Restaurarea și conservarea cărților rămân o artă rezervată cunoscătorilor avizați. Pe unul dintre ei îl găsim în inima Cetății Alba Carolina, în „spitalul“ cărților rare. Prin mâinile sale au trecut mii de volume cu manuscrise şi documente valoroase, o moștenire veritabilă pentru generațiile viitoare.

Unul dintre locurile de referinţă la nivel naţional, unde se „vindecă“ manuscrise şi cărţi rare,  este la Alba Iulia, la Centrul naţional de restaurare şi conservare de carte veche, din cadrul Muzeului Național al Unirii.

„Ceea ce facem noi aici se aseamănă cu un spital, un «mic spital» al cărţii“ , așa își prezintă activitatea Alexandru Ştirban în faţă celor care trec pragul Centrului, amenajat în aripa de sud a Sălii Unirii.

Lucru de finețea unui filigran

Mă îndeamnă să trec pragul atelierului de lucru. Îmi face cunoştinţă cu un „Tratat despre căsătorie“ din anii 1400, una dintre cele mai interesante piese restaurate de echipa sa. Manuscrisul, în limba latină, face parte dintr-un lot de carte veche deținut de Biserica Evanghelică Cisnadie care a fost restaurat la Alba Iulia.

„Scoarțe din lemn, învelitori din piele tăbăcită vegetal ornamentate cu motive vegetale si geometrice,  cusătură continuă, cu aţă de bumbac, hârtie suport produsă manual, cerneală ferogalică“, astfel descrie Alexandru Știrban manuscrisul.

Ca într-un spital, cărțile „bolnave“  intră, pentru început, în camera de carantină. Înainte de a fi „purecată“ la mână, cartea este pusă într-un aparat metalic numit etuvă, unde cu ajutorul unei substanțe speciale este stopat atacul biologic activ. Așa aflăm că substanța folosită pentru dezinfecţie nu se alege la întâmplare. Trebuie să fie compatibilă cu toate materialele care intră în structura lucrării, să nu fie toxică pentru om, să nu atace cerneleala ferogalică, în cazul de față.

Cu ce „boli“ a intrat „Tratatul despre căsătorie“ în Centrul naţional de restaurare şi conservare de carte veche din Alba Iulia? Restauratorul începe un adevărat ritual pentru a-i prezenta problemele de sănătate. Întrucât legătura este deterioarată, manuscrisul trebuie descusut filă cu filă. Fiecare filă a cărții este luată la mână, pentru a vedea ce deteriorări are, este numerotată, documentată foto.

Urmează un set de analize de specialitate, ce includ teste de solubilitate, măsurarea PH-ului, a grosimii hârtiei. Primul, spre exemplu, îi ajută pe restauratori să afle adacă au de-a face sau nu cu o cerneală stabilă. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci filele cărții pot fi spălate cu apă distilată. Operațiunea ajută atât la curățarea fizică, cât și la revigorarea fibrelor. După spălare, fiecare filă este pusă la uscare, pe un rastel. Ulterior, pentru a se uniformiza, filele vor sta o perioadă la presă.

 Aşa aflăm că responsabile de fragilizarea hârtiei purtătoare de text şi de desprinderea filelor la o simplă atingere au fost bacteriile. Şi insectele au contribuit la deteriorarea lucrării. În „pelerinajul“ lor de la o scoarţă la cealaltă, au lăsat găuri de zbor circulare pe cotor, pe primele şi ultimele file.  Şi corpul lucrării a avut de suferit, în timp: file desprinse din cusătură, ca urmare a degradării acesteia. O analiză din scoarţă-n scoarţă ne arată că toate filele au colţul de jos deterioarat, ca urmare a răsfoirilor repetate.

Amplul proces de „vindecare“ implică tratamente umede și uscate, îndreptarea pliurilor, reconsolidarea suportului de text, completarea lacunelor cu hârtie japoneză. Altfel spus, fiecare filă trece prin procesul propriu-zis de restaurare.

