Una e lângă drum; cealaltă, la un pas de alte câteva faimoase peşteri ale Parcului Natural Apuseni. Ambele rezervaţii însă, vă vor tăia răsuflarea de cum vă veți apropia de pereţii lor, amintindu-vă încă o dată că Apusenii sunt tărâmul prăpăstiilor, cascadelor şi peşterilor imense. Să le cunoaştem.
Peştera Dîrninii
Se află în estul Munţilor Bihor, în versantul drept al văii Albac, la cota 1.220, mai în jos de locul numit „Fleiu". Accesul porneşte din Albac, pe DN 1 R până în satul Mătişeşti, de unde continui cca 4 km pe un drum forestier. Acesta se desfăşoară de-a lungul Văii Albacului, până la baza versantului în care se află peştera. De aici, urci pe o potecă, cale de 150 m; te va duce până la gura peşterii, situată la o înălţime de 50 m faţă de fundul văii.
Peștea adăposteşte un număr însemnat de insecte cu patru aripi, urme de viaţă ale ursului de cavernă, precum şi concreţiuni deosebit de frumoase. Deși lungă de 5.645 m, peştera are o deschidere de doar 3 m înălțime şi însăşi galeria de intrare (aproape orizontală) se întinde pe 70 m. E însă, plină de dărâmături, care îţi vor îngreuna trecerea. Apoi, după o uşoară lărgire, galeria se ramifică în două, coborând 6 m spre Galeria Ursului şi Galeria Terminală. Ca în cazul tuturor cavernelor, podeaua peşterii Dîrninii este foarte argiloasă şi umedă. Farmecul întregii explorări, însă, ţine nu doar de splendoarea interiorului, ci şi de zgomotul surd al unei ape subterane, care se aude în golurile de sub planşeul stalagmitic.
Huda Orbului
Situată în zona central-nordică a Munţilor Bihor, pe versantul stâng al Pârâului Gârda Seacă, la cota 607, Huda Orbului e accesibilă printr-un traseu care porneşte din Gârda de Sus pe DC 132, apoi pe un drum forestier cale de aproximatix 13 km. Acesta te duce până în satul Casa de Piatră, apoi continui pe o potecă ce urcă brusc de la 1.000 la 1.250 m, prin fâneţele gospodăriilor risipite, pe o distanţă de maxim 5 km. Nu e deloc uşor urcuşul, deci fii gata pentru efort serios.
Peștera atrage privirile datorită atât interiorului spectaculos, bogat în stalagmite, cât şi a mărimii galeriei de intrare, care apoi se îngustează brusc. Plus de asta, cursul de apă al peşterii prezintă tot soiul de rupturi de pantă, ca nişte cascade, dintre care cea mai înaltă are 8 m; la baza lor poţi vedea nişte scobituri mari, numite marmite. Dar toate astea se întâmplă la 180 m de la intrarea în peşteră, loc în care galeria devine tot mai îngustă, joasă şi inaccesibilă. Ceea ce vă va impune un mers chinuit, chiar târâş. Nu uitați că vorbim despre o peşteră des inundată de viituri, deci mare atenţie! Oricum, turiştii pot avansa doar până la cascada de 8 m; dincolo de ea, terenul cere echipament special.
IMPORTANT: pentru a vizita cele două peșteri, luați legătura cu Administrația Parcului Natural Apuseni, care oferă ghid specializat (www.parcapuseni.ro). Informații referitoare la ghizi se află la pensiunile din zonă.
Florian-Rareș Tileagă