În cazul în care veți avea gândul bun și veți călători, weekendul ăsta, în Apuseni, la Târgul Național de Turism Rural de la Albac – unicul de acest fel din țară, de altfel –, vă oferim, mai jos, încă patru motive să fiți în Apuseni. Cele patru motive sunt, de fapt, patru bisericuțe de lemn. Fiecare unică, fiecare înzestrată cu un uriaș tezaur de pictură, fiecare obligatorie pe agenda unui iubitor de artă.

Biserica de lemn din Goiești

Biserica din Goiești / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Biserica din Goiești, pe care unii istorici de artă o consideră cea mai frumoasă, a Transilvaniei, se află la doar 96 km de Alba Iulia, în Apuseni. De fapt, biserica – ridicată în secolul al XVIII-lea – e importantă prin ceea ce e frumoasă, am putea spune: bogăția de icoane și pereți pictați, care o înveșmântează pe de-a-ntregul. Autor: inconfundabilul și neîntrecutul Simion Silaghi din Abrud, meșter al picturii transilvănene, supranumit „zugravul Apusenilor”. Contribuția lui Silaghi e vizibilă în toate detaliile, în special în unitatea și coerența picturilor, iar faptul că lăcașul a rămas în picioare, în integralitatea sa, face ca totul să pară și frumos și mai trainic decât este.

Există, totodată, o întâmplare tragică în biografia bisericii, petrecută acum câteva decenii, însă puțini o cunosc. Se spune că o femeie care se ruga, în timpul unei slujbe, a fost lovită de fulger în inimă. Femeia se afla în pronaos, iar fulgerul a pătruns prin tavanul de lemn, a lovit o icoană a lui Hristos, în fața căreia se ruga femeia, ricoșând apoi în trupul ei, omorând-o pe loc. Se spune, de asemenea, că femeia trăia de ani buni în adulter.

Biserica de lemn din Lăzești

Alungarea din Rai - pictură murală în biserica de lemn din Lăzești / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Lăzești e un sat din Apuseni, la 100 km de Alba Iulia, despre care, probabil, puțini au auzit. N-ar fi de mirare, așadar, dacă despre biserica de lemn din sat au auzit și mai puțini. O veți găsi pe un vârf de deal, la capătul unei cărări abrupte, dincolo de toate casele. Sentimentul pe care îl veți avea, intrând în bisericuța de lemn din Lăzești, este că ați pătruns într-o odaie de la capătul lumii. Tocmai de aceea, veți avea o surpriză apare când veți remarca splendoarea picturilor din interior, executate cu migală de doi maeștri: preotul Gheorghe Tobias din Abrud și Simion Silaghi-Sălăgeanu.

Biserica e semnificativă, înainte de toate, prin vechime, fiind anterioară anului 1749 de când datează primul strat de pictură, cel datorat lui „Tobias Popa Gheorghie”. A supraviețuit din el doar scena Cinei de sub stejarul de la Mamvri, având dedesubt, într-o succesiune de imagini, povestea căderii în păcat a primilor oameni. În 1817 Simion Silaghi a fost chemat pentru reînnoirea picturii. De un efect decorativ deosebit este grinda-meșter a bolții naosului, bogat sculptată, unicat în arhitectura bisericilor de lemn din județul Alba. Prezența ei a obligat la o restructurare a iconografiei clasice, prin renunțarea la medalioanele centrale și articularea mesajului în jurul imaginilor lui Dumnezeu-Savaoth și Iisus Emmanuel, a căror slavă o proclamă întreaga Creație. Personajele principale în acest imn cosmic, Soarele și Luna au chipuri umanizate, coloritul vesel conferindu-le o expresivitate aparte.

Biserica de lemn din Sartăș

Lemnul de toacă, la biserica din Sartăș/ Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

La fel ca în cazul lăcașului din Goiești, Gârda de Sus sau Lăzești, importanța bisericii din Sartăș constă în valoarea picturii, datorată celebrului Gheorghe, menționat deja mai sus, fiu al unui alt mare artist, Iacov din Rășinari. Inițialele sale pot fi văzute atât în scena Încoronării cu spini, cât și pe boltă, în medalionul cu reprezentarea Sf. Ioan Botezătorul, confirmând astfel execuția de către Gheorghe a celei mai mari părți a picturii. Inscripția de pe timpanul de vest ne informează asupra datei când a fost ea finalizată și ne prezintă întreaga echipă care a ostenit pentru realizarea sa: „Zugrăvitu-s-au această biserică în anul 1780, luna lui noemvrie, 3 zile, și s-au plătit meșterilor din cheltuiala sfintei biserici, din iclejie. De Gheorghie sin Iacovici zugrav i Ciungar Toader i D[a]niil Telea. 1780”.

Însă abia în 1826 avea să fie pictată absida altarului, pentru această lucrare fiind chemat Nicolae Cuc, din Lupșa. Pictura urma să fie făcută „cu cheltuiala a tot satu”, iar ansamblul pictat de el este, practic, singurul din județul Alba care mai permite studierea specificității acestui artist format în atelierul familiei Silaghi din Abrud. Mai apoi, în 1827, alături de Nicolae Hisem, Cuc a pictat pronaosul, o lungă inscripție amplasată deasupra intrării, parțial distrusă, parțial ascunsă sub tocul noii uși, făcând amintire despre strădania lor. Pictura este surprinzător de bine păstrată, de obicei în această încăpere rămânând doar urme vagi ale decorului pictat. În casete delimitate de chenare cu motive vegetale sunt redate sfinte mucenițe, iar pe peretele vestic se mai vede o parte din scena Judecății de apoi, cu Gura Iadului înghițindu-i pe păcătoși. Lărgirea intrării a distrus imaginea Morții, redată sub forma unui craniu așezat peste două oase suprapuse.

Biserica de lemn din Gârda de Sus

Tavanul de lemn pictat din biserica Gârdei de Sus / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Icoană și lemn pictat. E ceea ce definește interiorul bisericuței, autor fiind legendarul pictor Simion Silaghi, originar din Abrud, care a activat vreme de mai bine de 60 de ani. În cazul bisericii din Gârda de Sus, însă, Silaghi nu a lucrat singur. L-a luat alături pe fiul său, Gavril, după cum indică și inscripția de pe tâmpla bisericii: „această sfântă biserică s-au întemeiat la anul 1792 și s-au zugrăvit la anul 1804, cu cheltuiala poporului [...], împărat fiind Franțiscus al doilea, protopop Gavril Ighian, popă Todoraș Pașca, zugraf Simeon Silaghi de Abrudbanea, Gavriil Silaghi zugraf”. Așadar, tată și fiu, rânduiți să zugrăvească sau, mai bine zis, să-și împartă spațiul de lucru a ceea ce însemna, la 1804, zugrăvirea bisericuței de lemn de la Gârda.

Florian-Rareș Tileagă