Povestea vizitelor generalului Henri Berthelot

Publicat în: 
8 ianuarie 2019

Şeful Misiunii Militare Franceze din România în timpul Primului Război Mondial a venit de două ori la Alba Iulia. Fotografiile vizitei generalului sunt expuse de miercuri, 9 ianuarie, la Muzeul Național al Unirii.

Alba Iulia, 1 ianuarie 1919. La exact o lună de la înfăptuirea unirii Transilvaniei cu România, Henri Mathias Berthelot a ajuns pentru prima dată în Alba Iulia. Cu această ocazie generalul și-a exprimat bucuria „de a călca şi a vorbi în acest oraş istoric”, precum şi de „a privi acelaşi soare pe care l-a văzut Mihai Viteazul”. Faţă de aceste afirmaţii, localnicii nu s-au lăsat deloc mai prejos şi i-au organizat o primire sărbătorească oaspetelui francez, fiind întâmpinat atât de oficialităţile oraşului, cât şi de protopopul Iustinian Teculescu, viitorul episcop al armatei.

Prima vizită la Alba Iulia se înscrie în călătoria lui Henri Berthelot în Banat şi Transilvania, cu scopul de a evalua situaţia existentă în cele două provincii la acea vreme, informaţiile culese urmând mai apoi să fie trimise la Paris.

Invitat special la Încoronare

Alba Iulia, 15 octombrie 1922. Unul dintre invitații speciali la Încoronarea din 15 octombrie 1922 a fost Henri Mathias Berthelot. Fotografia, realizată la puţin timp după actul încoronării, arată din plin cordialitatea care exista între Regele Ferdinand şi generalul francez, bazată pe lunga lor colaborare din anii Primului Război Mondial. La acea vreme, armata română şi Misiunea Militară Franceză au făcut front comun.

„Tata Bertelău”, un prieten al românilor

Generalul Henri Berthelot a rămas în istoria României ca un mare prieten al poporului român.

Portret Henri Mathias Berthelot, realizat prin proiectul Alba Iulia-O istorie vizuală prin „amprente“ celebre, derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia

Născut la 7 decembrie 1861 în departamentul Loire, a urmat celebra şcoală militară de la Saint-Cyr, precum şi Şcoala Superioară de Război din Paris, după care a avansat rapid în ierarhia armatei franceze. La începutul Primului Război Mondial era deja membru în Statul Major al celebrului general Joffre, pentru ca mai apoi să aducă o contribuţie importantă la marile bătălii de la Champagne (1915) şi Verdun (1916).

„Tata Bertelău”, cum era numit cu prietenie de către soldaţii români, era, ca să folosim o descriere a unui contemporan de-al său:

„ … o namilă de om, atât de înalt încât nu se băga de seamă cât de gros era şi atât de gros încât înălţimea sa părea mai mică decât era în realitate. […] Era înzestrat cu o memorie fenomenală şi cu o judecată rece. Muncitor, era de o meticulozitate deosebită şi cerea preciziune în toate”.

Foto deschidere articol: Regele Ferdinand şi generalul francez, în 15 octombrie 1922

Sursa informaţiilor şi a imaginilor de epocă: Proiectul Memoria Urbis,  finanţat de Primăria Municipiului Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram