Despre Alba Carolina nu poti sa spui ca este o simpla cetate. De Alba Carolina se leaga intregul „univers” al orasului Alba Iulia. Istoria si modernismul convietuiesc atat de bine acolo, intre zidurile ei, incat odata ce ai intrat pe poarta uiti de tine, uiti in ce an esti si incepi sa retraiesti totul.

Faci primul pas – inapoi in viitorul pe care l-au intrezarit vizionarii acelor vremuri, habsburgii din Transilvania. 1715, 4 noiembrie: ziua binecuvantata in care generalul Steinville, comandantul trupelor imperiale austriece din Transilvania, impreuna cu Stefan Kornis, guvernatorul Transilvaniei, si Giovanni Visconti Morando, arhitectul italian care a proiectat fortificatia, puneau prima piatra la temelia cetatii ce avea sa impresioneze, mult mai tarziu, intreg sud-estul Europei.

Visconti a gandit-o atunci asa cum i s-a cerut, ca pe o fortareata cu dubla semnificatie: trebuia sa apere orasul si intregul Ardeal de invaziile turcesti si sa ofere lumii intregi imaginea unui imperiu solid. Planurile au fost trimise la Viena, pentru a primi aprobarea Printului Eugeniu de Savoia. Asa se explica de ce Alba Carolina respira prin toti porii ei cultura austriaca. Pana si numele l-a primit dupa cel al imparatului austriac in timpul caruia a fost ridicata: Carol al VI-lea. Tot in onoarea sa, numele orasului a fost schimbat in Karlsburg.

Pentru ridicarea cetatii s-au pus multi galbeni in joc si s-au folosit cele mai avangardiste metode ale timpului – sistemele concepute de Sébastien Le Prestre, Marchiz de Vauban, arhitectul si militarul francez care a lansat atunci un nou sistem de fortificatii in Europa. Amplasarea trebuia sa fie, bineinteles, strategica, astfel ca s-a optat pentru cel mai inalt punct al orasului – pe locul a doua fortificatii mai vechi, un castru roman si vechea cetate a Balgradului. Planurile arhitectilor indicau o suprafata uriasa, de 140 de hectare, astfel ca a fost nevoie ca o parte din vechiul oras sa fie daramat si mutat in partea de est a cetatii.

Fortareata - stea, cu trei sisteme de aparare

Cetatea Alba Carolina a fost costruita in forma de stea cu sapte bastioane, inconjurata de doua randuri de santuri de aparare. Constructia a durat 23 de ani. Dupa moartea lui Visconti (de ciuma), lucrarile au fost conduse de Iosif de Quadri, inginer militar locotenent-colonel (1717-1727), si de Konrad von Weiss (1727-1738).

Totul a costat aproape doua milioane de guldeni de aur, spun istoricii, o suma enorma pentru acele vremuri. Dar munca bruta a celor peste 20.000 de serbi romani stramutati din tot Ardealul si obligati sa munceasca gratuit in serii de cate doua saptamani nu poate fi in niciun fel cuantificata. Cei mai buni muncitori si mesteri italieni specialisti in piatra erau trimisi la lucrarile de zidarie. „Fineturile”, adica sculpturile de la portile cetatii si bastioane, au fost realizate de o echipa adusa tocmai de la Viena, coordonata de sculptorul Johann König.

Intrarea în cetate se făcea prin intermediul a şase porţi, câte una pe fiecare linie de apărare. Statuile care impodobesc aceste porti au fost inspirate din legendele razboaielor antice si bataliilor austro-turce.

In 1738, la finalul lucrarilor, ansamblul era compus din trei sisteme de aparare. Primul era chiar corpul principal al cetatii (in forma de stea cu sapte colturi), format din sapte bastioane inalte de 12 metri; al doilea era format din semilune, iar al treilea era alcatuit din contragarzi. In proiect era prevazut si un al patrulea sistem, dar s-a renuntat la el, din lipsa de fonduri. Atacati de otomani, habsburgii au fost nevoiti de multe ori sa cheltuiasca mare parte din bani pentru intarirea cetatilor de la granita cu turcii.

Din nou, ca la 1738

Cetatea Alba Carolina a vazut multe in cele aproape trei secole de existenta de la ridicarea ei si pana astazi: lupte, razboaie, intemperii. Nici in momentele sale de pace nu a fost linistita: o ciuperca bacteriana dezvoltata din apa care se infiltra printre ziduri o macina putin cate putin si ii rodea structura de rezistenta. Pe de alta parte, in 1921, o parte din bastionul si ravelinul Sf. Mihail au fost distruse in momentul in care a fost construit parcul din jurul Catedralei Incoronarii. Cetatea isi pierduse mare parte din stralucirea de altadata, insa restaurarea unui asemenea ansamblu era considerata, din start, foarte dificila si costisitoare.

Un prim proces de restaurare a fost demarat pe la mijlocul anilor ’90, dar a fost abandonat destul de repede. Abia in urma cu trei ani cetatea Alba Carolina a reinceput sa respire aerul de odinioara, cand au fost reabilitate cea mai mare parte a monumentelor. Cele sase porti ale cetatii au fost primele care au intrat in renovare – si totul a costat aproape 50 de milioane de euro. Acum, Poarta a III-a are Garda (care se schimba in fiecare zi la ora 12:00) ca odinioara. Pentru ca restaurarea sa fie completa, a fost refacut si podul mobil de lemn de la Poarta a III-a, replica a celui existent in epoca medievala. Multe dintre componentele artistice sunt cele originale, insa restaurate.

Lucrarile au continuat cu amenajarea centrului istoric, latura de vest (care a fost, de altfel, cel mai spectaculos proiect de restaurare a cetatii, la fel ca in 1921). Zeci de statui de bronz strajuiesc aleile si piatetele. S-au folosit materiale speciale, pe cat posibil similare cu cele de la 1700 – caramida de lut si piatra adusa de la o cariera din imediata vecinatate a orasului.

Cetatea Alba Carolina a fost repusa in circuitul turistic al Romaniei in decembrie 2013, de ziua Marii Uniri. Dupa aproape 100 de ani, cetatea arata la fel de impetuoasa ca odinioara.

Tragand linie, aflam ca lucrarile de restaurare au costat in total 60 de milioane de euro, insa mare parte din bani au fost atrasi din fonduri europene (80%).