Scopul declarat al Ghidului interbelic era de a prezenta zestrea istorica si culturala a orasului Alba Iulia si de a o face cunoscuta in Romania Mare. Fiecare obiectiv important era insotit de un scurt istoric, o imagine, dar si de cateva puncte de reper, pentru a fi usor de gasit.
Lucrarea, al carui autor este profesorul Virgil Cucuiu, a vazut lumina tiparului in 1929, la tipografia „Sabin Solomon“ din Alba Iulia. Cartulia intitulata „Alba Iulia: Din trecutul si prezentul orasului“ este considerata primul ghid in Limba romana a orasului Alba Iulia.
Blogul oficiul de turism al municipiului Alba Iulia, va prezinta, mai jos, cateva extrase din ghidul interbelic al orasului:
„Dacii ii ziceau Apoulon, Romanii Apulum si Apula. Dupa venirea Slavilor se numeste Balgrad, dupa venirea Ungurilor Gyulafehérvár, Alba Iulia, Veissenburg, dupa renovarea Cetatii Alba, Carolina Karlstadt
Numele i se rosteste foarte mult, dar din trecutul lui trebuie sa stim si mai mult. Trebuie sa se stie si in cea mai umila casa romaneasca ce a fost si ce este pentru noi Alba Iulia“, spunea autorul, în prefata ghidului.
Autorul „imbraca“ camasa calatorului si ne prezinta imprejurimile orasului vazute din Cetate, de la o inaltime de 25 de metri.
„Ca peisagiu Alba-Iulia are aspect foarte frumos. Fiind privit din Cetate, dela un nivel mai inalt de 25 de m decat orasul,da posibilitate ochiului scrutator de a selecta frumusetile naturii. Spre sud se vad Muntii Sibiului, a caror zapada ramane pana in mijlocul verii. Spre apus, peste colinele cu viile orasului, se intind Muntii Apuseni impaduriti. Numai spre rasarit ni se infatiseaza dealurile neacoperite de paduri,la poalele caror dealuri luceste apa Muresului“.
Cand vine vorba de Cetatea bastionara, actualul brand al municipiului, autorul ne spune ca „ a fost cea mai puternica fortareata din Transilvania secolului al XVIII-lea“.
„Alba Iulia e un oras comercial,cu targuri cercetate, cu vii vestite si locuitori gospodari. Este un centru al romanismului,cu trecut istoric, ca putine ale orase“.
In topul unitatilor de cazare erau prezentate Hotelul Europa(n.a.in zona actualului magazin „Romarta Tineretului“) si Hotelul Dacia (n.a. fost Hungaria“, demolat pentru a se ridica Blocul 280 din centrul orasului).
Calatorul care avea la indemana ghidul interbelic putea opta pentru un tur al orasului de jos, respectiv pentru unul al Cetatii bastionare. Pentru fiecare obiectiv exista un scurt istoric, dar si cateva puncte de reper, pentru a fi usor de gasit. Cele mai importante edificii ale orasului ( Biserici, Palate, institutii publice, Portile Cetatii) sunt ilustrate si prin cate o fotografie. Astfel, avem ocazia sa „calatorim“ vizual prin Alba Iulia interbelica.
Ghidul este ilustrat cu 62 de fotografii si un plan care ne arata limitele orasului in 1929.
Autorul ghidului ne prezinta si o lista pe care figureaza un numar de 12 „Societati Culturale si Caritative“, care activau in Alba Iulia interbelica, precum: Despărțământul „Astra“, „Corporația Industrială“, Clubul Sportiv „Unirea“, „Asociația Misiunei Sociale“, „Crucea Roșie“.
Foto 1: Poarta a 3-a a Cetatii ( sursa: apulum.ro)
Foto 2: Biserica in care s-au incoronat Regele Ferdinand si Regina Maria;
Foto 3: Hotelul „Dacia“, fost „Hungaria“, demolat in anii 1980;
Foto 4: Planul orasului in 1929.