- -1°C

Theodora Golf Club – resortul din inima Transilvaniei

Situat în Teleac, la doar 5 minute de Alba Iulia, o ora de aeroportul Sibiu și 2 ore de aeroportul Cluj, Theodora Golf Club este un resort ultra modern cu o suprafață de peste 60 ha. Inaugurarea a avut loc în 15 octombrie 2017 și s-a bucurat de un succes deosebit.  Derulează în jos
Address
Str. Principală, Nr. 75 C, Teleac, Alba 517246, România
Phone
0258.701004
Derulează în jos

Theodora Golf Club – resortul din inima Transilvaniei

V-ați propus să ajungeți la Alba Iulia? Perfect! Vrem să ne asigurăm că veți avea parte de experiențe memorabile și când vine vorba despre piaţa locală de ospitalitate. Viziteazaalbaiulia.ro a inițiat o nouă rubrică prin care vă prezintă poveștile de succes ale antreprenorilor din domeniul ospitalității din ‘Cealaltă Capitală’. Nu ne-am propus să facem vreun top anume, ci doar să vă spunem poveștile dedicate ospitalității. Astăzi a venit rândul poveștii Theodora Golf Cub.

Situat în Teleac, la doar 5 minute de Alba Iulia, o ora de aeroportul Sibiu și 2 ore de aeroportul Cluj, Theodora Golf Club este un resort ultra modern cu o suprafață de peste 60 ha. Inaugurarea a avut loc în 15 octombrie 2017 și s-a bucurat de un succes deosebit. Valorile fondatorilor clubului au fost impregnate acestui loc unic în Transilvania. Fiecare detaliu din construcția și decorarea clubului poartă amprenta fondatorului, domnul Ioan Popa, iar numele ales, Theodora, luminează acest loc deosebit, Theodora Popa, fiica domnului Ioan Popa, fiind, de altfel, cel de-al doilea  fondator al clubului, în urma unei pasiuni comune descoperite de câțiva ani, nobilul joc de golf.

Ce este deosebit la Theodora Golf Club?

“În acest loc istoric, din apropierea orașului milenar Alba Iulia, s-a născut ideea de a crea cel mai mare resort și club de golf din România pentru ca toți cei pasionați de frumosul sport să poată exersa, acasă, hobby-ul preferat. La răscrucea dintre autentic și recent a apărut acest nou punct de interes, fermecător pentru vizitatorii și jucătorii din străinătate, atrași de povestea acestui loc inedit, din Transilvania Centrală, și care înseamnă mai mult decât un simplu teren de golf : Theodora Golf Club. Whole in one. Golf & More.”– Theodora Popa

Cazarea la Theodora Golf Club

Cazarea în cele 14 vile de patru stele este o experienta deosebita- specialiștii peisagiști au creat pentru fiecare vila un design aparte, reprezentat de un spațiu diferit cu vegetație personalizata astfel ca, denumirea vilei se regăsește în florile care definesc și delimitează spațial fiecare unitate de cazare. Puteți petrece zile minunate la Vila Hortensia, Vila Iris, Vila Iasomia, va puteți relaxa în Vila Crizantema, Magnolia și Rozmarin sau puteți alege luxul desăvîrșit în Vila Theodora, amplasata în apropierea clubului. Resortul oferă 84 de camere duble în 14 vile individuale, iar posibilitățile de cazare sunt flexibile, de la camera în regim single sau dubla (twin sau matrimonială) pana la închirierea completa a vilei. Mobilierul ales este din lemn natural, camera și baia sunt spațioase și asigură confortul oaspeților, într-un ambient odihnitor și atipic. Structura vilelor permite socializarea în livingul de mari dimensiuni amplasat la parterul vilelor, astfel, oaspeții mai au astfel la dispoziție un spațiu secundar, eficient, pentru petrecerea timpului liber, răsfoind o carte sau privind la TV în livingul cu suprafețe vitrate și generoase.

 

Restaurantul Theodora Golf Club

Restaurantul clubului, cu o capacitate de 150 de locuri, este de tip fine-dining cu o selecție de specialități create de chef Florin Matei, artizanul acestui loc deosebit.

 

Chef Florin Matei, este un specialist culinar  cu o tradiție si experienta de peste 25 de ani în domeniu, astfel ca preparatele de la Theodora Golf Club poarta amprenta plina de rezonanta a unui expert al gustului și foarte bun cunoscator al ingredientelor: întotdeauna proaspete, originale și savuroase. Călătoria culinară surprinde vizitatorul cu un tur virtual al insulelor- el începe cu un roti caraibian care vă permite să simțiți savoarea fructelor de mare proaspete și a legumelor exotice, continua cu unboullaibaise mediteranean bine condimentat și îl îndreaptă către un desert atipic care poate fi o pară vanilată sau spectaculosul tiramisu într-o interpretare personală. Restaurantul servește și un mic dejun a la carte, propunând mai multe preparate originale, reinterpretate: omleta alba cu zuchinni și somon fumee, ouăle Royal sau budinca de chia cu spuma de zmeura pentru un început de zi reconfortant și plin de energie. Restaurantul este deschis zilnic, tuturor vizitatorilor, intre orele 10.00-22.00.

 

Servicii business

Theodora Golf Club dispune de o sala de conferințe, cu dotări de ultimă generație și un decor modern și cu o panorama deosebită, potrivită pentru organizarea evenimentelor corporate sau a celor private. Cei de la Theodora Golf Club pun la dispoziție acest spațiu care poate fi configurat în funcție de solicitările clienților.

Cetatea Alba Carolina este locul de desfășurare a unui repertoriu cultural unic în peisajul orașelor din România care, inevitabil, impulsionează și piață de ospitalitate a orașului. Se deschid localuri noi: cafenele-baruri, restaurante, hoteluri, care se adresează unui public dinamic, dornic să exploreze posibilitățile pe care le oferă Alba Iulia. Unele dintre acestea găzduiesc evenimente culturale, iar altele oferă cadrul ideal pentru întîlnirile de afaceri sau pentru socializare. 

Autor: Raluca Krisbai


Recenzii

( 0 )
Număr de stele bazat pe 0 recenzii
Calitate
( 0 )
Localizare
( 0 )
Servicii
( 0 )
Preţuri
( 0 )
Ambianţă
( 0 )

Viziteaza Alba Iulia