Meșterul lucrează cu dichis. Ochii ageri îi strălucresc de mândrie, iar mâna cu care ține bisturiul este fermă. Nu are nevoie de prea multe măsurători, parcă totul vine din instinct. Când îmi  spune că trăiește în universul cărților rare de 30 de ani, îmi dau seama că la mijloc este, de fapt, experiența.

După ce restauratorii constată că a filele au stat suficient la presă, trec la refacerea legăturii manuscrisului, a scoarțelor, a învelitorilor, pentru a fi adus la forma inițială. Coaserea se face manual, filă cu filă.  Echipa lui Alexandru Știrban a reușit salvarea învelitorilor, așa că manuscrisul se întoarce la Biserica din Cisnădie cu „îmbrăcămintea“ originală.

Tratamentul este  unul personalizat şi se aplică până când specialiştii Centrului sunt convinşi că lucrarea este „însănătoşită“ şi poate fi lăsată moştenire generaţiilor viitoare.

Ceea ce mi-a explicat mie într-o jumătate de oră despre „bolile“ și „vindecarea“ manuscrisului de secol XV înseamnă două  luni de muncă pentru Alexandru Știrban și echipa sa.

Pe parcursul procesului de restaurare se respectă principii de bază ca: intervenție minima și menținerea fiecărui element ce poate fi păstrat din textul manuscrisului, compatibilitatea materialelor folosite, dar și a intervențiilor.

Costurile „vindecării“

Restauratorul plasează „Tratatul despre căsătorie“  la categoria „importanță deosebită“, atât prin conținut, aspect și vechime, cât și prin complexitatea fluxului tehnologic al restaurarii. Manuscrisul a fost trecut prin toate etapele unei restaurări științifice, atât în ceea ce privește corpul cărții, cât și legătura de epocă.

Manuscrisul este  doar una dintre comenzile care vin din toată țara. Prin mâinile lui Alexandru Știrban și a echipei sale au trecut mii de volume cu manuscrise, cărți rare, diplome, hărți valoroase. Restaurarea unei cărţi începe de la câteva sute de lei şi poate ajunge până la 2.000 euro. Banii ajung în bugetul Muzeului Național al Unirii, de care aparține Centrul. Materialele şi timpul alocat restaurării dau preţul. Un proces de restaurare poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni.

Vizitați „spitalul“ cărților

Dacă vreți să-l întâlniți pe Alexandru Știrban și echipa sa, formată din cinci specialiști,  trebuie să vizitați „spitalul“ cărților, deschis de luni-vineri, în intervalul orar 8-16. Aveți acces gratuit în baza biletului plătit la Muzeul Național al Unirii. Un bilet de intrare costă 8 lei pentru un adult, respectiv 4 lei pentru copii, elevi, studenți și seniori 65+. Plata se face numai în  numerar (lei).

Un om al Cetății

Restauratorul şi-a petrecut ultimii 30 de ani în sânul Cetăţii, aşa că a avut privilegiul să-i vadă „metamorfozarea“. „Am copilărit în umbră zidurilor Cetăţii. De la ceea ce presupunea imaginea Cetăţii acum câteva zeci de ani, până la cea de acum este o transformare spectaculoasă. Mă simt mândru că fac parte dintr-o Cetate care este tot mai vie, o Cetate în care există lume, o zonă în care oamenii circulă şi se bucură de ceea ce văd“.

Alexandru Știrban face referire la transformările pe care le-a suferit Cetatea în ultimul deceniu, care o fac tot mai vizibilă pe „tortul“ turistic al Europei. În paralel cu lucrările de restaurare, cofinanțate din fonduri europene, s-a avut în vedere si valorificarea patrimoniului său cultural de excepție.

Fortificația este locul de desfășurare a unui repertoriu cultural unic în peisajul orașelor din România. Este locul în care se organizează expoziții, se proiectează filme, au loc festivaluri de rock, folk, jazz, se aud orchestre celebre.

Foto deschidere: Alexandru Știrban, „doctorul“ cărților bolnave

 Nicu Neag