„Abia în clipa în care ascunzi un lucru, ca să fie descoperit, devine interesant”

Rareș Tileagă: Se spunea, în conferința de azi, că teatrul de păpuși e minimalizat. Iar asta se întâmplă pentru că există acea prejudecată că teatrul pentru copii nu trebuie să fie serios și că nu trebuie bine făcut. Ce părere ai despre problema asta?
Alina Petrovschi: Eu nu am părerea asta. Orice artă trebuie bine făcută, ca orice alt lucru pe care îl faci în viață, de fapt. Teatrul de păpuși are, deci, aceeași importanță ca teatrul dramatic. Există o tendință, într-adevăr, de a minimaliza acest gen de teatru și este păcat.

R. T.: De la emoție pornește scenograful, când creează? Care-i primul impuls, muza? Există așa ceva în zona scenografiei?
A. P.: Nu. Nu există muză, există discuția cu regizorul, care e cea mai importantă. Regizorul e muza. Conceptul regizorul e cel de la care pornim întotdeauna.

R. T.: Deci chiar dacă vă aflați în zona artei, lucrurile sunt tehnice.
A. P.: Treaba scenografului este în mare parte tehnică, pentru că dacă tehnicul nu funcționează, atunci detaliile plastice nu pot fi expuse pe scenă, și atunci este o colaborare între tehnic și plastic.

R. T.: Ești tânără, ești încă la facultate. Ce crezi că te așteaptă după ce vei termina studiile?
A. P.: Ce cred că mă așteaptă... Asta cred că e o întrebare la care nu pot să răspund, pentru că e o întrebare pe care mi-o pun săptămânal. Nu pot să știu ce mă așteaptă, pentru că eu muncesc foarte mult, dar totul depinde de ce șanse îți apar, ca să arăți ce poți să faci și cum ești tu, în lucru.

R. T.: Cu ce regizor ai vrea să lucrezi pe viitor? Care te-ai inspira? Cu care simți că lucrul scenografic ar fi cel mai fructuos?
A. P.: Eu chiar am avut un referat pe subiectul ăsta și mi-am dat seama că mi-ar plăcea să lucrez cu Silviu Purcărete, sau cu un regizor care este pe zona lui. Evident, nu cred că o să ajung să lucrez cu Silviu Purcărete (râde), sau nu se știe...

R. T.: De pildă și Mihai Măniuțiu a lucrat mult pe aceeași linie estetică a lui Purcărete, în sensul codificării, al corurilor, al ansamblurilor mari.
A. P.: Exact zona asta îmi place. De codificare, de mască, de stilizare, pentru că abia în clipa în care ascunzi un lucru, ca să fie descoperit, devine interesant, nu în momentul în care îl scoți pe față.

R. T.: Uite, de pildă Meyerhold, la început de secol XX, punea accent pe insolitul, în teatru, iar principiul lui de bază era: în teatru trebuie să vedem lucruri care nu pot fi găsite decât acolo!
A. P.: Păi de-aia e teatru și nu film!

R. T.: Dar hai să o luăm și altfel. Să zicem că Purcărete zice: nu , Alina, azi nu. Păi atunci... Go for Afrim!
A. P.: Da, îți dai seama că dacă aș primi o propunere, din partea oricui, eu aș onora-o. Chiar dacă n-ar fi „zona” mea, atunci ar fi o provocare estetică.

R. T.: Uite, dacă ai lucra cu Dabija, ai face costume țărănești!
A. P. (râde): Da, exact!

Alina Petrovschi este studentă la Master, Facultatea de Scenografie, UNATC „I. L. Caragiale” București.

Interviu de Rareș Tileagă