Cum ar fi să poți împrumuta fără permis o carte direct dintr-un parc dendrologic, din piața unei cetăți sau din fața unui palat sau catedrale? La Alba Iulia e posibil! Mai mult poți experimenta cititul într-un mod creativ şi neconvenţional, grație celor 10 mini-biblioteci amenajate în locurile cele mai frecventate de localnici și turiști.
Căsuțele cu cărți, zece la număr, sunt amenajate în nouă locuri reprezentative din Alba Iulia. Cele mai multe sunt concentrate în zona Cetății Alba Carolina, respectiv în faţa Porţii a IV-a, între cele două catedrale, în Piaţa Cetăţii, în Parcul Unirii şi pe Aleea Sfântul Eugeniu, sub podul ce face legătura între porțile a IV-a și a V-a ale Cetății.
Cărți puteți împrumuta și din faţa Casei de Cultură a Studenţilor, de pe aleea din faţa Colegiului Economic, Parcul Dendrologic, Parcul "Chinezesc" şi parcul din apropierea bisericii "Sfânta Ecaterina".
Concept neconvențional de bibliotecă
Fiecare cititor trebuie să respecte o regulă simplă: pentru orice carte împrumutată, trebuie să pună pe raftul mini-bibliotecii o alta, pe care un alt cititor să o răsfoiască la rândul său.
Cărțile, cele mai multe pentru copii, au fost donate de Biblioteca Judeţeană "Lucian Blaga" Alba , Librăria Humanitas, companii sau chiar persoane fizice.
Fiecare mini-bibliotecă urbană are un design unic, de la forma unui creion până la cuburi subtile, cu modele repetitive. Liantul între ele îl reprezintă materialele alese de arhitecţi pentru a fi folosite în construcţie - lemn de frasin, metal, sticlă sau rulmenţi.
Despre proiect
Biblioteca Urbană din Cealaltă Capitală(n.a.sloganul turistic al municipiului) a pornit de la ideea a doi tineri arhitecți din municipiu, Octavia și Lucian Loiș (ȘEZI) . Pentru ca ideea să devină realitate, compania Transavia/ Well made in Romania a decis să susțină financiar acest concept neconvențional de bibliotecă urbană, transformând viziunea celor doi arhitecți în 9 puncte de interes de pe harta orașului.
Biblioteca urbană vine în sprijinul proiectului „Creșterea calității vieții pentru cetățeni prin transformarea cartierelor în zone atractive pentru copii''- acronim: Metamorphosis, derulat de Municipiul Alba Iulia, finanțat în cadrul programului european HORIZON 2020. Proiectul urmărește să contribuie la dezvoltarea cartierelor cu accent pe nevoile pe care le au copiii în ceea ce privește spațiul de locuit și de recreere. Pornește de la premisa că atunci când un cartier se bucură de mulți copii în spațiile sale publice, acesta reflectă un indicator important al calității vieții și al durabilității acestui cartier.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în nu mai puțin de 7 țări: Austria, Germania, Italia, Olanda, Elvetia, Marea Britanie și România, reprezentată exclusiv prin Municipiul Alba Iulia.
În final, să nu uităm: fiecare pagină citită ne transformă într-un cineva mai bun decat eram înainte de a o citi!
Foto: Atmosferă de citit în proximitatea căsuțelor cu cărți/Credite fotografii: Florin Duțulescu