Pub 13 Medieval, restaurantul din Alba Iulia care aduce conceptul de fine dining în atenţia gurmanzilor

Publicat în: 
18 aprilie 2019

Termenul fine dining este tot mai folosit în peisajul culinar actual mai ales atunci când discutam despre restaurante cu pretenţii.  În Alba Iulia, restaurantul Pub 13 Medieval este primul restaurant care lansează acest concept care înglobează calitate ridicată în zone importante: servire, meniu şi atmosferă.

Astfel, în cadrul evenimentului Food and Wine Pairing, oaspeţii prezenți au avut parte de o selecţie de vinuri şi preparate executate foarte bine, în combinaţii speciale, unice, pe care cu siguranţă nu le veţi găsi în altă parte.

Fine dining este formă superioară de a mânca. NU numai mâncarea trebuie să fie de un nivel înalt ci şi atmosfera, băutura, serviciile. Totul trebuie să fie de cea mai bună calitate iar mâncarea trebuie executată impecabil.

Chef Tothazan Flaviu este omul din spatele acestui eveniment memorabil iar el prezintă fine dining-ul ca o experienţă, care nu se rezumă doar la mâncare, băutura de calitate şi servicii superioare. Când mănânci la un restaurant de fine dining trebuie să te întorci acasă cu ceva mai mult decât stomacul plin, te întorci cu o amintire foarte bine întipărită, cu o experienţă memorabilă.

Am încercat să intrăm în culisele pregătirii acestui eveniment, îndeosebi să aflăm ce eforturi au fost depuse în spatele uşilor pentru pregătirea preparatelor.

Aşadar am aflat că preparatele au fost gândite special pentru această seară. Acestea au fost unice şi nu vor mai fi repetate. Chef Tothazan Flaviu şi-a dorit să surprindă oaspeţii prin arome, combinaţii şi plating.

În mod surprinzător, primul fel de mâncare a fost un macaron de sfeclă roşie umplut cu spumă de foie gras marinat în coniac.

Următorul fel a fost o combinaţie între morcov, fistic şi smântâna fermentată. Ideea pare simplă însă a fost de departe cel mai sofisticat preparat pentru că s-au folosit nu mai puţin de 12 tehnici diferite de gătit. Toate elementele au fost condimentate în aşa fel încât să fie complementare, să formeze un întreg, iar texturile au fost contrastante pentru evidenţia gustul de morcov şi a aduce un omagiu acestei legume pe care o folosim zilnic şi pe care tindem să o desconsiderăm.

Seara a continuat cu un preparat din peste, însă nu orice peste. A fost ales Calcanul pentru că este un peşte românesc. Acesta a fost gătit foarte lent în unt la o temperatură foarte joasă şi a fost servit cu bob verde sotat în unt şi leurda, un sos catifelat din ceapa verde, fenicul murat, ulei de mărar. A fost un preparat de sezon, foarte uşor şi plăcut, asemeni primăverii.

Felul principal a fost cea mai mare provocare pentru că intenţia chefului a fost de a reda în farfurie scena unei bucăţi de vită gatita pe pietre încinse şi jar, însă totul trebuia să fie comestibil. Chef Flaviu Tothazan ne-a mărturisit că, în ceea ce priveşte pietrele comestibile, s-a inspirat de la Luis Andoni Aduriz, bucătar de 3 stele Michelin în Spania. Muşchiul de vită a fost de cea mai bună calitate, import SUA Prime grade. A fost gătit simplu, încet şi cu răbdare cu sare şi piper pentru a nu-i altera gustul deosebit. Cenuşa a fost realizată din ciuperci deshidratate şi guşa de porc. S-a optat pentru un piure bazat pe sosul Soubise unde s-a folosit cenuşă de praz pentru a da gustul acela de fum. Un alt element a fost varza roşie gatita lent, tăiată julienne şi prăjită pentru a o face crocantă. Totul a fost legat cu un sos din bulion de ciuperci şi Demiglace servit la masă.

Desertul a fost realizat dintr-un mousse de brânză dulce şi miere, interior de lămâie şi yuzu, acoperite cu un strat lucios de ciocolată albă şi lavanda. La baza a fost un blat Dacquoise, din faină de migdale.

Delicios, nu? Asta nu e tot... Seara culinară i-a încântat pe cei prezenți cu o selecţie de vinuri marca Crama Petro Vaselo. Noi declarăm evenimentul ca fiind unic, spectaculos şi credem că deschide calea către noi experienţe demne de încercat în oraşul nostru.

 

Despre Chef Tothazan Flaviu

Chef Tothazan Flaviu este născut şi crescut în Alba Iulia. A absolvit Facultatea de Drept, în prezent este bucătar şi în viitor are de gând să se înscrie la Facultatea de Industrie Alimentară. Dintotdeauna a fost pasionat de bucătărie. Pasiunea pentru gătit vine din familie, întrucât şi tatăl lui este bucătar ceea ce i-a insuflat admiraţie şi respect pentru modul în care acesta pregătea diverse preparate pentru familie şi pentru diverse evenimente.

Flaviu se declară că fiind autodidact însă nu ezita să înveţe de la oricine. A învăţat tot ce a considerat că i-ar fi util de la oameni, de la vase până la bucătari şefi. Are o colecţie impresionantă de cărţi gastronomice şi investeşte tot timpul în această direcţie.

În ceea ce priveşte inspiraţia să în bucătărie, Flaviu ne-a mărturisit că aceasta poate venii din cele mai neaşteptate surse. Îi vin idei chiar şi atunci când se uita la un cartof simplu dar cu o formă neregulată. Când simte o aromă nouă mintea lui se umple de noi idei. Uneori pur şi simplu găteşte şi se lasă purtat de val, îşi relaxează mintea ascultând muzică clasică, Vivaldi fiind preferatul lui, şi deseori îşi lăsă mâinile purtate spre ingrediente şi condimente. Ne-a transmis că deja are idei şi inspiraţie pentru următorul eveniment şi abia aşteaptă să pregătească ceva cel puţin la fel de spectaculos şi delicios.

 

Despre Pub 13 Medieval

Restaurantul Pub 13 Medieval  este situat într-un spațiu absolut spectaculos, datorită istoricului acestei construcții, care datează din anul 1504, denumite ,,Barbacana Porţii Sf. Gheorghe’’ sau ,,Turnul Porții” și având utilitate militară până la 1849 când se transformă în moară. În 1968 spațiul a fost transformat în cramă și a avut această utilitate până în 1989.  În anul 2003 se năștea proiectul PUB 13, prima dintre investițiile din Cetatea Albă Carolina, restaurantul devenind un reper atât pentru localnici cât și pentru cei care vizitează orașul, acesta fiind catalogat de ghidul internațional de călătorii Lonely Planet ca fiind unul dintre cele mai bune restaurante din ţară. Restaurantul are numeroase apariții în media, TV, online precum și în paginile numeroaselor publicații din România și străinătate, L.A Times sau Chicago Tribune. Proprietarul restaurantului, Cosmin Matieș, este albaiulian și a fost interesat întotdeauna de domeniul ospitalității, tocmai de aceea a decis  să deschidă acest restaurant în urmă cu 15 ani.

Pub 13 este un restaurant decorat în stil medieval, situat într-o locație unică în sud- estul Europei. Mobilierul masiv și impunător, armurile și armamentul expuse pe pereți, ambianța și meniul, sunt elementele care fac acest spațiu să ne poarte cu sute de ani în urmă, într-o poveste istorică autentică. Restaurantul are o capacitate de 180 locuri în interior și 85 pe terasă.

 

[foogallery id="31638"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram