TripAdvisor: Certificat de excelenţă pentru cea mai mare cetate din România

Publicat în: 
11 septembrie 2018

Premiul TripAdvisor s-a acordat  în urma analizei opiniilor celor care au vizitat Cetatea Alba Carolina, cea mai mare cetate din România. Distincţia reflectă imaginea pozitivă a oraşului al cărui slogan turistic este „Cealaltă Capitală“.

Recunoaştem 5 ani consecutivi de aprecieri consistente din partea vizitatorilor pentru Cetatea Alba Iulia“, se spune în certificatul de excelenţă acordat recent de TripAdvisor, cel mai mare portal de recomandări turistice din lume.

Alba Iulia în topurile TripAdvisor
În 2014, Alba Iulia se clasa pe locul doi în topul TripAdvisor al celor mai vizitate şi, implicit, mai apreciate obiective turistice din România. Un an mai târziu, tot TripAdvisor acorda oraşului Alba Iulia certificatul de „Destinație turistică de excelență“. Şi lucrurile nu s-au oprit aici. În ultimii cinci ani, oraşul cu cea mai mare cetate din România a primit aprecieri consistente din partea vizitatorilor şi implicit din partea celui mai mare portal de recomandări turistice din lume, după cum se spune şi în certificatul acordat recent.

Cetatea, brandul oraşului
Cetatea Alba Carolina adăpostește cea mai mare aglomerație pe metru pătrat de monumente emblematice pentru epoci, stiluri și culturi diferite, din România. Este locul care păstrează clădiri, integral sau părți ale acestora, ridicate, pe rând, de romani, maghiari, austrieci și români.

Cea mai mare cetate din România, văzută de la înălţime/Foto: Dragoş Asaftei

Cetatea este şi cea mai mare scenă culturală din România. Fortificaţia este locul în care se organizează: spectacole de reconstituiri istorice,  festivaluri, se proiectează filme, se organizează expoziții, spectacole de teatru, concerte. 

Concert Al Bano în Piaţa Cetăţii-Foto: Florin Duţulescu

Cetatea este actualul brand al municipiului Alba Iulia. Simbolul Cetății în formă de stea este elementul cheie al logo-ului orașului. Alba Iulia, orașul în care s-a semnat documentul prin care Transilvania s-a unit cu România este privit, de un secol, drept capitala simbolică a României și în acest context, a primit recent sloganul turistic de „Cealaltă Capitală”.

Cea mai mare cetate din România „respiră“ în zilele noastre un aer mândru și semeț, de fortificație care a văzut multe în decursul celor trei secole de existență. Și a rezistat cu încăpățânarea atletului care vede linia de sosire, până când și-a primit tratamentul de revigorare, pe măsura importanței pe care o poartă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram