Județul Alba, ca oricare alt județ din țară, nu este pur-sânge românesc. De altfel, ideea de pur-sânge, din punct de vedere etnic, nu e valabilă niciunde în lume. Alături de români au locuit aici, vreme de secole, maghiari, sași și rromi. Realitatea de azi, datorită acestor conlocuiri, este una plină de amestecuri etnice. Iată, mai jos, foarte pe scurt, o introducere în istoria celorlalte etnii din județul Alba.

Sursa foto: Cătălin Cădan

Maghiarii. Secolul al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea marchează ultima etapă a cuceririi teritoriului intracarpatic de către regalitatea maghiară. În 1177 e atestat comitatul Alba, cu centrul la Bălgrad, ce cuprindea nucleul fostei formaţiuni politice a lui Gyula-Iula. Comitatul Târnava, situat în centrul Transilvaniei, nu apare în documente înainte de 1214. Lopadea Nouă, atestată începând din 1030, a fost iniţial posesiune a reginei Ungariei. Maghiarii au reuşit să controleze teritoriul dintre Târnava Mare şi Mureş încă din secolul al X-lea, iar pe parcursul secolelor XI-XII, în afară de Alba Iulia, referirile documentare se concentrează doar asupra unor aşezări din acest areal. Două dintre ele (cetatea de la Uioara şi Cetatea de Baltă) au avut o importanţă strategică deosebită, iar celelalte au denumiri maghiare (Ocnişoara, Odverem, Turdaş). Deşi spre sfârşitul secolului al XIII-lea zona a fost colonizată cu populaţie germană, toponimele maghiare au rămas preponderente. Ilustrative în acest sens sunt Bălcaciu, Jidvei, Tătârlaua, Veseuş şi chiar Blajul.

Saşii. Cea mai veche ştire internă care atestă prezenţa coloniştilor saşi în Transilvania este din 1191 şi se referă la prepozitura Sibiului, indicându-se astfel originea „oaspeţilor” regali în sudul Imperiului Romano-German. Cu titlul de „cei dintâi oaspeţi ai regatului” sunt denumiţi saxonii stabiliţi la Cricău şi Ighiu, iar mai târziu Bărăbanţul şi Şardul. Începutul colonizării Sebeşului trebuie plasat înainte de 1224, când regele Andrei al II-lea a emis diploma Andreanum, prin care au fost fixate drepturile şi obligaţiile coloniştilor saşi stabiliţi pe pământul regal. Familiei greavilor din Câlnic i se datorează aşezarea saşilor din Podişul Secaşului, colonizarea începând probabil în 1269, când greavul Chyl / Cheel a obţinut primul sat în această regiune. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea au fost aşezaţi colonişti germani în sate din Apuseni, care au devenit apoi cunoscuți pentru exploatările miniere (de aur, argint, fier). Transformarea etnică cea mai interesantă a suferit-o comunitatea din Rimetea, unde au fost colonizaţi mineri de origine germană, care în decursul secolelor s-au maghiarizat. Cele mai târzii colonizări au avut loc în zona Târnavelor, unde saşii au sosit în jurul anului 1300. Datorită faptului că principala lor ocupaţie a fost viticultura, această zonă a primit denumirea de Ţara Vinului (Weinland).

Rromii. Prima atestare documentară a prezenţei rromilor pe teritoriul oraşului Alba Iulia datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, când sunt amintiţi lucrători rromi care spălau nisipuri aurifere la gura de vărsare a Ampoiului în Mureş. Prezenţa şi activitatea lor ca meşteşugari între secolele al XIV-lea şi al XVII-lea poate fi atestată prin unele piese arheologice descoperite în diferite puncte ale oraşului, confecţionate din aramă, prin ciocănire, prelucrarea metalelor fiind până în prezent o ocupație specifică a rromilor. Cu siguranță şi cărămidarii rromi au contribuit la realizarea milioanelor de cărămizi necesare ridicării zidurilor fortificației bastionare, trudind alături de cei 20.000 de iobagi români obligaţi la muncă în cadrul prestaţiilor feudale. Sub raport economic, rromii sunt organizaţi în bresle naturale; în ele, meşteşugul nu se învaţă din şcoală, ci din generaţire în generaţie, aşa încât cu timpul el intră în sânge. Și nu numai atât, o dată deprins, el nu trece de la o categorie (neam) de rromi la alta, ci se limitează la acel neam. Astfel, după felul activității, pot fi determinaţi etnografic căldărari (Sebeş), cărămidari (Sebeş, Cetatea de Baltă, Veseuş), rudari (Valea Ampoiului, Valea Sebeşului) și fierari.

Sursă pentru acest articol: Adriana Ţuţuianu, istoric

Florian-Rareș Tileagă