Un articol publicat recent de catre unul dintre jurnalistii publicatiei Vocea.biz face o analiza detaliata a retetei prin care Alba Iulia s-a transformat dintr-un oras despre care se vorbea doar de ziua Nationala a Romaniei intr-o destinatie turistica de top.
Analiza Vocea.biz pleaca de la sublinierea ca Alba Iulia este primul oras din Romania care are un manual de brand.
Jurnalistul care semneaza articolul, Ciprian Fabian, ne spune ca anul trecut Alba Iulia a dus acest concept mai departe, fiind tot primul oraș la nivel national care a lansat un kit complet de instrumente de promovare turistica.
Sursa Facebook/Ionut Vaidean
Pentru o analiza cat mai exacta a retetei prin care Alba Iulia a devenit un brand turistic, jurnalistul l-a intervievat pe omul care a gandit strategia de promovare a capitalei Transilvaniei, Adrian Docea.
Aplicatia de mobil „Visit Alba Iulia“
„În afară de Alba Iulia nu știu să existe un alt oraș în România care să aibă macar preocupări serioase legate de acest subiect. Recent, orașul a trecut în nici 2 ani printr-un proces strategic de aplicare a strategiei de brand în activități de marketing, crearea unui manual de brand care să definească cu exactitate modul de aplicare al identității vizuale, a creat ‘Visit Alba Iulia’ un set complet de unelte de marketing care se adresează turiștilor străini – precum social media, aplicații mobile, site, broșuri, hărți, infokiosk-uri, prezență în publicații turistice străine. Acum orașul lucrează la aplicarea strategiei de brand pentru noi audiențe, precum investitorii străini. Fără să exagerez, cred că Alba Iulia este cu cel puțin 7 ani înaintea oricărui oraș din România din punct de vedere al marketingului, asta dacă luăm în considerare faptul că orașul avea deja o strategie de brand, o identitate vizuală coerentă și un plan de marketing încă din 2010, când nici măcar România, ca țară, nu avea încă niciunul din aceste lucruri. Nu e de mirare că Alba Iulia a fost singurul oraș – nu doar din România ci din sud-estul Europei – care a fost invitat să facă parte din proiectul de marketing de oraș ‘CityLogo’ al Uniunii Europene, alături de orașe ca Oslo sau Varșovia”, spune Adrian Docea.
Autorul articolului ne spune ca „Alba Iulia poate fi un model pentru alte orase sau regiuni din Romania. Doar ca pentru a avea succesul Albei Carolina, campaniile de promovare trebuie să meargă mai departe de editarea de albume, plianturi și realizarea unui site“.
Articolul integral il puteti citi aici.
Foto deschidere: Peisaj de toamna in Cetate/Sursa Facebook/Ionut Vaidean