„Detunata nu-i a mea!”

Publicat în: 
22 mai 2018

În drum spre Detunata Goală, trei cuvinte pe o tăbliță prinsă-n cui, deasupra unei porți de lemn, vă vor întâmpina vesel: „Popasul particular Fefeleaga”. E ultima gospodărie pe drumul către Detunate și vă aflați la 900 m altitudine, deasupra satului Bucium-Șasa.

 

Dar nici n-apucați bine să intrați în curte, că David Gheorghe – zis Vetelău – vă și iese în cale, râzând și glumind de parcă v-ar fi o veche cunoștință. Hâtru și sprinten la minte ca un tânăr, Vetelău locuiește acolo de ani buni. Tot satul și (susține el răspicat...) tot Internetul îl știe. Și asta pentru că Vetelău nu e chiar un sătean de rând. El e strănepotul lui Fefeleaga, faimoasa eroină din nuvela lui Agârbiceanu. O bucurie să vorbești cu el...

 

Vetelău (ieșind din casă cu o sticlă de rachiu): Detunata nu-i a mea! Ia serviți vă rog, producție proprie. Vă zic, Detunata nu-i a mea, cu toate că asta cred turiştii care vin aici şi mă aud vorbind într-una despre Detunată.

Florian-Rareș Tileagă: Aveţi mulţi turişti?

V: Nu, nu. Nu cu „dumneavoastră”.

FRT: Bine atunci. Ai mulţi turişti?

V: Da, păi vin de peste tot. Am avut de Crăciun turişti din Elveţia, din Botswana chiar, din America, de mă şi dor mâinile sara de câtă engleză vorbesc... Dar mă bucur când vin oamenii şi sper – asta-i mintea me’ îngustă – că viitorul îi numai al turismului. Şi al turistului. De exemplu, am nişte prieteni din Toronto care or tot vinit aici şi care mi-or spus în faţă: „noi, dacă am avea Detunata, am trăi toţi după ea”.

FRT: Deci bucuria ta e când vezi turiştii că vin la munte.

V: Bucuria mea e când vă văd la poartă. Şi vă explic cu mare drag locurile, pe unde să meri pentru că încă nu-i făcut foarte bine marcajul... Cunosc istoria locurilor, cunosc şi povestea aurului de aici. Cunosc şi treaba cu Măriuca, de pe vârful Detunatei...

FRT: Care treabă cu Măriuca?

V: Păi Măriuca, una din sat, care s-o aruncat de acolo, de sus. No bine, o fo’ şi ea geloasă şi s-o aruncat în cap, no... Deci cunosc locurile şi pe oricine primesc pentru că aici e ţara adevărată. Şi să ştii că n-am nimic nici cu goldu’ (RMGC, n.r.), nici cu tâmpeniile astea cu conflictele, nu-i cred pe ăştia...

FRT: Pe cine crezi atunci?

V: Pe miner. Eu 25 de ani am tras în mină şi ştiu ce însamnă. Pe Valea Jiului am lucrat. Am fost şi la Bucureşti, atunci, cu trenurile...

FRT: Vetelău, să nu-mi spui că...

V (indignat): Nu, nu, ce treabă aveam io cu studenţii? Lasă... De bine, de rău, m-am întors aici, şi m-am desprins de toate. Şi de mină, şi de oameni. Nu şi de lume, pentru că, uite (arătându-mi un cablu care intră pe la fereastră), avem internet. Ba chiar, să ştii... Eu mai ajut nişte copii nevoiaşi din sat cu tot felul de chestii la calculator: o unitate primită de ici, un monitor de colo. Să aibă şi ei. Pentru că să ştii că viitorul e al informaticii. Iar casa asta, te rog să mă crezi, casa asta îi adevărata casă a lu’ Fefeleaga. Or făcut ei ceva casă memorială, jos în sat, da’ asta-i casa în care Fefeleaga o trăit cu adevărat, cam opt ani de zile. Există acte doveditoare! Casa o fost ridicată în 1914 şi uite că stă şi acum în picioare. Şi, ca să vezi că nu ne jucăm, acolo în spatele casei îi ceva ce nu găseşti oriunde...

FRT: Unde, în şura aia veche?

V (protestând): Nuuu, nu şură! „Hotel Cinci Paie” să numeşte. Unic în ţară. Acolo dorm turiştii, în fân, noaptea, câte un cuplu pe fiecare latură a podului. De auzit să aude tot (râde tare), bine măcar că nu să şi vede... Aici să poate şi sta cu cortul, avem şi un mic magazin. Plus de asta, în fiecare lună august organizăm festivalul „Cânt şi joc la buciumani”. Am avut deja şasă ediţii iar ultima oară or vinit aproape 800 de oameni.

În „hotel” / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

FRT: Foarte bine, felicitări! Poate venim în august. Noi ne pornim acum, nu mai stăm Vetelău, că trebuie să ajungem pe urmă şi la Roşia. O gură să mai iau de rachiu, şi gata.

V: No aşa, nu-mi lăsa rău-n casă... Să mă suni dacă uiţi pe unde să urci. (Dictează) 0741... 781... 979.

FRT: Ai semnal la mobil?

V: Full.

interviu de Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram