Schiezi, dar nu chiar perfect. Te dai, dar ai vrea să fie ca-n tutorialele de pe YouTube, cu viraje spectaculoase și powder adânc. Ei bine, nu trebuie decât să apelați la monitorii de schi, fie că e vorba de inițiere, fie de perfecționare. Iată, mai jos, etapele de evoluție tehnică ce pot fi parcurse, în funcție de nivelul pe care îl aveți.

 De fapt, lipsa unui profesor, adică a unei voci care să nu ne certe dacă nicicum nu ne intră în cap și dacă în continuu cădem pe pârtie, își spune cuvântul în cazul celor care vor să fie mai buni pe pârtie. Pledez, deci, pentru progres alături de monitor. E infinit mai greu să parcurgi de capul tău niște etape de efort inutil, în care îți vei forma reflexe greșite, greu corectabile, decât să aplici niște exerciții simple de definire și înrădăcinare a reflexului, alături de cineva care îți înțelege toate plusurile și minusurile în materie de mișcare pe pârtie.

De la zero la începător

Promisiuni mai mari ca începătorii nu face nimeni. Aproape toți te asigură (în timpul verii) că la anul încearcă și ei, declarație pe care o fac cu cel mai inocent zâmbet în colțul gurii, zâmbet simultan cu o scurtă umflare a pieptului. Nu, nu sunt ironic. Apreciez această energie și încerc s-o cultiv cât pot de mult în timpul lecțiilor. Dar, când vine clipa adevărului, a primei provocări în fața pârtiilor care așteaptă flămânde noi începători, omul se face mic și fuge. „Nu-i de mine”, „o să-mi rup picioarele”, „nu-s bun la sport, eram genu’ de om cu scutiri” sunt, poate, cele mai rostite vorbe la baza pârtiei. Ca să nu mai vorbim de prejudecata că cei care schiază bine par a fi un fel de comunitate de cristal, cu pereți impenetrabili, care s-a născut cu clăpari în picioare. Fals, trist de fals. Cel mai sănătos lucru e să evoluezi firesc, neținând cont decât de picioarele tale. Succes, dragi începători, aveți toată pârtia la dispoziție pentru întâlnirea cu clăparii, cu schiurile, cu teleschiul, cu plugul, cu pozițiile rigide în ocolire, cu febra musculară. Cu cel mai sănătos drog: schiul. REZULTATE CONCRETE: depășirea cascadei de frici și prejudecăți din mintea ta, din mintea celorlalți; cunoașterea echipamentului; frânarea în plug; coborârea în plug; ridicarea din căzătură; schimbarea poziției din staționare; urcarea cu teleschiul; ocolirea în plug.

De la începător la intermediar

Ești inițiat. Nu mai scuipi în sân chiar la fiecare coborâre și simți că te-ai pus „pe picioare”. Dar e tot mai obositor plugul și îți vine să renunți de la atâta febră musculară. E momentul să pui efortul pe planul doi, iar pe planul întâi, tehnica. Nu e filosofie, trebuie doar o mai bună folosire a picioarelor în coborâre, o mai curajoasă apropiere a schiurilor (până la paralel) și, mai ales, de o foarte bună înțelegere a felului în care greutatea corpului trebuie dozată pe schiuri. Vom mai folosi plugul doar pentru încetinire și oprire, pentru că esențial este să înțelegem importanța formei schiului, care oferă ocolire. Adică mult-râvnitul carving, care nu e decât folosirea formei curbate a schiului (denumit carve, adică scobitură) prin dozarea greutății corpului pe canturi. Abia acum poți introduce fără probleme punctarea cu bățul și coborârea fără încetinire pe pantele slab înclinate, albastre bineînțeles. E un ritm de coborâre pentru care cel mai bun sinonim e relaxarea. REZULTATE CONCRETE: coborârea cu schiurile paralele; ocolirea șerpuită (carving); punctarea cu bățul; păstrarea pieptului spre coborâre și, deci, evitarea ocolirilor cu întoarcerea iepurească a întregului corp când la stânga, când la dreapta, prin săltare.

(partea a II-a va urma luna viitoare)

Florian-Rareș Tileagă

FOTO: Turiști, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă