Eşti plecat la drum. Ai hartă, ai binoclu, ai tot ce trebuie. Ai traseul bine planificat și știi ce merită văzut. Nu te abați. Dar, cu coada ochiului, observi ceva în pădure. Pe hartă nu pare să fie şi, într-un fel, ai merge liniștit mai departe, fără regretul că ratezi nu ştiu ce minunăţie. Şi totuşi te ispiteşte. Ai vrea să ştii ce e, mai ales că zăreşti şi nişte trepte de piatră, ascunse de crengi, ce par să ducă până sus...

Ei bine, întocmai așa e Poarta lui Ionele. Peștera Poarta lui Ionele din Apuseni.

Nouă, cel puţin, aşa ni s-a întâmplat. Un singur obiectiv mai aveam de bifat pe listă, după o zi întreagă de mers prin Apuseni. Dar nici eu, nici fotograful n-am fi crezut că la capătul drumului mai putea fi loc de peisaje-surpriză. De ele avuseserăm parte pe la Scărişoara, prin Cheile Arieşului... Acum, însă, eram în Cheile Ordâncuşii, la nord de Gârda de Sus, de care ne despărţeau cam 2 km de-a lungul pârâului Ordâncuşa. Ne opriserăm să fotografiem un podeţ de piatră, pe lângă care un râuleţ se revărsa de sus în trepte de cascadă. Nu ştiam de unde coboară şi nici n-am fi urcat să vedem, dacă n-am fi descoperit o punte de scânduri, apoi un şir lung de trepte, de-a curmezişul pantei, care în mod sigur duceau undeva...

Râulețul care pornește din peșteră / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

În câteva clipe eram deja sus. Gura peşterii se căsca înfiorător, ca o prăpastie pe verticală; nimic de aici nu mai semăna cu locurile de dinainte. Şi am făcut legătura: ne aflam la Poarta lui Ionele, rezervaţie speologică, fiindcă îmi veneau în minte toate fotografiile pe care le tot văzusem pe net.

Şi, într-adevăr, e aşa cum se zice. În ciuda priveliştii de-a dreptul înfricoşătoare (gura peşterii are o înălţime de 17 m şi o lăţime de 12 m), totuşi intrarea se face simplu. Se pătrunde urmând acelaşi şir de trepte, care pornesc de la podeţul de piatră, coborând în peşteră până ce se pierd în grohotiş. Iar înăuntru, lărgimea e uluitoare, pentru că vorbim de o peşteră sculptată în calcare albe, reprezentată printr-o galerie cu traseu frânt, având înălţimi cuprinse între 10-15 m şi o lungime de 60 m. Cu toate astea, proporţiile nu sunt neobişnuite, mai ales că suntem în inima Munţilor Bihor, la 800 m altitudine.

Peștera Poarta lui Ionele / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Atenţie, însă, în ciuda amenajării peșterii (iluminat și trepte), relieful interior al Porţii lui Ionele este accidentat. Oricât v-ar ispiti să descoperi întunecimile acestui mare pântec de piatră, fiți prudenți, fiincă pereţii sunt umezi. Plus de asta, în partea terminală a peşterii se distinge o pâlnie uriaşă, cu diametrul de 15 m, care se umple de apă în timpuri foarte ploioase. Şi dacă tot vorbim de apă, musai de ţinut minte un mic miracol al peşterii, cu care nu te întâlneşti prea des. Apa curgătoare, care coboară până la şosea, izvorăşte chiar din peşteră. Însă nu printr-un firicel, care apoi creşte din afluenţi şi devine mare. Nu. Cât e de lat, râuleţul ţâşneşte pur şi simplu printre blocurile de grohotiş ale peşterii. Interesant și, mai ales, fotografiabil!

Acces la Peștera Poarta lui Ionele

Rută: Alba Iulia – Albac (DN 74 A) – Gârda de Sus (DN 75)

Distanţă de la Alba Iulia la Poarta lui Ionele: 113 km

Durată: aproximativ 2 ore, fără popasuri

Florian-Rareș Tileagă