Aveți de ales între două spectacole. Despre nici unul nu știți nimic, nici unul nu vă spune nimic. Nici prin afiș și titlu, nici prin actori, regie sau numele teatrului care le-au produs. Sunteți pe cale de a renunța și de a cumpăra, în loc de bilet la teatru, o pungă de chipsuri și să vă uitați la „Schimb de Mame”. Palpitant, nu?

Dar în ultimă secundă se schimbă totul: primiți o recomandare. Fie din sursă directă, personală – sfatul unui prieten –, fie din sursă indirectă, impersonală – cronică de teatru, postare pe Facebook, story pe Instagram, etc. Ambele surse contează, dar sunt atât de diferite, ca structură și efect, încât trebuie să le alocăm paragrafe diferite.

Sfatul unui prieten. E absolut firesc ca sfatul unui prieten să cântărească mai greu decât orice altceva, din simplul motiv că îl credeți pe cuvânt. Nu trebuie să fie critic de teatru sau teatrolog: e suficient că omul nu vă vrea răul, deci dacă e de mers la spectacolul X, vă va spune să mergeți, dacă nu, nu. Reversul medaliei este, însă, percepția diferită. E posibil ca ceva ce lui i s-a părut valoros, înălțător sau chiar capodoperă, să vi se pară vouă banal. Și invers. Tocmai de aceea, e importantă recomandarea neinsistentă, pentru a nu crea nici un soi de presiune a plăcutului. De asemenea, dacă vă aflați în postura celui ce recomandă / contrarecomandă un spectacol, faceți-o cu argumente simple. E clar că cea mai ușoară reacție, când cineva vă întreabă „ți-a plăcut? Să-l văd și eu?” este să spuneți „da” ori „ba”. Dar încercați, pe cât posibil, în fraze simple, să reduceți toate percepțiile pe care le aveți, despre spectacol, la câteva esențe care îl susțin. Va fi de uriaș folos oricărui potențial spectator. Exemple:

„Mi-a plăcut, pentru că are o poveste greu de intuit, ușor de urmărit, care te surprinde”.

„Mi-a plăcut, pentru că muzica și actorii îți dau niște emoții pe care nu le-ai mai avut”.

„Nu mi-a plăcut, pentru că povestea e încâlcită, nu pricepi nimic.”

„Nu mi-a plăcut, pentru că totul e la voia întâmplării și vor să pară și deștepți prin asta.”

Recomandarea impersonală. Știu că se scrie tot mai puțin, iar puținul care se scrie e tot mai bloggeristic, mai pe fugă, mai neavizat, mai wannabe. Știu că dispar publicațiile de hârtie, alea lucioase sau mate, care miros frumos în blibliotecă și care dau bine pe raft. Da, ne e dor de ele. Dar aveți discernământ și țineți cont de ceea ce apare, scris, pe hârtie și în online despre spectacole. Există, totuși, opinii argumentate, adică opiniile acelor oameni care își argumentează discursul și care privesc echilibrat spectacolul. Cu plusuri și minusuri, nepărtinitor și fără bârfisme. Ei sunt, aproape toți, critici de teatru. O specie pe cale de dispariție, la fel ca și rubrica de cronică sau eseu pe care ei o scriu, dar care încă mai poate oferi repere fie pentru alegerea spectacolului, înainte de a-l vedea, fie pentru înțelegerea lui, după ce l-ați văzut. Prin urmare, nu vă feriți de cronică.

Cât despre recomandările expeditive din social media – Facebook, Instagram, Twitter, etc. – ele nu numai că sunt văduvite de argumentație tehnică, asumată, fiind inevitabil scurte, dar sunt și făcute în grabă, cu unicul scop de a primi aprecieri. Adică like-uri, love-uri, etc.

Florian-Rareș Tileagă