Unii îi zic Revelion; alţii, noaptea în care nu dormim. În orice caz, e cel mai încărcat moment al iernii. E noaptea numărătorii inverse, când fiecare secundă contează, până în clipa când ciocnim paharul, când toate grijile, adunate peste an, se şterg. Sau, cel puțin, așa ar trebui. Şi, fiindcă trăim în Ardeal, hai să vedem tradiţia şi ciudăţeniile de altădată din spatele Anului Nou. Dincolo de artificii şi şampanii scumpe...

Nu numai la români, Anul Nou îşi are superstiţiile şi tradiţiile sale, care diferă de la o ţară la alta. De exemplu, scoţienii cred că va fi un an norocos dacă primul om care le intră în casă e un bărbat brunet. Grecii, în schimb, vor avea noroc dacă găsesc moneda din prăjitura tradiţională de Anul Nou, iar în Japonia copiii primesc mici daruri cu bani.

La noi, însă, în Ajunul Anului Nou, bărbaţii merg cu Plugul, iar copiii cu Pluguşorul. Obiceiul se desfăşoară din moşi-strămoşi, din vremuri precreştine, când oamenii făceau urări pentru fertilitatea pământului şi belşugul gospodăriei. Tinerii pocnesc din bice ca să alunge anul vechi şi îşi acompaniază cântecul cu clinchete de clopoţei. De asemenea, în dimineaţa de Anul Nou, copiii încep colindul cu Sorcova – o ramură de brad împodobită cu beteală, hârtie creponată şi nuci poleite. Este un obicei exclusiv al celor mici şi se spune că toţi cei sorcoviţi vor avea noroc şi sănătate în anul care vine.

De Anul Nou se merge şi cu Capra, simbol românesc al prezicerii dacă vremea va fi bună ori rea. Iniţial, în lumea satului, jocul „caprei" fusese un ceremonial de cult, devenind, mai apoi, un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale, bogaţie în recolte. Veacurile au trecut iar obiceiul a fost răspândit în toate colţurile ţării, începând cu secolul al XIX-lea. Însă şi atunci, ca şi acum, a fost considerat o practică păgânească, motiv pentru care mulţi oameni ai bisericii n-au vrut să-i primească pe colindători în casele lor.

În esenţă, jocul caprei prespupune un spectacol complex, în care se evidenţiază masca – un cap de capră, sculptat în lemn, cu maxilarul inferior mobil, pentru a putea fi tras cu o sfoară şi pentru a clămpăni în timpul dansului. Cel care joacă capra se acoperă cu o ţesătură, peste care sunt cusute panglici în diagonală. Iar jocul în sine e astfel: capra simulează o urcare în copac, după care se îmbolnăveşte şi moare, căzând la pământ. E clipa în care ciobanul intră în panică, urmând un dialog straniu cu animalul. În cele din urmă, capra reînvie spre bucuria tuturor, glumele şi ghiduşiile animalului reluându-şi cursul. Însă toată încărcătura mitică a obiceiului s-a pierdut în negura vremurilor, azi fiind jucat şi receptat ca o scenă de divertisment din lumea satului.

Cât despre superstiţii, nu ducem lipsă de ele... Se zice că trebuie să te fereşti de orice fel de muncă, de Anul Nou; de pildă, dacă dai cu mătura prin casă în prima zi, înseamnă că dai norocul afară din casă. Tot aşa, dacă ţii în mână vreun obiect, la ora 12.00 a Anului Nou, acela va corespunde celui mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Şi câte altele... În orice caz, trecerea dintre ani înseamnă mult, pentru fiecare şi iată că oamenii au găsit tot felul de căi de a o sărbători. Ideea e să reţii esenţa tradiţiei: „cele rele să se spele, cele bune să se-adune”.

Florian-Rareș Tileagă

FOTO: Ceas vechi / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă