Agenda ta în Alba Iulia

Acasă / Cum se va vizita Muzeul Unirii, după ieșirea din starea de urgență
Zeita-Nemesis

Cum se va vizita Muzeul Unirii, după ieșirea din starea de urgență

Publicat în: 14 mai. 2020
Autor: Nicu Neag

Vizitarea spațiilor expoziționale ale Muzeului Național al Unirii se va face cu respectarea traseelor indicate de către muzeografi, iar circuitul va fi unul singur. Vor avea întâietate la vizitare cei care se programează telefonic sau prin e-mail.

Muzeul Național al Unirii din Cetatea Alba Iulia își redeschide de marți, 19 mai 2020, porțile pentru publicul vizitator.

Reguli pentru vizitatori

Redeschiderea se va realiza  respectând recomandările de siguranță publică în ceea ce privește reluarea activităților în sectorul muzeal.

Numărul de vizitatori va fi redus la grupuri de maxim 3 persoane, până la atingerea capacității de 50 de vizitatori pe tură(numărul maxim permis în același timp în interiorul spațiilor expoziționale) în clădirea Babilon și maxim 10 la Sala Unirii,

Numărul maxim de vizitatori într-o sală în același timp va fi de 3.

De asemenea, va fi folosit un circuit unic prin muzeu, iar vizitarea spațiilor expoziționale se va face cu respectarea traseelor indicate prin benzi de delimitare sau alte mijloace specifice.

Vizitatorilor li se vor pune la dispoziție dezinfectanți pentru mâini.

Programul de vizitare:

Marți–Duminică, interval orar: 10.00 – 17.00 / ultimul bilet vândut este la ora 16.30;

Intrarea: 10 lei pentru un adulţi,  2,5 lei pentru elevi,  5 lei studenți și seniori 65+. Plata se face numai în  numerar (lei).

Craniul cu trepanație din Epoca bronzului poate fi văzut în expoziția de bază a Muzeului;
Craniul cu trepanație din Epoca bronzului poate fi văzut în expoziția de bază a Muzeului/Sursa foto: www.albaiuliaqr.ro

Muzeul Național al Unirii este locul în care aveți ocazia să vă întoarceţi în preistorie, să zăboviţi în vremea dacilor și romanilor, să treceţi prin Evul Mediu, să „participaţi“ la Răscoala lui Horea, dar și la Războaiele Mondiale.

Vă stârnim curiozitatea cu un #Top10 motive care să vă îndemne să treceți Muzeul Unirii pe lista obiectivelor ce merită vizitate, când ajungeți în Cetatea Alba Iulia, cea mai mare cetate din România.

Reguli generale pentru vizitarea expozițiilor Muzeului, transmise de reprezentanții instituției:

-este obligatorie controlarea temperaturii de către personalul muzeului desemnat în acest sens, cu ajutorul unui termoscanner aflat la intrarea principală în instituție;

-este obligatorie utilizarea corespunzătoare a măștilor de protecție individuale;

-este obligatorie păstrarea distanțierii sociale de cca. 2 m față de alți vizitatori, care nu sunt membri ai familiei, și față de personalul muzeului cu care se intră în contact;

-sunt obligatorii utilizarea sistemelor de dezinfectare puse la dispoziție de către muzeu: gel dezinfectant, covoraș cu substanțe dezinfectante;

-vor fi respectate cu strictețe traseele de vizitare stabilite;

-vor avea întâietate la vizitare persoanele care s-au programat telefonic sau prin e-mail;

-zona de așteptare pentru vizitatori va fi în spațiul perimetral al imobilului;

-timpul de vizitare este de maxim 2 ore;

-nu vor fi disponibile echipamentele touchscreen din sălile de expoziție;

-nu vor fi disponibile echipamentele audio individuale din sălile de expoziție;

-nu vor fi disponibile audio-ghidurile;

-nu vor putea fi atinse obiectele din zona magazinului de suveniruri, ele fiind solicitate spre prezentare și vânzare personalului muzeului care deservește.

Foto deschidere articol: Statuia Zeiței Nemesis, în expoziția Muzeului Unirii/Sursa foto: www.albaiuliaqr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia