Royal Crown Trophy, a VI-a editie a Expozitiei Chinologice de la Alba Iulia va avea loc intre 15 si 16 august, desfasurandu-se, in acest an, sub patronajul ASR Principesa Maria a Romaniei. Proprietarii cainilor de orice rasa, orice dimensiune si orice varsta isi pot evalua "cei mai buni prieteni", iar vizitatorii ii pot admira executand diverse probe.
Pe parcursul celor doua zile, arbitrii vor evalua anumiti indicatori precum frumusetea, capacitatea de lucru a cainilor, personalitatea lor, dar si capacitatea handler-ilor de a relationa cu animalele, iar la finalul fiecarei zile se va premia cel mai frumos caine al zilei (Best In Show), urmand ca, la finalul expozitiei, sa fie ales castigatorul celor două zile- Supreme Best in Show.
Cainii vor fi evaluati de catre arbitri nationali si internationali si se vor acorda diverse titluri: C.A.C. (Certificatul de aptitudini pentru campionat) si C.A.C.I.B. (Certificat de Aptitudini pentru Campionat International de Frumusete).
In afara handler-ilor, in cadrul evenimentului de la Alba Iulia vor fi prezenti si retaileri din industria animalelor de companie, arbitri internationali si reprezentanti ai asociatiilor chinologice din Romania si Europa.
Expozitia este organizată de catre Asociatia Chinologica Alba alaturi de Primaria Municipiului, cu sprijinul Consiliului Judetean Alba.
Pentru mai multe informatii legate de Expozitia Chinologica de la Alba Iulia puteti accesa urmatorul link.