul râului Galda. Drumul nu durează mult, pentru că primele stânci ale Cheilor Întregalde deja apar în peisaj: versanţi golaşi, vârfuri sub formă de turnuri, creste, grote, blocuri calcaroase şi grohotişuri îmbinate cu pajişti de stâncărie.

 

Proporţiile sunt pe măsură. Rezervaţia naturală Cheile Întregalde se întinde pe o lungime de 800 m şi prezintă două mari vârfuri calcaroase, adică Plaiul (1.174 m, în partea nordică) şi Pleşa Caprei (1.139 m, în partea sudică). Ambele sunt resturi ale unui vechi platou, în care apa Gălzii a săpat această trecătoare gigantică, specifică reliefului carstic al Apusenilor.

 

Traseul care vă va ajuta să cunoașteți Cheile Întregalde, de la un capăt la altul, este următorul: satul Întregalde – satul Modolești – Cheile Întregalde – Gura Pârâul Calului – Șaua Tecșești – Cabana Rîmeț. Traseul durează 5-6 ore, e marcat cu cruce galbenă (semnificând traseu

Râul Galda, în Cheile Întregalde / Sursă foto: Florian-Rareș Tileagă
Râul Galda, în Cheile Întregalde / Sursă foto: Florian-Rareș Tileagă

l de intersecție, de legătură) și e practicabil pe tot parcursul anului. Atenție, însă, durata traseului vă spune și cât de greu este. Veți avea nevoie de o bună pregătire sportivă și, bineînțeles, de o bun simț al orientării montane.

 

Un alt aspect remarcabil, cu privire la Cheile Întregalde, este că aici puteți găsi floarea de colț. Remarcabil, fiindcă altitudinea e foarte joasă (500 – 800 m), adică ceva cu totul neobișnuit în Carpați. La fel se întâmplă și în Cheile Rîmețului, aflate la nord de Cheile Întregalde.

 

Acces la Cheile Întregalde

 

Rută: Alba Iulia – Galda de Jos (DJ 107 H) – Mesentea – Benic – Galda de Sus – Întregalde (DJ 107 K)

Distanţă de la Alba Iulia la Cheile Întregalde: 38 km

Durată: aproximativ 1 oră, fără popasuri

 

Florian-Rareș Tileagă

FOTO SUS: Stânci în Cheile Întregalde / Sursă foto: Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Viziteaza Alba Iulia