Cum erau reprezentați femeia și bărbatul în urmă cu opt milenii? Un răspuns ne oferă o statuetă antropomorfă expusă la Muzeul Național al Unirii.
Piesa a fost descoperită în urmă cu trei ani în situl de la Tărtăria, locul de unde provin și cele trei tăblițe celebre, considerate probe ale primei scrieri din lume.
Perechea cu mască
Piesa parține Culturii Vinca (mileniul 6 î.Hr.). Altfel spus, are o vechime de 8.000 de ani (6.000 î.Hr+2017 d.Hr.). Este realizată din lut fin, cărămiziu-gălbui și a fost găsită într-o groapă în care, cel mai probabil, oamenii din acele vremuri își țineau proviziile.
Statueta ne arată o „conviețuire“ între un personaj masculin și unul feminin. „Perechea sacră este formată din marea zeiță în jurul căreia se învârteau toate celelalte zeități și din care emana acel cult al fecundității și fertilității“, explică arheologul Cristinel Fântâneanu de la Muzeul Național al Unirii. Zeița mama n-ar fi avut cum să-și exercite fecunditatea și fertilitatea decât printr-o împreunare cu acolitul masculin aflat în stânga sa.
O caracteristică a piesei este dimorfismul sexual, dat de diferența de dimensiune a personajului masculin.
Fiecare personaj poartă câte o mască de formă ovală. Ochii sunt redați simplu, prin tăieturi adânci și orizontale care pornesc de la baza nasului, care este de formă conică. Brațul drept este scurt și dispus orizontal. Cel stâng și partea inferioară lipsesc, fiind rupte din vechime.
Două proeminențe conice aflate pe pieptul personajului feminin accentuează elementul feminității.
Statueta confirmă cultul perechii sacre, care cuprindea, probabil, și fertilitatea umană, dar se referea la tot ceea ce înseamnă fertilitatea pământului, pentru roade. Suntem cu 6.000 de ani î.Hr., când începe cultivarea primitivă a plantelor.
Statueta este singulară pentru zona Transilvaniei, fiind o piesă unicat. Artefacte similare au mai fost descoperite la Rast (Dolj, 1943), respectiv la Gomolova (Serbia).
Perechea cu mască poate fi văzută la Muzeul Național al Unirii până la sfârșitul lunii în curs. Tot aici sunt expuse și alte artefacte fascinante. Programul de vizitare este de marți până duminică, în intervalul orar 10.00-17.00. Un bilet de intrare costă 8 lei pentru un adult, respectiv 4 lei pentru copii, elevi, studenți și seniori 65+. Plata se face numai în numerar (lei).
Nicu Neag