Strainii care au vizitat orasul Alba Iulia in anii 1500 si ne-au lasat „pareri tiparite“ nu au fost istorici „de meserie“.  Au ajuns pe aceste meleaguri din pura curiozitate sau pe parcursul unor misiuni diplomatice in capitala Transilvaniei.

Laudat de unii, criticat de altii, orasul Alba Iulia nu a fost trecut niciodata cu vederea de calatorii straini care s-au abatut in aceasta parte a Europei.

„Alba Iulia este centru tarii (n.r. Principatului Transilvaniei)“, nota Pierre Lescalopier, in 1574, dupa ce a trecut prin Alba Iulia.  De la el aflam ca „a trecut, in drum spre Alba Iulia,  peste un rau mare, numit Mures“. Cetatea este descrisa ca fiind „mare si puternica, avand pe langa sine un targ negustoresc, mare si populat ca un oras“. Strainul isi da cu parerea si asupra motivelor pentru care principii care au condus Transilvania și-au  ridicat aici Palatul: „aerul sanatos și pamantul foarte bun din imprejurimi“. Calatorul vorbea de edificiul care si-a trait gloria in vremea Principatului Transilvaniei (1541-1703), cand soarta regiunii a fost dirijata de carmuitorii, administratia si de cancelariile aflate la Alba Iulia. Se intelege de la sine ca resedinta principilor a constituit pe parcursul epocii centrul si cea mai importanta scena a vietii politice din Transilvania. In zilele noastre, Palatul din Cetatea Alba Carolina reprezinta aproximativ 2/3 din ceea ce a fost in epoca premoderna a Transilvaniei. Chiar si astfel segmentat, Alba Iulia are in acest ansamblu un monument unic in Transilvania, care a constituit un model pentru cladirile Renasterii tarzii ale provinciei.

Despre curtea princiara de la Alba Iulia ne-au ramas cateva insemnari de la Franco Siviori, care a vizitat orasul in 1583, insotit de nobilii sai. Strainul ne vorbeste de banchetele pe care le organiza Principele Sigismud Bathory pentru solii straini ce tineau uneori zile intregi, fiind anuntate de salve de archebuze. Marturiile tiparite lasate de Siviori ne arata un „oras mic, dar bine intarit“. Strainul ne spune ca a primit „o casa buna, care slujeste, de obicei, nobililor“.  Din cele relatate ne dam seama ca nu era un calator oarecare, intrucat pe parcursul vizitei a fost insotit de „un secretar si doi nobili ai Principelui Transilvaniei, sa se ingrijeasca de toate cele trebuitoare pentru intretinerea mea“. Strainul marturiseste ca a primit de la principele Sigismud Bathory o cupa de argint aurit, un iatagan turcresc cu teaca in placi de aur si cu matasuri si damascuri pentru cate o haina. Calatorul ne mai spune ca, pe timpul sederii la Alba Iulia,  a vanat rate salbatice cu soimi dresati la curtea princiara.

„Asezarea este intr-un loc prea frumos si acum“, scria Antoniu Possevino despre Alba Iulia. „Are si o oarecare stralucire, cu toate ca nu are prea multi locuitori“, mai scria strainul.

Perioada din care ne-au ramas marturiile acestor calatori straini a fost una de avant pentru oras. Capitala Alba Iulia era si un important centru de cultura al Principatului Transilvaniei, in plina epoca de manifestare a umanismului renascentist.

Foto: Cetatea Alba Iulia intr-o gravura din 1735/Sursa: Muzeul National al Unirii.

Nicu Neag