Concertele sunt incluse pe agenda Festivalului de muzică de camera „Lions“, ce are loc în Cetatea Alba Carolina, în perioada 3-5 noiembrie 2017.
Compoziții celebre semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Gabriel Fauré, Henri Vieuxtemps, Franz Liszt, Pablo de Sarasate, Jules Massenet, Manuel de Falla, Henryk Wieniawski şi George Enescu vor răsuna în Muzeul român „Principia“, amplasat în piața Cetății, în fața Universității.
Compoziții clasice și moderne
Muzicienii care vorda „viață“ compozițiilor celebre sunt pianistul de origine japoneză Tadashi Imai, violoncelistul clujean Titus Alexandru Tincu și violonistul Mircea Lazăr.
Pentru a înțelege cât mai profund muzica interpretată în Festival, dar și procesul pregătirii unui concert de la momentul zero până la urcarea pe scenă, puteți participa la discuții deschise cu artiștii. Întâlnirile vor avea loc la Framm’s, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 12:00.
Biletele pot fi achiziţionate de la Muzeul Principia, vineri și sâmbătă, începând cu ora 17.00, și duminică începând cu ora 18.00. Prețul unui bilet este de 40 de lei/zi.
Despre Muzeul Principia
Amplasat în Piața Cetății, Muzeul Principia este locul în care este valorificată turistic o partea din clădirea Principiei castrului roman de la Apulum, unde și-a avut sediul comandamentului Legiunii a XIII-a Gemina. A fost singura legiune care a staționat pe teritoriul Daciei pe toată perioada ocupației romane. Muzeul este unul dintre locurile în care puteți afla povestea castrului ridicat de romani la Apulum.
Imagine: Muzeul Principia este locul în care au loc tot mai multe evenimente și expoziții temporare/Foto: Ania Ciolacu
Nicu Neag