+ 3°C

Curiozităţi

Acasă / Curatenie generala in Cealalta Capitala

Curatenie generala in Cealalta Capitala

Publicat în: 30 mart.. 2016
Autor: Municipiul Alba Iulia

De luni, 28 martie, a inceput curatenia de primavara in Cealalta Capitala.

Pastrand acelasi mecanism de desfasurare ca in anii trecuti, Primaria anunta inceperea celei mai ample campanii de curatenie de peste an.

Locuitorii din Alba Iulia au posibilitatea de a se debarasa de toate tipurile de deseuri (vegetale si numai). Abonatii casnici si reprezentantii asociatiilor de proprietari trebuie sa stie ca in perioada 28 martie- 9 aprilie se actioneaza in Cetate, Tolstoi si localitatile apartinatoare Paclisa si Micesti.

Intre 11-22 aprilie actiunile de curatenie vizeaza zona centrala a municipiului, concomitent cu Oarda de Jos si Oarda de Sus. Ultima etapa, 23-30 aprilie, va acoperi cartierele Ampoi 1,2,3, Barabant si zona industriala.

Dincolo de masurile clasice (maturare, spalare, curatare rigole etc.), locuitorii se pot debarasa de tot ce le prisoseste fara a le fi incarcata factura. Practic, este o invitatie pentru toti de a se alatura unui efort comun prin igienizarea spatiilor comune din zonele de locuit, a curtilor si a aleilor pietonale.

“Absolut orice tip de gunoi se ridica. Important e sa se faca anuntul acolo unde trebuie, la dispeceratul Polaris. N-ar fi rau sa existe puncte de concentrare a deseurilor pentru a fi mai usor de ridicat. Oricum am privi lucrurile, la Alba Iulia stam bine cu demnitatea administrativa. Anotimpul asta frumos cere si un “restart” la capitolul curatenie de orice fel. Avem cele mai performante utilaje, disponibilitate, deci ramane sa raspundem solicitarilor locuitorilor” transmite Mircea Hava, primar.

Echipele si utilitarele de transport vor fi ghidate catre punctele indicate de administratori sau locuitori. Este de dorit ca depozitarea temporara a deseurilor sa se faca de catre locuitori in zone accesibile pentru masinile Polaris. Tot in aceasta perioada sunt tolerate “derapajele contractuale”, abonatii casnici avand la dispozitie o perioada de trei saptamani pentru a se debarasa la eurocontainere de orice le prisoseste, mai putin echipamente electrice, pentru acestea fiind organizata o campanie de colectare in sase puncte din oras (din 21 martie).

Facem precizarea ca pentru toaletarea arborilor, albaiulienii se pot adresa Serviciului Administrarea Activitatilor Domeniului Public – tel 0372 586453.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia