La Alba Iulia au fost regasite portretele regale ascunse de sovietici

Publicat în: 
31 octombrie 2014

Turistii au un nou motiv sa treaca portiile Cetatii Alba Carolina: 6 tablouri regale considerate pierdute reprezentandu-i pe regele Ferdinand si Regina Maria au fost redescoperite si sunt in prezent expuse in Sala Unirii. Expozitia poarta numele de "Comoara regasita. Portretele regale de la Alba Iulia" si la evenimentul de deschidere a participat insusi principele Radu.

Comoara redescoperita

Cele 6 tablouri considerate pierdute sunt expuse in prezent in Sala Unirii tuturor albaiulienilor si turistilor interesati de bogata istorie ascunsa in panzele ce reprezinta portretele suveranilor. Cele 6 tablouri de dimensiuni impresionante au fost ascunse in perioada razboiului intr-un depozit si redescoperite abia in urma cu doi ani, timp in care au fost pastrate in forma de suluri.

Descoperirea a fost facuta de catre o angajata a institutiei, iar tablourile despre care se presupune ca ar fi fost ascunse, cel mai probabil, in luna ianuarie a anului 1948, pentru a fi protejate de vandalismul sovietic al Salii Unirii, au fost trimise direct la Muzeul Brukenthal din Sibiu pentru restaurare.

Tablourile contin 7 picturi, unul dintre acestea fiind pictat pe ambele parti si reprezinta doua portrete ale regelui si reginei realizate de Stoica Dumitrescu, un portret al lui Pericle Capidan ce o infatiseaza pe regina Maria, doua portrete ale Regelui Ferdinand semnate de V. Leon, un portret al regelui semnat de Zogu Zaharescu si un portret al carui autor este anonim.

"Regii Romaniei in presa ardeleana: articolele ziarului Unirea (Blaj, 1891-1911)"

In aceeasi zi in care a avut loc dezvaluirea celor 6 picturi in Sala Unirii din Alba Iulia, turistii au avut ocazia sa viziteze si vernisajul unei expozitii dedicate articolelor publicate in ziarul Unirea, ziar infiintat la Blaj in 1891 ce difuza informatii legate de Romania si familia regala pentru romanii aflati la granita cu imperiul Austro-Ungar.

Luna Octombrie este dedicata unui protocol semnat in 2013 pe 15 octombrie pe o durata de 10 ani care oficializeaza parteneriatul dintre Casa Regala a Romaniei, Consiliul Judetean Alba si Primaria municipiului Alba Iulia pentru o colaborare si un calendar anual de activitati ce urmeaza sa se desfasoare in fiecare luna octombrie in Alba Iulia.

Pentru 2014, temele propuse au legatura cu activitati educationale, de diplomatie, cultura si turism, iar reprezentatul Casei Regale a Romaniei a fost principele Radu care a participat si la deschiderea expozitiei ce prezinta cele 6 tablouri, comorile redescoperite dupa jumatate de secol.

Se asteapta ca fluxul de turisti in Alba Iulia in luna octombrie a fiecarui an sa creasca treptat in jurul programului organizat in parteneriat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram