Un lucru pe care tot mai puțini îl știu este că, în România, oamenii au schiat din plin în locuri complet neamenajate. Ceea ce nu înseamnă neapărat că făceau freeride. Erau pârtii bătătorite cu piciorul, nu cu ratrack-ul. Pârtii sălbatice, departe de orașe, în zone pitorești, neatinse de om. Una dintre aceste zone, în județul Alba, se numește Duși.

Sursa foto: Virgil Costea

Până la apariţia pârtiilor de la Şureanu, în ianuarie 2010, pârtiile de la Arieşeni erau singurele unde se putea schia în judeţul Alba. Totuși, mai ales înainte de 1989, schiorii care vroiau să schieze altundeva decât la Arieşeni erau nevoiţi să improvizeze pârtii de schi şi instalaţii de cablu în cele mai sălbatice platouri alpine, lipsite de orice fel de amenajare. A fost şi cazul pârtiilor din apropierea Văii Dobrei (Munţii Şureanu, la limita județelor Alba și Sibiu), din zona numită „Duşi”, la cota 1.400.

Pârtiile de la Duși erau, de fapt, niște culmi montane fără nici o amenajare, fără nici o infrastructură, iar stațiunea... niște grajduri. Era alegerea oamenilor să schieze acolo, decât să stea ore-n șir la cozi de teleschi în puținele și arhiplinele stațiuni din acea vreme, care erau relativ departe, adică Arieșeni, Păltiniș, Parâng și Valea Prahovei. N-aveau de ales sau, poate, le plăcea să fie altfel.

Sursa foto: Virgil Costea

Nu lipseau de pe pârtie merindele. Oamenii luau cu ei vin, slănină, schiuri și, mai ales, motorină. Era cea mai importantă de pe listă, căci fără ea nu funcționa motorul de tractor de pe pârtie, care acționa un cablu de care te prindeai cu crose. Era un chin să-l pornești (motorină înghețată, angrenaje ruginite...), așa că fiecare pornire se celebra cu chiote. Cam ăsta era „teleschiul”, dar pentru schiori era suficient. La fel cum suficientă era și bătătorirea pârtiei nu cu utilaje, ci cu schiurile, de sus până jos, pas cu pas. Era greu dar entuziasmant, istovitor dar sănătos ca sport și ca mod de a trăi împreună.

Să fii, acum, schior cu 30 de ani vechime înseamnă să fi făcut toate astea măcar o dată, indiferent unde în Carpați. Da, suntem nostalgici, dar avem argument: dificilii ani ’80 au pus baza educației sportive a unei generații, care a trecut prin astfel de clipe de aur. Clipe de cult al efortului, de improvizație colectivă, de într-ajutorare nesimulată, de satisfacții mari din lucruri mici. Chiar dacă azi avem geci Salomon, bețe Head și facem carving în powder, totuși noi eram copiii ăia uzi de zăpadă pentru că schiau în trening, ghete și cu schiuri lungi de 2 m, în locuri unde iarna doar lupii călcau. În acea epocă gri și flămândă, noi eram sătui de sănătate și ne bucuram de culoare. De alb.

Sursa foto: Virgil Costea

De ținut cont. Azi, zona „Duși” e pustie. Dar poate recăpăta viață în orice sezon de schi, fiind una dintre cele mai ofertante zone pentru freeride din Meridionali.

Acces la zona Duși

Rută: Alba Iulia – Sebeș (DN 1) – Șugag (DN 67 C) – Dobra

Descrierea rutei: la ieșire din Șugag înspre lacul Tău, părăsești DN 67 C la stânga și continui prin satul Dobra. La prima bifurcație, faci stânga pe un drum forestier, care urcă într-o zonă de cabane părăsite. De acolo începe un drumeag, la dreapta, care traversează un pârâu. Drumeagul duce la fosta zonă de schi.

Distanţă de la Alba Iulia la mănăstire: 70 km

Durată: aproximativ 2 ore 30 minute, fără popasuri

Florian-Rareș Tileagă