Unul dintre principalele motive de faima ale orasului Alba Iulia este dat de colectia de carti medievale si premoderne detinute de Biblioteca Batthyaneum. Edificiul adaposteste si un observator astronomic, deschis, in premiera, si publicului larg.
„O biblioteca e un tinut vrajit, un palat cu desfatari“, spunea John Lubbock. Daca sunteti adeptii spuselor sale, atunci la Alba Iulia gasiti un astfel de taram vrajit. Se cheama Biblioteca Batthyaneum fondata în 31 iulie 1798 de Ignàc Batthyàny (1741-1798), Episcop al Transilvaniei. Biblioteca era atunci doar o parte a fundatiei culturale „Institutul lui Batthyani“ din Alba Iulia.
Dupa mai bine de 200 de ani de la infiintare, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia ramane un veritabil muzeu al cartilor valoroase. Trebuie doar sa-ti aloci timp pentru a explora acest univers al cartilor rare.
Deschiderea Bibliotecii spre publicul larg este stipulata chiar in testamentul lasat de intemeietor. Accesul in Biblioteca este unul special pe parcursul Festivalului „Dilema Veche“, cand cei interesati trebuie doar sa se inscrie pe listele de vizitatori, la sediul institutiei de cultura, de pe strada Gabriel Bethlen, nr.1. In mod normal, cererea (disponibila la sediul Batthyaneum, dar si pe pagina http://www.bibnat.ro) trebuie transmisa conducerii Bibliotecii Nationale a Romaniei, in subordinea careia se afla institutia din Alba Iulia.
Imediat ce trece pragul institutiei, vizitatorul este condus de un specialist al Bibliotecii pe o scara de marmura in spirala, pana la nivelul al treilea al cladirii, unde se afla Aula Magna, un adevarat muzeu al cartilor valoroase. Aici, un covor rosu ii conduce pasii pana in mijlocul incaperii, unde pe un pupitru troneaza o copie dupa cel mai vechi codice medieval occidental anluminat (n.a. impodobit cu ornamente) din Romania, vestitul Codex Aureus. Manuscrisul este un fragment de evangheliar latin, scris pe pergament si pictat cu cerneala de aur si culori vegetale, in anul 810, de catre intemeietorul Imperiului Carolingian, Carol cel Mare. Evangheliarul de la Lorsch, cum este cunoscut in literatura de specialitate din Occident, sintetizeaza intr-o maniera superlativa performantele caligrafice si artistice ale Renasterii carolingiene. Una dintre cele mai interesante pagini ale Codex-ului ni-l prezinta pe Iisus Pantocrator.
Biblioteca adaposteste un exemplar al cartii Oratio Dominica, publicata la Londra in 1700, care ne spune rugaciunea „Tatal Nostru“ în 100 de limbi si dialecte. De remarcat ca in exemplarul de la Alba Iulia se afla si doua variante in Valachica și Wallica (limba ortografiata gresit), altfel spus intr-o perfecta limba literara romaneasca.
Mobilierul care adaposteste comorile este alb ivoriu, cu decoratiuni gri. Laturile de nord si sud ale Aulei sunt impodobite cu scene alegorice, in care sunt reprezentate doua zeitati: Minerva cu blazonul fondatorului în scut și cu imaginea Cetăţii Eterne in fundal, respectiv Helios, in cvadrigă (n.a. car antic pe două roti, tras de patru cai inhamati unul langa altul), dupa bine-cunoscuta alegorie „Caii Soarelui”. In spatele carului antic este pictata chiar Aula Magna. Vizitatorul care calca in Aula Magna descopera un program iconografic complex, care trimite la prima funcţie a clădirii, de manastire.
In incaperea din vecinatatea Aulei Magna se afla bustul contelui si episcopului savant Ignac Batthyany, cel care a lasat umanitatii o comoara incomensurabila, numita generic, Batthyaneum.
Rafturile Bibliotecii adapostesc cele mai importante colectii de incunabule (primele tiparituri intre 1450 si 1500) occidentale, aproximativ 80 la suta din cele existente in Romania. Biblioteca isi datoreaza prestigiul national si international fondului de manuscrise care ilustreaza o alta pagina de istorie a culturii transilvanene si europene.
Dupa ce am „gustat“ din Raiul, descris de Umberto Eco si Jorge Luis Borges ca pe o Biblioteca, am facut un pas astronomic, in Observatorul amplasat la nivelul al patrulea al cladirii, deschis in premiera publicului larg.
Era al treilea observator al vremii, dupa cele infiintate la Cluj Napoca si Sibiu. Cel de la Alba Iulia se detasa la capitolul aparatura, adusa din Anglia si Austria.
In cele doua incaperi ale observatorului se pastreaza aparatura originala folosita de astronomi formati la Viena si Pesta. Telescopul principal al observatorului a fost distrus, dupa un bombardament in anul revolutionar 1849. In pardoseala incaperii centrale se pastreaza linia medianului, instalata in anul 1814. De pe peretele nordic al incaperii centrale „vegheaza“ blazonul Episcopului fondator, un pelican care-si hraneste puii din propriul sange.
Este locul in care a functionat, intre 1843-1955, cea mai veche statie meteorologica din tara noastra. Responsabili de bunul mers al lucrurilor au fost profesori de la Liceul Romano-Catolic din oras. Unii dintre parametrii se inregistrau de trei ori pe zi, iar datele erau prelucrate și publicate in lucrari de specialitate la Budapesta si Viena.
Institutul Batthyaneum de la Alba Iulia a fost infiintat de prelatul Ignac Batthyany in urma cu 220 de ani si cuprindea biblioteca, observatorul astronomic si o tipografie. „Acest episcop cult si cu vederi largi […] a crezut ca va reusi sa transforme Alba Iulia intr-o noua Atenă a Transilvaniei, sa ii readuca gloria de care s-a bucurat in vremea principelui Gabriel Bethlen”, nota istoricul Jakó Zsigmond, in urma cu peste un sfert de secol.
Foto 1 - Aula Magna a Bibliotecii Batthyáneum; Sursa https://batthyaneumblog.wordpress.com/
Foto 2 - Copie dupa Codex Aureus Sursa; https://batthyaneumblog.wordpress.com/
Foto 3 - Aula Magna, vazuta din incaperea ce adaposteste si bustul prelatului fondator; Sursa revistasinteza.ro
Foto 4 - Observatorul astronomic intr-o imagine de epoca; https://batthyaneumblog.wordpress.com/
Va salut sunt un pasionat al astronomiei autodidact va felicit pentru efortul depus pentru restaurarea observatorului.Achizitionarea unui telescop pentru ca Observatorul sa functioneze nu doar ca muzeu se poate face?
Bună ziua, o să vă invităm să le scrieți direct persoanelor competente pentru a vă oferi această informație. Aici veți putea găsi adresele lor de e-mail - https://batthyaneumblog.wordpress.com/2016-2/
Mulțumim!