Destinatii sportive in Alba Iulia

Publicat în: 
7 martie 2016

Cand vine vorba despre antrenarea formei fizice si practicarea unui sport, Alba Iulia pune la dispozitie celor doritori o gama larga de posibilitati. Vom aminti aici cateva, cuprinse intr-un top 10 in care ordinea prezentarii este pur aleatorie, iar rolul turistilor este de a le plasa in ordinea preferintelor. Asadar, sa incepem!

In ultimii ani, amatorii de ciclism din Alba Iulia isi pot exersa abilitatile sportive pe pista de biciclete din zona Valea Popii – Dealul Mamut. Circuitul, cu o lungime de 5 km, care incepe de langa Parcul dendrologic „Dr. Ion Vlad”, strabate padurea si ajunge in cartierul albaiulian Paclisa.

Recomandarea este de a dispune de o bicicleta cu mai multe viteze, dificultatea traseului fiind variabila. Pentru a va convinge, puteti vedea imagini pe albumul special dedicat pe pagina de Facebook al Primariei, https://www.facebook.com/primariaalbaiulia/. Tot din aceasta arie sportiva amintim posibilitatea de a inchiria o bicicleta pentru o plimbare „eco” prin Cetatea Alba Carolina, cu ajutorul echipei de la I’Velo, parte a unui program national mai amplu, de bike-sharing. Detalii puteti gasi pe pagina oficiala, http://www.ivelo.ro.

Ne indreptam apoi atentia spre alte doua sporturi preferate in special de tineri – skateboarding si aerobic dance. Pentru amatorii sporturilor pe role, in Alba Iulia exista Bastion Skatepark, o pista variat accidentata, terasata, cu plan inclinat, avand in dotare rampe si balustrade specifice. Este situata pe latura de est a Cetatii si, fata de cota de acces pietonal, diferentele de nivel se situateaza intre 1,20 si 2,50 metri. Cat priveste posibilitatea de a practica sporturi precum tae-bo, pilates sau aqua gym, Sendy Club, Zen Gym, Spice Fitness, X by Spice, Studio Fitness sunt locurile potrivite.

Sportul practicat in natura are un alt reper in Parcul de aventura Dynamis din Alba Iulia, situat langa Parcul dendrologic. Locul perfect pentru momente de relaxare si distractie, traseele parcului sunt alcatuite din elemente suspendate pe copaci sau piloni, ce se pot parcurge folosind echipament corespunzator. Pagina de Facebook a parcului este https://www.facebook.com/aventuradynamis/.

Sportul alb are adepti si in Alba Iulia, de aceea oferta pentru amatorii tenisului este variata. Un exemplu relevant il reprezinta Baza sportiva Tenis Pro Linca, situata in Cetatea Alba Carolina, care pune la dispozitia celor interesati inchirierea de terenuri, precum si posibilitatea de a urma cursuri de initiere pentru copii si adulti. Pagina oficiala, http://www.tenisprolinca.ro, va sta la dispozitie pentru mai multe detalii.

Tenis se poate juca si la Winner’s Club Talnar, complex sportiv situat in zona Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, care mai pune la dispozitie un teren de fotbal si o piscina. Iubitorii fotbalului pot practica acest sport si la Baza sportiva Muresul din Drambar, localitate aflata in imediata vecinatate a municipiului. Iar amatorii de natatie se pot indrepta spre Bazinul olimpic din Alba Iulia, recent renovat.

Am lasat la final doua sporturi nobile. Primul dintre ele – echitatia – poate fi practicat la Centrul de echitatie al Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval, de pe latura de sud a Cetăţii. Centrul propune cursuri de calarie cu cai de rasa friziana, adusi special din Olanda. Cel de-al doilea sport – golful – atrage amatori si profesionisti la Golf Club Paul Tomita din Pianu de Jos, de langa Alba Iulia. Asa cum puteti afla si de pe pagina oficiala, http://golfclubpaultomita.ro, posibilitatile de a practica acest sport interesant sunt multiple, iar calendarul competitional 2016 a fost deja stabilit.

Acestea sunt propunerile noastre de a descoperi Cealalta Capitala pe plan sportiv. Ne ramane doar sa ne dorim ca toti cei care veti alege Alba Iulia ca destinatie de vacanta sa va sititi bine si sa va doriti sa reveniti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram