Rimetea nu e vestită doar pentru priveliștile sale urbane, pentru stâncile Pietrei Secuiului și pentru cozonacul cu scorțișoară, pe care îl găsiți în pensiuni. Rimetea e celebră, totodată, prin folclorul și istoria sa, pe care cel mai bine le puteți găsi în Muzeul Etnografic din centrul satului. Un muzeu ale cărui uși s-au deschis în 1952.

Trei mari ramuri definesc istoria și cultura satului: tradiția prelucrării fierului, tradiția picturii pe mobilă și tradiția costumului popular. Le veți găsi mai jos, așa cum, de fapt, le veți găsi în vitrinele muzeului. Iată-le mai jos, într-o foarte lapidară descriere.

Prelucrarea fierului

E ceea ce a făcut ca Rimetea să fie cunoscută la scurt timp după atestarea sa documentară din 1259. Mai exact, primele lucrări miniere au început în secolul XIV, când a fost descoperit, aici, zăcământul de minereu de fier. Cu anii, meşteşugul a prins contur, astfel că, în 1493, localitatea a primit rangul de târg, iar două veacuri mai târziu, acela de oraş minier (în 1666). Au fost găsite până şi documente care arată faptul că, în secolul XV, exista o fierărie completă pentru unelte agricole, ce aparţinea familiei nobiliare Thoroczkay (care avea în stăpânire şi actuala Cetate Colţeşti).

Mai târziu, au fost puse la punct 16 cuptoare de topit minereu, producând cantităţi uriaşe de obiecte, între care unelte agricole, vase, arme, zăvoare, porţi. Le poţi vedea oriunde în Rimetea, mai ales la casele din centru, unde clanţele uşilor îţi dezvăluie şi acum execuţia lor de mare fineţe. În fine, ideea e că această meserie a prelucrării fierului a dobândit cea mai trainică tradiţie din Transilvania, până pe la 1900, când a fost devansată de cea a topitorilor din Hunedoara şi Reşiţa.

Pictură pe mobilă

Atât de puternic era mineritul în Rimetea, încât a dat naştere şi altor meşteşuguri, care au dus la fel de mult vestea comunei în lume. Unul din ele a fost pictura pe mobilă, apărută în secolul al XVIII-lea ca o meserie destul de măruntă. Dar s-a dezvoltat rapid într-un adevărat cult al lemnului, tratat cu respect, migală şi răbdare, de unde şi fineţea uluitoare a picturilor pe scaune, mese, laviţe, lădoaie, leagăne sau dulapuri. Dacă vă veți apropia și veți privi cu atenție, puteți chiar să observați tot soiul de motive florale, unul mai fermecător ca altul. Și veți vedea că laleaua e motivul specific al picturii maghiare pe mobilă, precum şi margareta şi trandafirul. Predomină totodată verdele închis, influenţă a saşilor din Sighişoara.

Port popular

Se spune că era cel mai luxos din ţară, întrecându-l până şi pe cel din Maramureş. Secretul a stat tot în extracţia fierului, şi asta pentru că miile de mineri şi negustori, care veneau la Rimetea, plăteau sau erau plătiţi deseori prin troc. Iar costumul era la mare preţ. Plus de asta, toţi acei muncitori aduceau cu sine culturile lor populare. Maghiarii din Rimetea au preluat câte ceva din fiecare, zămislind o cultură proprie, o sinteză bogată, în mişcare, care se vede până azi în ornamentele portului popular. Dar pe cât se deschidea pentru a primi influenţe străine, pe atât se închidea pentru a nu influenţa mai departe. Rimetea era un nucleu cultural ermetic, unic, aşadar un reper.

Costumele erau foarte variate; de la copii, adolescenţi, tineri, adulţi şi bătrâni, toţi maghiarii din sat aveau privilegiul de le purta. Femeile, în special, aveau porturi mai elaborate, punând mai mult accent pe aspect decât bărbaţii. Iar culorile dominante erau, fireşte, roşul, albul şi verdele. Dar sunt vizibile şi o serie de influenţe săseşti, urmare a coloniilor de mineri germani, stabiliţi aici încă din secolul XIII. Din păcate, însă, despre portul din Rimetea trebuie să vorbim la trecut, fiindcă nu mai e port viu. Îl mai puteți vedea la sărbători, la biserică, dar a apus de mult vremea când bucuria de a purta costumul era la ordinea zilei.

Adresă: Rimetea, str. Principală, nr. 34 (în curtea primăriei, din centrul satului)

Surse pentru acest articol: Muzeul Etnografic Rimetea

Florian-Rareș Tileagă

FOTO: În muzeu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă