Cele mai frumoase exemplare canine si-au dat intalnire la Alba Iulia la sfarsitul acestei saptamani, sambata si duminica, pentru a-si disputa titlurile competitiei chinologice internationale, Royal Crown Trophy 2016, eveniment mentionat in cadrul calendarului international al Federatiei Chinologice Internationale.
Expozitia si concursul se vor desfasoara in Cetatea Alba Carolina, adresandu-se deopotriva crescatorilor de caini de rasa, dar si iubitorilor de animale, care sunt dornici sa admire frumoasele exemplare canine, venite din peste zece tari cu traditie in organizarea unor astfel de evenimente, printre care amintim Belgia, Bulgaria, Cehia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Rusia, Slovacia, Ungaria si bineinteles Romania.
Sute de caini inscrisi la eveniment, indiferent de talie si rasa vor fi admirati si jurizati, iar exemplarul castigator va primi cel mai ravnit trofeu al competitiei: „Supreme Best in Show”.
Si in acest an, competitia va include un tard de adoptii de catei, iar programul evenimentului va arta dupa cum urmeaza:
Sambata, 13 august:
C.A.C. (325 caini inscrisi)
Ora 9.00 – Deschiderea expozitiei
Ora 9.00 – Arbitraje la ring
Ora 14.00 – Best in Show
C.A.C.I.B. (349 caini inscrisi)
Ora 17.00 – Deschiderea expozitiei
Ora 17.00 – Arbitraje la ring
Ora 20.00 – Best in Show
Duminica, 14 august:
C.A.C.I.B. EXPO Campionat (375 caini inscrisi)
Ora 9.00 – Deschiderea expozitiei
Ora 9.00 – Arbitraje la ring
Ora 14.00 – Best in Show CACIB & Supreme Best in Show