Festival al culturii și artelor în Cetate

Publicat în: 
9 august 2017

Cea mai mare cetate din România, Cetatea Alba Carolina, este cuprinsă de spiritul dilematic, aproape ritualic, la sfârșitul fiecărei veri.

Festivalul „Dilema Veche“, ajuns la cea de-a VI-a ediție, va avea loc în perioada 25-27 august 2017. Și în acest an, organizatorii, au invitat în Festival artiști, scriitori, muzicieni care au nobila „misiune“ de a ne lămuri dilemele.

„Dilema Veche“ aduce în spațiul public spiritul pe care revista cu același nume îl cultivă de peste două decenii: dialog, valori culturale de prim rang, reflecția asupra temelor esențiale ale societății și culturii, buna dispoziție și umorul.

Trei zile de relaxare inteligentă în Cetate

Participanții vor avea ocazia, și de această dată, să găsească laolată scriitori, traducători, filozofi, istorici, actori, muzicieni, ambasadori, expoziții de artă, concerte, seri de poezie, dezbateri de actualitate, daci și romani (n.a. Garda Apulum-trupele de reconstituiri istorice ale Muzeului Național al Unirii), soldați habsburgi (n.a.Garda Cetății Alba Carolina).

Dilema Veche 1

Ediția din acest an va fi deschisă prin Conferința cu tema „Arta și banii“, susținută de Ioan Holender și Constantin Chiriac. Programul complet îl găsiți aici: http://festival.dilemaveche.ro/

Cetatea s-a dovedit, la fiecare ediție,  locul ideal pentru un wekend artistic și intelectual, în care se adună lume bună din toate colțurile României. „Dilema Veche“ este singurul festival organizat în România de o revistă, similar cu „The New Yorker Festival“ și  „Internazionale Festival“.

Festivalul poate fi simțit doar în Cetate, alături de echipa Dilema Veche și invitații săi! Ne vedem în Cetate!

Dilema Veche 3

Blogul de turism al municipiului, www.viziteazaalbaiulia.ro, vă invită să urmăriți calendarul evenimentelor, ca să vă puteți  organiza din timp o escapadă în orașul al cărui slogan turistic este „Cealaltă Capitală“.

Foto: Atmosferă la Festivalul „Dilema Veche“/Credite: Ionuț Văidean

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram