Profesorul Horațiu Tudori de la prestigioasa Universitatea din Elveția a fost prezent la Alba Iulia în cadrul unui atelier de management hotelier pentru jucătorii din industria hotelieră locală.
Prezența profesorului din Elveția la Alba Iulia, în perioada 17-18 februarie, a fost posibilă prin proiectul „Interactive Cities“, în cadrul căruia Primăria Municipiului Alba Iulia este partener.
Cu această ocazie, Horațiu Tudori a acordat și un interviu pentru blogul oficial de turism al Municipiului Alba Iulia https://viziteazaalbaiulia.ro/:
Domnule profesor, cum ați conceput atelierul de management hotelier de la Alba Iulia?
Atelierul a fost conceput ca o combinaţie de curs, exerciţii şi discuţii între participanţi, care s-au tradus în interacţiuni frecvente şi participare activă din partea cursanților. Am ales să prezint în fața reprezentanților HoReCa din Alba Iulia soluții practice care pot fi puse ușor în aplicare, fără să implice niciun fel de investiție. În plus, am prezentat un set de idei care să-i inspire și să-i ajute pe hotelieri să-și schimbe optica, când vine vorba de analiza cererii de rezervare, a relației cu clienții, tangențial chiar cu furnizorii. Altfel spus, să fie ceva practic, care să poată fi aplicat foarte rapid, respectiv cum poți analiza niște cifre, interpreta niște rezultate și cum le poți transforma în decizii.
Ați avut ocazia să luați „pulsul“ HoReCa, în calitate de client. Ce părere v-ați făcut?
Timpul foarte scurt nu mi-a permis să văd toate unitățile de cazare din Alba Iulia. Când am aflat unde o să fiu cazat, m-am uitat pe Tripadvisor să văd care sunt referințele și am văzut că este hotelul cel mai bine cotat, care are cele mai bune aprecieri din partea clienților, lucru care mi s-a confirmat și la fața locului. Este minunat să fi cazat într-un hotel care asigură servicii la standarde europene. N-am niciun fel de îndoială că și alți clienți se bucură de același tratament ca și mine.
Care considerați că este rețeta cea mai sănătoasă la care ar trebui să apeleze hotelierii din Alba Iulia pentru a atrage cât mai mulți clienți, turiști?
E clar că Alba Iulia nu se poate „bate“ la arme egale cu orașe mari, precum Bucureștiul, sau orașe cu o lungă tradiție istorică și culturală, precum Brașovul. E dificil. În același timp, am constatat că Alba Iulia are o poziționare foarte clară, „Cealaltă Capitală“ a României, ceea ce este corect și foarte bine gândit. Mai rămâne doar de pus înainte o paletă cât mai diversificată și mai largă de manifestări istorice, culturale, în așa fel încât să avem și confirmarea acestui slogan. O altă soluție ar fi ca Alba Iulia să figureze pe circuitele culturale, turistice alături de alte orașe din regiune, cum sunt Clujul, Sibiul. Marele câștig ar fi ca turiștii să rămână aici cel puțin o noapte. Dar pentru asta trebuie să fie pregătită toată gama de servicii: cazare, masă, circuite în zonă. Toate, în final, atrag după sine o cifră de afaceri interesantă și pentru unitățile de cazare din Alba Iulia.
M-am bucurat să aflu că există o Asociație a hotelierilor din Alba Iulia. Este un lucru extraordinar. Și eu le-am spus direct că au tot interesul să se pună la aceeași masă. Vă dau exemplu acest atelier de management hotelier, unde interesul a fost comun, în sensul că fiecare participant a considerat că are de învățat ceva. Până la urmă, trebuie să existe o coordonare, chiar o forță de presiune și de inițiativă la adresa autorităților, dar și o formă de garantare a succesului, pentru că toți pun umărul, toți își asumă riscul. Sper că hotelierii din Alba vor avea înțelepciunea de a înțelege că mai întâi trebuie creată prin colaborare o piață diversă și stabilă, iar abea după aceea să se lanseze cu armele competiției și concurenței. Ei trebuie să se implice în programele de educare, de formare, de recalificare a personalului. În Elveția există un lobby deloc de neglijat din partea hotelierilor, care se manifestă regulat tocmai datorită existenței Asociației hotelierilor. Ultima acțiune importantă a fost cea de revizuire în Parlament a taxelor pe serviciile hoteliere (TVA), datorită faptului că moneda elvețiană este puternică, iar hotelierii suferă. Vedeți ce rezultate ar putea să obțină o Asociație a hotelierilor din Alba Iulia și nu numai.
În cadrul atelierului de la Alba Iulia am văzut și mulți tineri. Ce așteptări au cei care aleg să studieze și apoi să lucreze în acest domeniu în România?
La școala unde activez se face o selecție foarte dură a candidaților, în care urmărim potențialul, nivelul lor de cultură generală, interesul lor pentru profesie. Mulți dintre ei sunt vrăjiți de faptul că au văzut și trăit experiențe interesante în hoteluri, restaurante, parcuri de distracții. Cu cât cunosc mai mult segmentul HoReCa, cu atât mai mult visează să lucreze în domeniu. Nu trebuie neglijată nici întrebarea „Doresc să lucrez în România?“. În primul rând am impresia că nu există un sistem bine pus la punct și dezvoltat de unități care să ofere atât servicii de calitate cât și satisfacții profesionale. Mult mai surprinzător și mai grav este că nu există în România programe de formare în domeniul strict hotelier și al administrației publice. Din cunoștințele mele există foarte puține tentative în câteva centre universitare, cu câte o secție timidă de management hotelier. Dacă există doar secții de „Turism“ (cum e cazul astăzi), înseamnă că rămâi la suprafață, nu mergi în profunzime, pe domenii specifice, cu problematica, soluțiile și exigențele specifice. La noi, studenții fac un an și jumătate de activitate practică, timp în care sunt în contact cu industria hotelieră, cu clienți reali, cu problemele de fiecare zi. Cu alte cuvinte, se formează într-un mod echilibrat. De asemenea relația cu Asociația hotelierilor din Elveția este organică, ei ne sprijină, iar apoi ei sunt principalii beneficiari.
Nicio vizită în Alba Iulia nu este completă fără o plimbare, la pas, prin Cetatea Alba Carolina. Ce imagine v-ați făcut?
Am fost foarte impresionat de tot ceea ce am văzut. Punerea în valoare a Cetății este deosebită. Aveți aici ceva ce nu găsești în multe locuri din Europa. Până la urmă, cred că trebuie evidențiată universalitatea europeană a Cetății. Am fost impresionat de spectacolele de reconstituire istorică puse în scenă de trupele Muzeului Național al Unirii, de ritualul schimbării Gărzii Cetății, de punerea în valoare a vestigiilor istorice, unele chiar la locul unde au fost descoperite. Sunt elemente de atractivitate pentru turiști.
Ca român care trăiește peste hotare, în Elveția, ce întrebare v-ați pune înainte să veniți la Alba Iulia ca turist?
Ce m-ar pasiona, ce mi-ar place să fac, în așa fel încât să stau la Alba Iulia cel puțin o noapte, dacă nu două? Nu am avut ocazia să particip la evenimentele organizate în oraș, am aflat și citit că sunt tot mai multe de la un an la altul, ceea ce este încurajator. E clar că 1 Decembrie este un moment extraordinar și la care Alba Iulia nu are concurență.1 Decembrie înseamnă Alba Iulia. Ideal ar fi ca evenimentele de Ziua Națională să înceapă cu o săptămână mai devreme și să continue încă o săptămână după aceea.
Centenarul României Mari se apropie cu pași repezi. Este momentul în care se așteaptă la la Alba Iulia să „plouă“ cu mulțimi. Dacă ne referim la unitățile de cazare, ce considerați că ar trebui făcut?
A nu avea o capacitate de cazare suficientă nu este o boală. De ce să construiesc o capacitate care să fie folosită integral doar o săptămână sau două pe an? E contrar oricărei logici. Aici trebuie deschisă puțin paleta, în sensul că ar trebui implicați, pe lângă hotelieri, și cei din parahotelărie. Pentru astfel de evenimente de anvergură trebuie să conlucreze hoteluri dintr-o zonă mult mai largă. Atunci când există cerere foarte mare, iar capacitatea de cazare este mai redusă, turiștii vor înțelege că, dacă nu mai sunt locuri de cazare în Alba Iulia, își pot face rezervare în alte orașe din apropiere sau chiar în județele vecine, Cluj sau Sibiu. Nu cred că ar fi un impediment major distanța ce trebuie parcursă până la Alba Iulia.
Vă dau un exemplu din Irlanda. La un moment dat, Asociația hotelierilor de acolo a venit cu o propunere către puterea politică de a organiza pe durata întregului an 2013 tot felul de evenimente care să fie dedicate celor care s-au născut în Irlanda și care au emigrat în alte țări. Cu alte cuvinte, profitau de un eveniment major și de durată pe care l-au gândit și l-au creat ei înșiși.
Întorcându-ne la Centenarul României Mari, cum considerați că ar trebui gândit și organizat?
Dacă îmi cereți părerea, consider că ar trebui să existe un „An al Centenarului“, în care să fie organizate evenimente bine țintite, care să atragă un număr mare de turiști. Ar fi momentul potrivit pentru o emulație între toți partenerii locali, să vadă fiecare că se poate și să fie convinși că astfel de manifestări și de colaborări trebuie să fie continuate. Văd Centenarul ca o fantastică oportunitate pentru Alba Iulia, este momentul care poate întări imaginea de sine a destinației turistice Alba Iulia. Dacă va fi bine gândit și organizat, toată lumea va avea de câștigat.
Imagine: Profesorul Horațiu Tudori, în centrul imaginii, în picioare, în cadrul atelierului de la Alba Iulia