+ 12°C

Agenda ta în Alba Iulia

Acasă / Prinţesa Urbană – lansare de carte în Alba Iulia
printesa-urbana-alba-iulia

Prinţesa Urbană – lansare de carte în Alba Iulia

Publicat în: 21 iul.. 2018
Autor: Municipiul Alba Iulia

Clubul de carte „Cu copiii la poveşti” o aduce în Alba Iulia pe Prinţesa Urbană! Cu ocazia aniversării unui an de la înfiinţarea clubului albaiulian dedicat copiilor, Ioana Chicet Macoveiciuc, cunoscută în mediul online sub un nume foarte îndrăgit – Prinţesa Urbană, îşi va lansa în Alba Iulia două dintre cele mai recente cărţi pentru copii: „Vacanţa pofticioşilor” şi „Adevărul gol-goluţ”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 iulie 2018, începând cu ora 11.00, în Cetatea Alba Carolina, în incinta localului „La Poarta”. După lansarea de carte, evenimentul va continua cu o dezbatere de parenting cu tema „Educaţie cu blândeţe”, moderată de către Ioana Cichet-Macoveiciuc. Prinţesa Urbană va avea alături specialişti în psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională, dintre care amintim pe Isabela Buduşan – instructor la „Hand în Hand Parenting” şi consilier de dezvoltare personală, şi pe Szilágyi-Győri Ildikó – profesor, consilier,  psiholog şi logoped.

În timpul dezbaterii, dedicate părinţilor şi celor care doresc să devină părinţi şi sunt deja interesaţi de educaţia moştenitorilor, copiii prezenţi vor lua parte, prin rotaţie, la şase ateliere menite să le deschidă apetitul (atât lor, cât şi părinţilor) înspre educaţia nonformală, într-o manieră creativă. Astfel, cei mici vor avea ocazia să ia parte la ateliere de experimente, să se întreacă în coloratul planşelor, să creeze diverse forme din plastilină, să lipească după imaginaţia lor colaje de vară, să făurească bijuterii şi să înveţe să facă „facepainting” – picturi pe faţă.

Dezbaterea va fi urmată de o sesiune de discuţii libere cu Prinţesa Urbană, după care va avea loc un moment de lectură în compania autoarei. În cadrul evenimentului va fi organizat şi un stand cu vânzare de carte, unde autoarea va acorda autografe. De asemenea, cei prezenţi vor putea participa la o tombolă, iar la final se vor bucura de diverse premii. Mai mult, toţi copiii vor primi îngheţată, magneţi personalizaţi cu mesajul cărţii citite la întâlnire şi semne de carte.

Evenimentul este organizat în Oraşul Marii Uniri cu sprijinul Primăriei Alba Iulia, prin proiectul „Metamorphosis”, un proiect derulat de către municipalitatea albaiuliană, care are scopul de a contribui la înfrumuseţarea cartierelor oraşului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii prin activităţi creativ-educative dedicate copiilor. Participarea la eveniment este gratuită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia