In fiecare saptamana ne vom stradui sa va prezentam Alba Iulia prin ochii altora, fie ei turisti, localnici, iubitori ai artei si culturii sau reprezentanti ai serviciilor de care vă puteți bucura când ne veți vizita. Prin intermediul interviurilor veti putea afla povestile lor de viaţa si detalii despre experientele pe care le puteti avea in cea mai mare cetate din Romania.
In aceasta saptamana va invitam sa aflam povestea Muzeului Unirii si activitatile in care aceasta este implicat, asa cum a prezentat-o seful sectiei de Istorie, Muzeologie, Biblioteca și Documentare a muzeului, Victor Tudor Rosu.
Cand a fost infiintat Muzeul Unirii din Alba Iulia?
Muzeul de Istorie și Istoria Arheologiei si Stiintele Naturii s-a infiintat din 1887, insa ca Muzeul al Unirii functioneaza din 1929 cand a preluat patrimoniul vechuiului muzeu, cel din 1887. Cladirea actuala a fost data muzeului in 1968, pana in momentul respectiv fiind utilizata ca locuinta pentru ofiteri - ”Pavilionul Ofiterilor”. Inainte de aceasta, muzeul avandu-si sediul in alte localuri din oras.
Care sunt cele mai bine reprezentate colectii permanente ale muzeului?
Muzeul este format din muzeul propriu-zis și Sala Unirii. Muzeul propriu zis are o colectie istorica bogata, unul dintre cele mai bine dotate muzee din tara, categoric intr-un top 10 din Romania, daca ar fi sa facem un clasament.
Epoca romana e foarte bine reprezentata, aproape un etaj intreg e dedicat perioadei romane, Apulum fiind si cel mai mare si mai important oras roman din Dacia, datorita acestui fapt si patrimoniul apulens, patrimoniul ramas in urma orasului Apulum, este foarte vast. Expozitia acopera toate perioadele, cronologic, iar din 1975 dateaza ultima refacere masiva a expozitiei. Adica ceea ce inca vedem astazi in muzeu este gandit dupa standardele anilor `70. In curand, vom intra intr-un amplu proces de restaurare si de reorganizare a expozitiilor. Se incearca acoperirea tuturor perioadelor istoriei, se arata continuitatea istorica romaneasca, deci accentul cade pe istoria romaneasca. De asemenea, sunt scoase in evidenta momentele de rascoala si de revolta. Apropo de revolte, avem anul 1848 foarte bine prezenta in muzeu, cu obiecte care i-au apartinut lui Avram Iancu > 3 obiecte – sumanul, chiminul si fluierul, dar si scrisori trimise sau primite de Avram Iancu.
Exista expozitii temporare in muzeu?
Da, si numarul lor a crescut constant in ultimii 10 ani. S-a pornit de la aproximativ 30 de expozitii temporare pentru a ajunge la 90 – 100 de expozitii temporare anuale gazduite de muzeu.
Exista evenimente speciale la care participa muzeul?
Da, exista cateva evenimente traditionale deja.
Un exemplu e „Noaptea Muzeelor”, un evenimente european, care se organizeaza in prima sambata seara, dupa data de 15 mai. Noi am fost la a 8-a editie in 2015. Am impachetat acest eveniment sub conceptul de „Istoria prinde viata” cu personaje istorice care au dat viata istoriei. Un alt exemplu de eveniment - cu ocazia zilei de 1 decembrie se organizeaza un numar mare de evenimente, atunci ne trec pragul cei mai multi vizitatori. Mai exista expozitii traditionale precum „Salonul International de machete”, care de desfasoara, de asemenea, in preajma zilei de 1 decembrie.
De cativa ani, avem un program care se numeste „Exponatul Lunii”, in fiecare luna se scot in evidenta, intr-o mini expozitie, piese dintre cele mai reprezentative colectii ale noastre, incercand sa le legam de calendarul evenimentelor istorice. De exemplu, in februarie se organizeaza ceva legat de Horea, data fiind executia lui Horea in februarie sau in noiembrie legat de Mihai Viteazu sau in decembrie legat de unire. Pe langa acestea, si noi participam cu piese la alte expozitii, nationale sau internationale.
Ce exponate sunt cele mai valoroase din muzeu?
La Sala Unirii exista Documentele Unirii, acele 6 volume ale Unirii care au o importanta istorica. Exista si piese valoroase, vechi, datorita materialelor din care sunt confectionate. De exemplu, aurul, a cărui valoare creste constant. Printre acestea se numara o podoaba ce se utiliza pentru a decora picioarele cailor, gasita la mormantul unui taraboste (razboinic) dac de la Cugir.
Există o gardă a cetății?
În fiecare vineri seara, de ora 7, există reprezentatii ale dacilor si romanilor. Trupele evolueaza sub indrumare muzeului. In aproximativ o ora se pot urmari lupte, gladiatori, dansuri. Exista o echipa de 60 de voluntari care evolueaza sub denumirea generica de Garda Apulum, dar de fapt sunt 4 trupe: romani, daci, gladiatori si dansatoare.
Care este orarul muzeului?
Programul de iarna:
Marţi – Duminică (Luni închis)
10:00 – 17:00 (casieria se închide la ora 16:30 )
Programul de vară:
1 mai – 31 august 2016
Marţi – Duminică (Luni închis)
10:00 – 19:00 (casieria se închide la ora 18:30)
Expozitia de serpi, care este de peste 6 luni la noi, poate fi vizitata si dupa inchiderea muzeului, pe perioada iernii.
De ce ar trebui ca orice persoana sa treaca pragul acestui muzeu?
De cativa ani, Sala Unirii poate fi vizitata gratuit. Pentru orice roman, care simte romaneste este o cladire care nu trebuie ratata pentru ca este poate cea mai importanta cladire istorica din Romania deoarece aici s-a creat Romania Mare. In egala masura, turistii straini care ajung la Alba Iulia sunt interesati de istoria noastra. Mai mult, Sala Unirii are si o expozitie etnografica destul de bine articulata si care vorbeste despre traditii romanesti, de aici, din zona, in special din zona Muntilor Apuseni.
Muzeul, pentru orice pasionat de istorie este un obiectiv ce nu trebuie ratat! In muzeu, vizita presupune cel putin 1 ora, asadar este recomandat sa i se acorde importanta cuvenita.
Daca pana acum cativa ani Muzeul Unirii era singurul care exista ca entitate muzeala in Alba Iulia, in momentul de fata e nevoie de cel putin o innoptare pentru a intelege intreaga istorie a orasului. Nu e suficient sa vizitezi orasul doar pentru 1 zi. Poti sa ramai un weekend intreg, mai ales ca in sezonul cald sunt evenimente in fiecare weekend.
Pentru partea de reenactment, de vinerea de la ora 19, atunci cand conditiile meteo sunt nefavorabile ne mutam in Sala Unirii. Am avut reprezentatii si cu 1500 de oameni. Au fost cazuri cand turistii au ramas in Alba Iulia special pentru aceasta reprezentatie. Ne bucuram mult si va invitam si pe dumneavoastra!
Ce planuri de viitor sunt in lucru?
Se va inaugura un nou muzeu, Muzeicon, proiect cu finantare norvegiana. Un muzeu de arta religioasa cu carte regilioasa, icoane. O buna parte din piese au facut parte din colectiile muzeului nostru, insa sunt si piese aduse din alte colectii.
In plus, actualmente se lucreaza si la un muzeu de arta, cu tablouri care exista in colectiile Muzeului Unirii.
De unde pot afla vizitatorii mai multe informații despre evenimentele viitoare?
Ne pot găsi pe blogul oficial al muzeului (https://muzeuluniriialba.wordpress.com) si pagina de facebook a muzeului (https://www.facebook.com/muzeulnationalaluniriialbaiulia).
Vă așteptăm cu drag în vizită!