Dacă tot mergi la Albac... Cascadele Țării Moților

Publicat în: 
18 septembrie 2018

O apă curgătoare, la munte, e întotdeauna ceva ce place urechii și, mai ales, ochiului. Până și cel mai firav pârâiaș, care parcă își termină apa de la un cot la altul, e o bucurie pentru turistul care îl întâlnește – e ceva viu, spontan, curat. Cu atât mai mult vă veți bucura, credem noi, vizitând cele două cascade importante ale Țării Moților – Pișoaia și Vârciorog. Nu sunt gigantice, nu vă vor asurzi, dar vă vor fura privirile. Vizitați-le, mai ales dacă veți merge la Târgul Național de Turism Rural de la Albac.

 

Cascada Pișoaia

Cascada Pișoaia / Sursa foto: Mihai Lazăr

Pișoaia, denumită și Vidra, Nemeș sau Nemneș, e una dintre atracțiile majore ale Apusenilor, cel puțin ca decor de apă, verdeaţă și travertin (depuneri de calcită din apa care dizolvă calcarul). De jur-împrejurul firului de apă (al cărui front de despletire atinge 25 m, pe o înălţime de 18 m) există un întreg covor de pajişti superbe, neobişnuite pentru această regiune, care vă vor trimite cu gândul mai degrabă la vegetaţiile luxuriante ale tropicelor.

 

Pentru cei cu picioare bune, recomandăm poteca ce urcă deasupra cascadei, de unde veți obține o priveliște fantastic de frumoasă asupra văii. Dar aveți mare grijă la urcare, pentru că poteca e abruptă și, în vremurile ploioase, alunecoasă.

 

Acces la Cascada Pișoaia

 

Rută: Alba Iulia – Abrud (DN 74) – Câmpeni (DN 74 A) – Nemeși (DJ 762)

Descrierea rutei: o vei găsi în sudul Munţilor Bihor, pe versantul abrupt al cursului Arieşului Mic. Din DN 75, după ce ieşi din Câmpeni, faci stânga pe DJ 762, în lungul Arieşului Mic şi ţii drumul spre vest, preţ de 13 km. Ajungi apoi în satul Nemeş, de unde un drum o ia spre sud, peste Arieșul Mic, până la cascadă.

Distanţă de la Alba Iulia la cascadă: 100 km

Durată: aproximativ 2 ore, fără popasuri

 

Cascada Vârciorog

La Vârciorog / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Dacă vă veți afla în Alba Iulia sau chiar la Albac, unde va fi Târgul Național de Turism Rural –, notați în agendă o călătorie la Vârciorog, de lângă Arieșeni. Vă va lua vreo 5 ore, dus-întors (Alba Iulia – cascadă) sau doar 3 ore dus-întors (Albac-cascadă). Dar merită efortul, cel puțin ca drumeție, priveliște, experiență montană autentică. Experiența de care vorbim începe din minutul în care vă veți desprinde de drumul național, pe drumul forestier care urcă la cascadă, preț de 3 km. Drumul e îngust, cu noroi, cu bolovani îngropați în drum, e acoperit de brazi. Veți traversa de câteva ori un pârâu și veți fi nevoiți, la un moment dat, să părăsiți mașina, ca să continuați pe jos. Ei bine, din acel moment totul devine intim, direct, ca orice drumeție montană care presupune folosirea picioarelor și a mâinilor, pentru a vă menține pe cărare. Iar la final, spre cascadă, drumul se va îngusta tot mai mult sub brazi și veți auzi zgomotul cascadei care, practic, încheie traseul turistic. E tot ce poate fi mai liniștitor și frumos: apă învolburată, pietre umede, vegetație luxuriantă și copii jucându-se în apă. Iată de ce, ca stare a călătoriei, ca satisfacție a ajungerii la destinație, ca priveliște-surpriză, la final de drum, Vârciorog e mai presus de alte destinații.

 

Studiile geografice, făcute aici de-a lungul anilor, spun că rezervația – de tip geologic și peisagistic – se află în masivul Biharia din Munții Bihor. E situată la cota 1.140, pe Valea Vârciorog, o vale tânără cu multe rupturi de pantă, între care cea mai mare e cascada, înaltă de 15 m. Aici, apa cade dintr-o singură săritură, săpând la bază o mare scobitură, evident impresionantă și atrăgătoare mai ales pentru cei care vor să se răcorească.

 

Acces la Cascada Vârciorog

 

Rută: Alba Iulia – Abrud (DN 74) – Câmpeni (DN 74 A) – Arieșeni (DN 75)

Descrierea rutei: accesul pornește din DN 75, la ieșire din Arieșeni înspre Ștei (Bihor), pe un drum industrial care o ia la stânga. Drumul are o lungime de 3,5 km până la rezervație și e doar parțial accesibil pentru patru roți, dat fiind că traversează pârâul. Drumul e noroios și bolovănos, așadar recomandăm parcarea mașinilor în oricare dintre refugiile de lângă aceste traversări peste vale. Accesul pe jos este abordabil de către orice tip de turist, indiferent de vârstă.

Distanţă de la Alba Iulia la cascadă: 124 km

Durată: aproximativ 3 ore 30 minute, fără popasuri

 

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram