+ 17°C

Curiozităţi

Acasă / Ce este schiul?

Ce este schiul?

Publicat în: 9 feb.. 2018
Autor: Rares Tileaga

Uneori, după ce cobori de pe pârtie, e aşa de mare înghesuiala în après-ski, încât îți bei vinul cot la cot cu oameni pe care nu-i cunoști. Fără să vrei, îți intră în urechi discuţiile lor despre schi, aşa că singurul lucru pe care-l mai poți face, istovit după o zi de schi, e să asculți şi să taci. Şi, mai ales, să te minunezi, pentru că cele mai rostite vorbe, la un vin fiert, sunt „bă, hai să-ţi zic cum e cu schiul”, „schiez de doi ani, ştiu ce zic”, „nu-mi trebuie beţe, cobor bine”, „în powder nu tre’ să flexezi schiura” etc. Adevărate definiţii ale schiului, incontestabile, fixate în dicţionar… Aşa că, ce mai, haideți să încercăm și noi, aici, acum, câteva definiții ale schiului.

Deci, dragi coborâtori pe schiuri, noi credem că schiul este…

 

… secunda aia înfiorătoare în care, ca începător 100%, îţi fixezi pentru prima oară în viaţă clăparii în schiuri şi auzi clac-ul ăla metalic, ferm, ireversibil;

… momentele în care, tot ca începător, te mişti pe schiuri tremurând din fiecare mușchiuleț şi ai nevoie de braţele monitorului să te ţină de umeri, de mâini, de schiuri, ca să n-o iei la vale;

… minutele care par ore, de la primul centimetru parcus pe schiuri, până la baza pârtiei, timp în care ai de străbătut, în plug sau în mers alternativ, primii tăi 10 m;

… felul în care nu-ţi mai găseşti cuvintele de fericire în clipa în care coborârea ta pe pârtie e fix ceea ce ţi-a spus monitorul tău să faci;

… felul în care îţi începi ziua la birou intrând pe site-uri de echipamente pentru schi, uitând că, acum două luni, înainte de primele ore de schi, habar n-aveai că unele schiuri sunt mai lungi, altele mai scurte;

… felul în care te chinui să pari răbdător, în coada imensă de la teleschi / telescaun / telegondolă, când de fapt ţie îţi vine să-i împingi pe toţi în faţă, să zburzi în clăpari pe acolo, scoţând cele mai copilăreşti urlete de fericire că eşti, în sfârşit, în staţiunea cutare;

… felul în care, stând în telescaun, încerci să auzi cum sună zăpada de pe pârtie, la 20 m sub tine, ca să ştii dacă va urma să schiezi pe gheaţă, sau pe fleaşcă, sau pe proaspătă etc.

… când cele mai grele probleme din inima ta, din familia ta, de la serviciu şi de pe globul pămânesc nu mai contează, odată cu secunda în care începi coborârea pe pârtie;

… când vrei să fii pe pârtie la prima oră, cu dorinţa unică de a fi primul care strică perfectele urme de ratrack;

… când schiezi fără să te vezi din afară, fără stresuri de conduită, fără autoevaluări tehnice, fiind cu totul pe dinăuntru, ca şi când ai schia cu ochii închişi. Eşti într-o lume a ta, albă şi totuşi incredibil de colorată, unde vârsta nu are nici o relevanţă, fiind înlocuită de bucuria mişcării în natură;

… când schiezi cu scopul evident de a fi văzut, de a genera guri căscate, de a lăsa în urmă o dâră de impresii pe care doar o coborâre tehnică perfectă le poate lăsa;

… când ceaţa ultra-deasă, tăiabilă cu cuţitul, nu e un obstacol şi ştii că eşti doar tu, cu schiul, pe munte, nimic altceva;

… atunci când îţi iei de la gură ca să ai bani de urcări;

… când fiecare urcare cu teleschiul e o ocazie de a-i studia pe ceilalţi după criteriul „aşa da / aşa nu”;

… când ajungi sus pe pârtie, îţi pregăteşti aplicaţia de ski track recorder, dar uiţi să-i dai drumul pentru că, aşa e, în schi uiţi de toate;

… când ajungi din nou sus, pe aceeaşi pârtie şi, extaziat de calitatea pârtiei, uiţi de data asta să-ţi pui ochelarii. Abia pe la jumătatea coborârii îţi dai seama că ceva nu-i OK;

… când cazi şi, în timp ce te afli în aer, înainte de izbitură, eşti sigur că te rupi în două. Este miimea de secundă în care ai timp berechet să te întrebi oare ce oase îţi rupi şi în care încă mai speri că poţi face ceva ca să eviţi dezastrul şi tărgile şi elicopterele;

… când bei prima bere după şapte ore de schi;

… când ai 20 de ani şi nu ştii că străinul cu care te tutuieşti pe telescaun şi care poartă cagulă are, de fapt, 65 de ani;

… când stai seara la un vin şi, împreună cu o armată de oameni, faci planuri de plecare la schi la prima oră, mâine dimineaţă, dar dimineaţa îţi dai seama că eşti singurul care s-a echipat, în timp ce toţi ceilalţi sforăie;

… când ajungi pentru prima oară la schi, în străinătate, şi te uiţi minute în şir la o hartă cu pârtii;

… când schiezi în iunie, sfidând mersul lumii întregi;

… fiorul rece-cald care te trece când, în luna august, intri în debara şi, din greşeală, dai peste schiuri, clăpari sau cască;

… când eşti la schi de şase zile şi îţi dai seama că nu mai ai haine de schimb;

… când vezi o pată galbenă în zăpadă şi două mănuşi lângă, uitate acolo, una de-a stânga, alta de-a dreapta;

… când nu eşti un fanatic stresant într-ale schiului, atunci când le vorbeşti altora despre schi;

… când vezi un accidentat pe pârtie şi laşi tot ca să-i anunţi pe salvamonşti;

… când îţi ciobeşti pentru prima oară schiurile alea noi şi, de durere şi milă, îţi vine să le pupi să treacă, de parcă în carnea ta s-a produs ciobitura;

… atunci când, plecând de la schi spre casă, eşti rupt, flămând, sărac, dar cu gândul la următoarea ieşire;

… când ţi-e dor de următoarea iarnă, cât încă iarna asta nu s-a încheiat;

… etc.

 

Cam atât, deocamdată.

Eu, unul, sunt sigur că aveţi, în cap, o listă probabil dublă de asemenea definiţii. La fel, sunt sigur că cei care nu schiază nu citesc nici măcar primele două fraze din textul de faţă. Dacă, însă, e vreunul care şi-a călcat pe inimă şi a ajuns până aici, neschiind în viaţa lui, pot să spun că lumea tocmai s-a mai îmbogăţit cu un nebun.

 

Florian-Rareș Tileagă

FOTO: Schior, pe pârtia S 2 de la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia