- -1°C

De vizitat în Alba

Acasă / Fotografiabil, la Roșia Montană

Fotografiabil, la Roșia Montană

Publicat în: 4 oct.. 2018
Autor: Rares Tileaga

În lume, Roșia Montană este, probabil, cea mai vestită localitate românească, după București. Veche de 2.000 de ani, când era exploatată de romani, satul a trecut de la bogăție fabuloasă la decădere. Dar până și așa, superbul ei centrul istoric o face să fie, parcă, Rășinariul județului Alba. De câțiva ani, însă, Roșia Montană e câmpul de luptă între o companie care dorește dezvoltarea unui proiect de exploatare auriferă și organizații nonguvernamentale ce se opun. Cu toate astea, sau tocmai de aceea, Roșia Montană atrage mai mulți turiști ca niciodată, care descoperă farmecul unui loc unic.

Casă de miner, purtând sigiliul breslei, în Roșia Montană / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Istorie, vestigii, valori

 

Orice analiză a sensibilului subiect „aur la Roșia Montană” va duce la una și aceeași concluzie: Roșia există datorită mineritului. Situată departe de principalele drumuri comerciale, fără posibilități de investiție în alte activități, Roșia a rămas mult timp un simplu centru minier. Acum 2.000 de ani, însă, satul se numea Alburnus Maior, fiind recunoscut încă de atunci pentru tezaurul de aur. E motivul pentru care istoricul Vasile Pârvan l-a numit „California antichității”. Aurul s-a exploatat atât în galerii cât și la suprafață, direct din râu, prin metode arhaice (cu șaitrocul sau blăni de miel). Primul document descoperit, în care este menționat vechiul nume al acestui sat de munte, este o tablă de ceară din 131. Urmele de locuire de la Alburnus Maior mai includ locuințe, galerii miniere, unelte, inscripții în greacă și latină și multe altele.

Uliță, în Roșia Montană / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Galeriile și puțurile din fostele mine romane pot fi observate la aproape 30 de minute de mers din centrul comunei, pe Dealul Cetății unde era și fortificația de apărare a localității și a exploatărilor aurifere. O vizită de o zi în zonă trebuie să cuprindă și Muzeul Mineritului, de lângă fosta exploatare minieră Roșiamin, azi închisă. Aici pot fi văzute o parte din fostele galerii romane, lungi de kilometri întregi, unelte de minerit cum sunt șteampurile şi șaitrocul.

 

Treptat, la Roșia Montană s-au format comunităţi de români, maghiari, evrei și germani care au fost atrași în zonă de visul unei îmbogățiri rapide. Practic, toată viaţa satului era legată strict de exploatarea auriferă. Localnicii considerau o rușine să te ocupi cu altceva, astfel că preferau să cumpere produsele necesare traiului de la negustorii care împânzeau zona. Meşteşugarii din zonă, puţini la număr, fie deserveau activităţile miniere, fie aveau meserii urbane, adică croitori şi cizmari. În sat exista o casină, un loc de întâlnire a elitelor și de petrecere.

 

Din 1970, a început exploatarea în cariere, ce a durat până în 2006. Urmarea acestor exploatări există și azi sub forma unor găuri imense, rămase în urma detonărilor și a unor poluări puternice a mediului. Din galerii și cariere se scurg și acum ape acide, care fac imposibilă viața în pârâul Roșia. De asemenea, întreaga localitate este presărată cu „tăuri” (lacuri artificiale).

 

Farmecul de altădată

 

Punctul forte al oricărei vizite la Roșia Montană e, fără îndoială, centrul istoric al satului, renumit pentru farmecul citadin inconfundabil. Practic, satul de azi conservă, în mare parte, așezarea din secolul al XVII-lea, ce cuprinde două nuclee: zona vestică, cu clădiri înnoite în jurul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și nucleul dezvoltat spre est cu piața centrală, din care pornesc ulițe înguste, ce urcă pantele dealurilor. Trei biserici există aici (unitariană – 1796, romano-catolică – 1783, reformată – sec. XIX) iar locuințele se impun estetic prin masivitate și prin repertoriul plastic baroc sau neoclasic. Decorurile de fațadă redau, cu exuberanță, motive precum scoici, ghirlande, lei, figuri umane. O preocupare deosebită a roșienilor pentru decorarea caselor a fost poarta, considerată un element principal al străzii. Mândria pentru slujba de miner este reflectată, totodată, de fațadele unor clădiri, care poartă însemnele tradiționale ale ocupației.

Detaliu arhitectural, în Roșia Montană / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Astăzi, nu mai puţin de 41 edificii din centrul istoric al Roşiei Montane se află pe lista monumentelor istorice naţionale, pe lângă care lacurile artificiale, galeriile romane şi medievale dau culoare locală întregului patrimoniu.

 

Proiecte

 

În 1948, comuniștii au naționalizat exploatările private. Modul de lucru s-a schimbat iar localitatea a primit amprenta „industrializării” comuniste. Cu toate acestea, amprenta celor două milenii de minerit de aici este, azi, pe deplin vizibilă. O bună parte a caselor au rămas „în picioare”, ca mărturie a unor vremuri de un farmec aparte, cosmopolite și prospere. De aceea, revitalizarea istoriei şi redarea strălucirii de odinioară a Roşiei Montane au fost propuse, recent, în contextul unui proiect minier modern. Astfel a avut loc, începând cu 2001, un proiect de cercetare a patrimoniului din localitate, fiind investigate componentele fundamentale ale acestuia: arheologia, arhitectura, etnografia şi istoria orală, patrimoniul industrial.

 

Un punct central al proiectului constă în crearea unui viitor muzeu al mineritului, cuprins în nouă clădiri din piața centrală a localității. Viitorul muzeu va cuprinde expoziţii tematice de geologie, arheologie, etnografie, patrimoniu industrial (expus într-un parc tematic) dar şi o componentă subterană prin reabilitarea galeriei „Cătălina – Monuleşti”.

 

Deja un prim pas în creearea muzeului a fost realizat prin superba și extrem de complicata restaurare a clădirii cu nr. 325, fostă farmacie a localităţii la finele secolului al XIX-lea. Aici poate fi vizitată expoziţia „Aurul Apusenilor”, care ilustrează o secvenţă din patrimoniul arheologic al localităţii, respectiv tradiţia mineritului din zonă. Vitrinele adăpostesc piese remarcabile din tezaurul antic al Roșiei Montane, precum jucării din ceramică, stautete și figurine din teracotă, plachete, dar și piese din istoria exploarărilor aurifere recente, precum costum, cască și unelte de minerit, vagonet de transportare a minereului și multe altele.

 

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Viziteaza Alba Iulia