+ 13°C

Curiozităţi

Acasă / Stiati ca? .. la Alba Iulia a fost descoperit ..

Stiati ca? .. la Alba Iulia a fost descoperit ..

Publicat în: 5 dec.. 2014
Autor: Municipiul Alba Iulia

Stiati ca…in timpul lucrarilor de restaurare din Cetatea Alba Carolina, la reamenajarea santurilor s-a descoperit un fragment din maseaua unui mamut preistoric, fragment ce se afla astazi in custodia Muzeului National al Unirii?

Descoperirea de la Alba Iulia este una dintre cele mai importante descoperiri arheologice realizate pe intreg teritoriul tarii in ultimul deceniu. Fragmentul de masea se afla la opt metri adancime fata de nivelul superior al zidurilor, ingropat intr-un strat de pietris. Lucrarile in cadrul carora s-a facut importanta descoperire se executau pe latura de Sud a castrului antic, iar descoperirea a reusit sa uimeasca nu doar lucratorii si albaiulienii, ci intreaga comunitate stiintifica din tara.

Dupa descoperire, maseaua de mamut cu o lungime de peste 20 de centimetri a fost trimisa pentru cercetare si restaurare la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia unde s-a confirmat ca este intr-adevar vorba despre maseaua imensului animal preistoric. Arheologii sunt de parere ca fosila este datata undeva cu 10.000 pana la 35.000 de ani inaintea erei noastre, in paleoliticul superior. Se desfasoara in continuare lucrari de cercetare pentru a se stabili mai multe date exacte despre viata animalului de la care provenea maseaua si exista sperante ca s-ar putea descoperi in zona mai multe fosile apartinand aceluiasi animal.

 

Sursa foto: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia