Infoschi Șureanu – 04-10 ianuarie 2019

Publicat în: 
3 ianuarie 2019

S-o luăm pe rând.

Unu la mână, la mulți ani și un an mai bun, dragi iubitori de omăt! V-o dorim noi, cei de la „Vizitează Alba Iulia”. V-o dorim sincer, așa cum și noi ne-am bucura mult de tot să ne urați același lucru.

Doi la mână, haideți la schi. Vă așteptăm la Șureanu, unde vă asigurăm că iarna e iarnă. Grea, cruntă, faină.

 

- Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)

- Pârtii funcționale: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)

- Lungime totală a pârtiilor existente: 12 km

- Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)

- Altitudine maximă: 2.010 m

- Tunuri de zăpadă: nu

- Webcam: http://schi-sureanu.ro/index.php/camere-live

- Nocturnă: nu

- Pârtii pentru sănii: da

- Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Orange (slab)

 

Evaluare generală: ninsorile abundente și vremea rece din ultimele zile au făcut ca starea pârtiilor de la Șureanu să fie remarcabil de bună. Cu alte cuvinte, vom avea pârtii excelente de sărbători. Nu mai există smocuri de iarbă, nici pietre, ci doar zăpadă din belșug, proaspătă, perfect aderentă. O veste bună e legată și de acces: drumul de la Oașa la pârtii a fost netezit și lărgit, astfel încât să încapă două mașini. O altă veste foarte bună este că site-ul Domeniului Schiabil Șureanu – www.schi-sureanu.ro – este, în sfârșit, funcțional; totuși, nu toate informațiile sunt actuale, site-ul fiind în curs de actualizare. De asemenea, este bine de știut și că, în perioada următoare, se va deschide reustaurantul tip autoservire de la baza teleschiului „Curmătura” (de lângă casierie).

 

Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).

 

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime și este deszăpezit, fiind accesibil pentru orice tip de mașină.

 

Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): au avut loc, recent, deszăpeziri eficiente ale acestui tronson de 18 km, între barajul Oașa și domeniul schiabil. La momentul scrierii acestui comunicat (20 decembrie), drumul se află într-o stare foarte bună, nemaiavând nici gropi, niși șleauri pe direcția de mers. Sunt recomandate, totuși, lanțurile, mai ales în cazul unui ambuteiaj în pantă.

 

Pârtii și instalații de cablu: sunt deschise toate cele 10 pârtii ale domeniului schiabil, asta însemnând peste 12 km de spațiu schiabil disponibil. Zăpada de pe pârtii este excelentă, stratul bătătorit fiind de circa 30 cm, pe alocuri chiar de 50 cm. Nu mai există probleme de săptămâna trecută, și anume pietrele sau smocurile de iarbă. Acum, există omăt suficient și perfect aderent, iar liniile de ratrack sunt prezente în fiecare dimineață. În zonele de off-piste, zăpada este relativ suficientă, măsurând între 40-60 cm grosime. Păstrați, totuși, atenție sporită la movilele de zăpadă, întrucât pot ascunde cioturi de copaci sau bolovani. Instalațiile de transport pe cablu funcționează conform programului.

 

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 21 – 27 decembrie 2018, vreme ușor instabilă. Sâmbătă, Duminică și luni va ninge, urmând ca de marți să se răcească brusc. În general, temperaturile se vor încadra între -13 și -2 grade Celsius. E posibil ca pe creste și pe platourile alpine să viscolească puternic, afectând calitatea pârtiilor. De asemenea, este posibil ca ninsorile și norii care coboară pe munte să afecteze vizibilitatea pe pârtii.

 

Servicii turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil.

 

Sfaturi de buzunar:

- nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul.

- faceți acasă o probă de montare a lanțurilor.

- evitați vitezele mari pe pârtii, dacă nu știți să schiați în siguranță.

 

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram