„Veniţi la Alba Iulia!” a fost chemarea lansată de Consiliul Central Naţional Român cu câteva zile înainte de 1 decembrie 1918. După 72 de ani, aceleaşi cuvinte au fost adresate din nou, de data aceasta pentru sărbătorirea zilei naţionale a României, tot la Alba Iulia.
Alba Iulia, 1 decembrie 1990, ora 9. A fost momentul zero al festivităților dedicate primei sărbătoriri a Zilei Naționale a României în decembrie.
S-au depus coroane la statuia lui Mihai Viteazul, un Te Deum a fost oficiat în Catedrala Încoronării, numeroase discursuri s-au ţinut de la tribuna oficială şi, ca o premieră pentru viaţa politică românească, o sesiune solemnă a Parlamentului României a avut loc pe Platoul Romanilor.
„În diverse părţi ale oraşului au fost organizate concomitent mai multe spectacole, iar după-amiaza, la stadionul „Cetate”, a avut loc un spectacol extraordinar de muzică. Seara, salvele de artificii au marcat încheierea oficială a festivităţilor dedicate sărbătoririi zilei naţionale a României, prima după căderea regimului comunist“,
Sorin Arhire, expert în reconstituiri istorice, pentru proiectul „ Memoria Urbis“, finanțat de Primăria Municipiului Alba Iulia.
30.000 de participanți
După revoluţia anticomunistă de la sfârşitul anului 1989, s-a luat decizia ca 1 decembrie să fie noua zi naţională a României, pentru a fi serbată unirea Transilvaniei cu România, înfăptuită în 1918, la Alba Iulia. Ca atare, la 1 decembrie 1990, în oraşul de pe Mureş, s-a organizat o mare adunare naţională, la aceasta participând întreaga elită politică a ţării.
Din păcate, nu a fost o sărbătoare grandioasă, ci o confruntare politică între partide.
„Fiind cea mai mare întrunire publică de la alegerile prezidenţiale şi parlamentare ce fuseseră organizate în ziua de 20 mai, festivităţile de la Alba Iulia au fost dominate de confruntarea politică dintre partide, atmosfera fiind una de miting electoral, unii vorbitori fiind aplaudaţi, iar alţii fluieraţi copios, ba chiar şi huiduiţi“, apreciază istoricul.
Pe lângă cei aproximativ 30.000 de participanţi au venit şi numeroase forţe de ordine, din toată ţara, multele şi feluritele uniforme creând impresia unui oraş aflat în stare de asediu. Au fost mai mulţi jandarmi, poliţişti şi militari chiar în comparaţie cu zilele în care Nicolae Ceauşescu se afla în vizită în Alba Iulia, ceea ce pe mulţi localnici probabil i-a intimidat, dovadă că prea puţini dintre ei au venit pe Platoul Romanilor.
Tulnicărese în fața Catedralei Încoronării în 1990
„A fost doar campanie electorală în loc de sărbătoare naţională, cu multe, mult prea multe discursuri politice ţinute de la microfonul tribunei oficiale, la care, culmea, niciun albaiulian nu a vorbit pe durata acestor festivităţi“, concluzionează istoricul.
Pregătirea momentului 1 Decembrie 1990
În iulie 1990 s-a decis ca Ziua Națională a României să fie înlocuită 1 decembrie, pentru a fi astfel celebrată Unirea Transilvaniei cu România, înfăptuită în 1918, la Alba Iulia. Până atunci, mai bine de 40 de ani, ziua naţională a României a fost 23 august.
Cunoscându-se această decizie, autorităţile din Alba Iulia au intrat în febra pregătirilor încă din vară, reparându-se şosele, străzi şi alei, zugrăvindu-se unele faţade de clădiri, în vreme ce muzeografii au reorganizat Sala Unirii, fiind reaşezate plăcile de marmură care cuprind textele unor documente esenţiale de la 1918.
Militari ai Regimentului 30 Gardă în 1990, la Alba Iulia
Potrivit istoriclui citat, cu câteva zile înaintea evenimentului din 1990, în faţa Catedralei Încoronării, s-a muncit intens la ridicarea unei imense tribune, altele mai mici fiind amplasate în diverse locuri de pe Platoul Romanilor. Întocmai ca la 1 decembrie 1918, „în cetatea istorică a neamului românesc”, aşa cum a fost numită Alba Iulia într-un ziar local, se preconiza prezenţa a peste 100 000 de participanţi la sărbătorirea primei zile naţionale după căderea comunismului. Zeci de trenuri speciale au fost puse la dispoziţia celor ce doreau să vină în oraşul de pe Mureş, în vreme ce sute de autobuze urmau să asigure transportul persoanelor din judeţul Alba.
„Ieşită de puţin timp dintr-un regim totalitar, societatea românească se afla în decembrie 1990 doar la începuturile învăţării democraţiei de tip occidental, fiind încă multă intoleranţă faţă de respectarea opţiunilor politice ale celorlalţi“, încheie istoricul citat.
#AlbaIulia100
Articolul este prezentat în cadrul campaniei #AlbaIulia100, derulată de blogul oficial de turism al Municipiului Alba Iulia, www.viziteazaalbaiulia.ro. Amplul proiect editorial a fost demarat în 2018, anul Centenarului României Mari.
Fotografie deschidere articol: Mulțimi în Parcul Unirii din Alba Iulia în 1 decembrie 1990/Sursa: AGERPRES
Nicu Neag