Aiudul de azi nu pare să mai aibă nimic, dar absolut nimic din Aiudul de acum câteva secole. Orașul e pașnic, firesc, mic, fără mari răsturnări, fără evenimente notabile. Unul e orașul cuminte, și altul e Aiudul sângeros, crud, marcat de ucigași cu sânge rece. Iată, mai jos, dovezile.

Pistoale, în Muzeul de Istorie al Aiudului / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Dacă privim cu atenție istoria Aiudului, putem spune că „se mândrește” cu una dintre cele mai sângeroase istorii din Ardeal. Încă din secolul al XV-lea, răscoalele, represaliile, execuţiile publice şi tortura au marcat viaţa acestui mic burg de români, maghiari şi saşi. Află, aşadar, ce grozăvii se întâmplau acum mai bine de 200 de ani, în Aiud.

Înnăbușiri crunte

La sfârşitul lunii noiembrie a anului 1437, răscoala ţăranilor lui Benedict Gazda, din Diod (Stremţul de azi), a fost înnăbuşită cu brutalitate de către oastea nobilimii, trimisă de rege după ce timp de două săptămâni cetatea fusese cucerită şi ocupată de răsculaţi.

Asedii

Atacuri repetate şi dure a suportat Aiudul şi între 1658 şi 1659, organizate de către trupele otomane. Ţinta a fost populaţia din Alba Iulia, refugiată în cetatea Aiudului de frica oştilor turco-tătare. Într-o primă fază, timp de câteva zile, locuitorii Aiudului au respins atacul, însă, după 9 septembrie 1658, cetatea a fost asediată succesiv. Incendiată şi bombardată, fortăreaţa a cedat, iar asediaţii au decis să poarte tratative cu hanul, care a cerut să i se predea armele şi bijuteriile, precum şi fete pentru haremul său.

Pedepsiri nedrepte

Cetatea Aiudului / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Fiindcă nu uitaseră atacurile sângeroase din 1658, aiudenii i-au primit cu rezerve pe cei 6.000 de soldaţi ai lui Francisc Rákóczi, sosiţi la Aiud în 1704. Totuși, orăşenii trec în tabăra habsburgică dar, pentru a-şi apăra spatele, trimit un sol la Sibiu, la generalul Rabutin, comandant al armatei austriece. Scopul soliei era de a-l înştiinţa pe comandant despre faptul că au fost siliţi să lupte alături de Rákóczi. Între timp, însă, un spion de-al austriecilor a fost prins la Aiud; ca pedeapsă, Toroczkai i-a tăiat nasul şi o ureche şi l-a trimis înapoi.

Rabutin a văzut în asta vina aiudenilor, ordonând trecerea oraşului prin foc şi sabie. Astfel, Duminica Floriilor (16 martie) este ziua în care colonelul von Tiege a intrat cu trupele în Aiud, scoţând bărbaţii din cetate şi închizându-le pe femei în Colegiul Bethlen. A dat foc oraşului, iar cei care s-au opus au fost ucişi pe loc. Au murit 200 bărbaţi şi 28 studenţi ai colegiului, care au fost înmormântaţi pe „Kápolnai domb” (Dâmbul Capelei). În amintirea lor, în 1796, a fost ridicat „Monumentul studenţilor”. Se află în parcul oraşului, este sculptat în piatră şi este cel mai vechi monument public din Aiud, impresionând prin aspectul sobru, neoclasic (baldachin, coloane, cupolă). Mai târziu apoi, în timpul aceluiaşi război, în 1707, Aiudul a fost din nou devastat de către curuţi.

Execuții

Zilele de 25 şi 26 noiembrie 1784 rămân în istoria Aiudului pentru execuţiile înfiorătoare ale unor căpetenii ale răscoalei iniţiate de Horea, Cloşca şi Crişan. Atunci, 11 ţărani au fost executați în chinuri de către călăii guvernatorului Transilvaniei, trimişi la Sângeorzul Trascăului (unde se aflau în acel moment răsculaţii) pentru a înnăbuşi mişcarea ţăranilor, care urmau să ajungă şi la Aiud. Au fost prinşi, fiind apoi aduşi la Aiud pentru execuţie. Câţiva dintre ei, însă, muriseră pe drumul spre oraș, fiind descărcaţi morţi.

Măceluri

Însă unul dintre cele mai crunte episoade din istoria Aiudului (ca și a altor așezări din Apuseni, implicate în Revoluția din 1848-1849) a avut loc în ianuarie 1849, când țăranii români răsculați au devastat orașul. Au incendiat biserici, au profanat altare, au distrus închisoarea și au asasinat circa 600 de maghiari (numărul neoficial fiind mult mai mare). Totul a durat 10 zile iar cadavrele ungurilor au fost aruncate în șanțurile cetății. Măcelul era, se presupune, o acțiune militară condusă de revoluționarul Axente Sever și preotul Simion Prodan, ca urmare directă a ofensivei maghiare asupra comunităților românești din Transilvania, în toamna lui 1848. Pentru presupusele sale ordine în timpul masacrului, Axente Sever a fost arestat în luna următoare, dar a fost apoi achitat.

Florian-Rareș Tileagă