Poate v-ați întrebat, vreodată, de ce Târgul de Fete se numește așa. Fie că ați fost sau nu, poate întrebarea v-a trecut prin minte. Haideți, deci, să  aruncăm o privire în adâncurile evenimentului. Adică în tradiţia, veche de secole, a acestui târg recunoscut ca fiind fala moţilor și a mocanilor de pretutindeni.

Se desfăşura, an de an, în prima duminică după Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Pe Muntele Găina se adunau tineri şi gospodari din cele patru mari ţinuturi: Alba, Cluj, Bihor şi Zarand, cu scopul de a-şi desface aici minunatele produse meşteşugăreşti, ba chiar în speranţa că mulţi tineri îşi vor găsi, cu această ocazie, ursitul sau ursita.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, locuitorii din Munţii Apuseni urcau, de cu seară, pe platoul Găinei. Dis-de-dimineaţă, doi delegaţi din partea moţilor şi doi din partea crişenilor trăgeau o linie de despărţire între cele două tabere, astfel încât moţii îşi aşezau merindele în partea de răsărit, iar crişenii în partea de apus. Iar fetele care doreau să participe la acest târg se pregăteau ani întregi pentru ziua cea mare, când îşi luau cu ele zestrea, în speranţa că îşi vor găsi cu această ocazie viitorul soţ. Fiecare familie care avea fată de măritat îşi ridica un cort în care expunea zestrea şi îi aştepta pe peţitori.

Feciorii nu se lăsau nici ei mai prejos. Se adunau şi ei însoţiţi de familiile lor sau cel puţin de protectori (patroni) aleşi, aduceau cu sine ceea ce era mai bun, mai ales o curea frumoasă plină de argint şi aur şi, după ce îşi alegeau mireasa, urma o „încredinţare“ înaintea publicului, ce consta în schimbarea de năfrămi numite „credinţe“. Moţii credeau că numai o astfel de încredinţare, ce se săvârşea pe culmea Găinei, putea să aducă noroc tinerei familii. După încredinţare, se lua prânzul, apoi se încingea jocul sau hora peste întreg târgul, în câte opt şi zece grupe separate, formate din moţi şi crişeni, care îşi adresau tot felul de satire. Din aceste glume se iscau adesea mici certuri, care erau aplanate de către delegaţii însărcinaţi cu păstrarea ordinii, pentru a nu degenera în bătăi sau, aşa cum se zicea, în „nerânduieli“.

La apusul soarelui, însă, toate bune şi frumoase. Oamenii începeau să plece râzând şi glumind. Crişeanul iute la fire şi rău la mânie, fiindcă nu şi-a putut vinde oalele, începea să le spargă cu bâta, iar moţul, dorind ca oalele cumpărate să ajungă mai repede acasă, le dădea de-a rostogolul din deal.

Până de curând, Muntele Găina aveau loc stabil de târg aproximativ 80 de sate, unde îşi aduceau spre desfacere produsele specifice locuitorii din Sârbeşti (vestitele sumane împodobite), Leleşti, Leheceni, Sălişte de Vaşcău, Hălmăgel, Târnăviţa, Cărpinet, Criştiorul de Jos, Obârşa, Vadu Crişului, Bârsa (vase de lut de o rară frumuseţe), Râşculiţa (spete de ţesut), Bulzeşti (războaie de ţesut), Juncu de Munte (fluiere de diferite forme şi mărimi) şi din Vidra (vase de lemn). Pe fondul acestui vechi obicei, astăzi s-au dezvoltat forme noi de manifestare artistică, prin care se valorifică selectiv vasta moştenire a folclorului plastic, muzical, coregrafic şi literar.

Acces la Muntele Găina

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74) – Vidra – Avram Iancu (DJ 762)

Distanță de la Alba Iulia la târg: 105 km

Durată: aproximativ 3 ore, fără popasuri

Florian-Rareș Tileagă