Cui nu-i plac excursiile? Să fie ploaie, ger sau aer mohorât de toamnă, că tot te bucuri când e vorba de ieşit, undeva în natură. Nu-i musai să fie departe. Te bucuri de orice ocazie, indiferent de vreme, pentru că e în firea ta de călător să zâmbeşti când îţi vin idei de drumeţie prin te miri ce locuri. Dar când vremea e superbă iar locurile sunt uluitoare, apoi totul devine roz. Măcar pentru câteva ore.

Pe Valea Ampoiţei, de exemplu, orele trec ca minutele. Ca să nu mai vorbesc de „rozul” călătoriei, care vă va fura pe nesimţite, de parcă ați fi intrat în alt timp şi altă lume. Într-adevăr, încă de la intrarea în satul Ampoiţa, pe drumul DC 72 care se desprinde după Miceşti din DN 74 (ruta Alba Iulia – Zlatna), şoseaua urcă îndrăzneţ de la şes la munte. E ca o rupere şi vă veți simţi luați pe sus în timp record. Nici nu vă dezmeticiți bine, în curbele strânse ale satului, că deja vă vor da ghes primele semne ale spaţiului montan: Calcarele de la Ampoiţa, Piatra Boului şi Cheile Ampoiţei.

Calcarele de la Ampoiţa

Vă vor surprinde cu crestele lor încă de la primele viraje, de-a lungul pârâului Ampoiţa. Semeţe, parcă ţâşnesc din plapuma de păduri care acoperă fiecare petec de iarbă al dealurilor dimprejur. Vorbim de trei blocuri de calcar, desprinse unul de altul, înalte de 44 m, 27 m şi, respectiv, 17 m. Împreună, alcătuiesc o privelişte impunătoare în acest ţinut carstic al Munţilor Trascău. De fapt sunt atât de abrupte, încât au devenit irezistibile pentru căţărătorii care văd, în această triadă albă de calcar, o zi de aventură.

Calcarele de la Ampoița / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Nu zic să luați cu voi frânghiile şi scripeţii, dar merită o tură până acolo, măcar pentru un set de fotografii cu care să vă lăudați celor care nu prea ştiu ce-i ăla relief spectaculos. Drum până sus există şi începe chiar din dreptul indicatorului turistic. Însă pregătiți-vă picioarele pentru o potecă abruptă, „ca pe acoperiş”, printre tufe cu spini şi copaci încovoiaţi până la umeri. Sus, efortul e răsplătit: gărduleţele, acoperişurile şi pârâul se pierd, miniatural, în peisajul domol de dealuri. Superb, pur şi simplu.

Piatra Boului

Privită de jos, ați crede că e Piatra Craivii. Pare să aibă aceeaşi ascuţime a crestei, ivită brusc deasupra pădurilor. Domină Dealul Fecioarei la cei 510 m altitudine, constituind cel mai important reper nordic al depresiunii Ampoiţa. Cel mai simplu să ajungeți acolo este dacă urmați drumul de ţară ce pleacă din satul Ampoiţa, la stânga cum urcați pe vale, trecând podul de piatră unde e amplasat indicatorul. Calea urcă direct spre creastă, tăind păşunile şi păduricea de conifere, şi vă duce direct la poalele Pietrei Boului, care-şi etalează pereţii calcaroşi înalţi de 45 m înălţime. De sus, priveliştile vă vor învălui în tihnă, fiindcă acum sunteți într-adevăr deasupra Văii... Vezi Calcarele, vezi satul, vezi Piatra Craivii, ba chiar şi îndepărtatele Chei Întregalde. E frumos.

Cheile Ampoiţei

Dacă tot sunteți prin preajmă, vă puteți convinge încă o dată că zona asta merită vizitată; secretul e să nu vă abateți de la drumul comunal ce v-a adus la Ampoiţa. Curând veți intra în pădure, paralel cu pârâul, şi veți merge cale de 9 km. Dar de data asta, ţinutul devine cu adevărat sălbatic... Vorbim de Cheile Ampoiţei, întinse pe o lungime de 500 m. E un ţinut care vă frapează cu obrazul accidentat al pereţilor laterali din piatră, sculptate în arabescuri de muchii şi ţancuri, ce îngustează drumul prin înclinarea lor. Totul, însă, se lărgeşte mai în sus de 850 m, unde pereţii trecătorii se ondulează, ca o chemare blândă spre cer. Şi e copleşitor când priveşti de jos în sus, fiindcă se înalţă un spectacol înghesuit cu stânci, arbuşti şi ierburi, ca în tablourile romantice. Plus de asta, Cheile Ampoiţei ascund câteva peşteri (pe care le poţi vizita doar dacă eşti un expert al coborârilor la peste 300 m, deci... aviz amatorilor!), cea mai însemnată fiind Peştera Liliecilor.

Piatra Corbului / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Piatra Corbului

Nu e chiar pe Valea Ampoiţei, dar dacă tot călătoriți în zonă, neapărat să opriți pentru această ciudăţenie a naturii. Se află pe Valea Ampoiului şi o veți vedea chiar din drum, pe versantul din dreapta, cum ieșiți din satul Tăuţi spre Zlatna (DN 74) la circa 200 m de ultima casă. Se cheamă Piatra Corbului şi se impune prin forma zveltă şi înaltă de 14 m.

Dar decât s-o vedeți de la distanţă şi să ziceți „a, o piatră, acolo...”, mai bine luați-vă inima în dinţi şi urcați de-a curmezişul dealului, până când veți ajunge atât de aproape de ea, încât să-i puteți citi tăbliţa explicativă. Mare grijă, însă... Versantul e abrupt iar pietrişul de pe cărare vi se sfărâmă sub tălpi, devenind un pericol real pentru oricine. Dar e liniştitoare panorama, odată ce ajungeți sus. Cât despre motivele pentru care monumentul e atât de bizar, geologii spun că Piatra Corbului constă într-un strat de calcar fosilier, sedimentat haotic. De-a lungul veacurilor, mişcările tectonice l-au adus în poziţie verticală, eroziunea dezgolindu-l şi detaşându-l în relief. Ca atare, acum îl vedem traversat de crăpături, pe toate suprafeţele, oarecum fălindu-se cu vechimea sa.

Florian-Rareș Tileagă