N-o veți vedea din drum şi nici măcar clopotniţa nu i-o veți zări. Aveți de urcat prin cimitirul satului până să ajungeți la ea, dar, credeți-ne, merită din plin. Scurta plimbare, de nici cinci minute pe poteca de piatră, vă va rupe de lume şi vă va cuceri cu aerul ei molcom, de poveste bătrânească. Curând veți vedea şi bisericuţa, cocoţată pe dealul cimitirului. Şi e atât de măruntă, încât pare în miniatură. Bine ați venit la biserica de lemn din Pianu de Sus.

Faptul că e mică nu o face mai puțin valoroasă. Ba chiar o aşează la loc de cinste între monumentele de artă ieşite din comun, cel puţin din judeţul nostru. În primul rând, pe exact acelaşi loc fusese înainte vreme o bisericuţă din nuiele împletite, în jurul unor ţăruşi înfipţi în pământ. Dar nu se ştie nici anul construcţiei, nici cine a construit-o. Cert e că, în 1761, oamenii satului au stricat-o. În schimb, au ridicat în locul ei biserica de lemn care se vede şi azi, după cum spune vechea inscripţia cu litere chirilice, care desparte altarul de naos. O pomenim, măcar pentru exotismul acelei limbii străvechi: „Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică dintâi nu s-a aflat nimeni să ştie cine a făcut şi când, iar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, ridicatu-s-a din temelie, cu osârdia cinstiţilor preoţi popa Moise, popa Dumitru, popa Ioan, cu toată cheltuiala satului cu şindrila şi zugrăveala. An 1761.”

Şi mai bizar, în legătură cu bisericuţa, e faptul că aceasta a fost „scurtată”. Din cei 12 m lungime şi peste 6 m lăţime, cât avea odinioară, lăcaşul a fost aproape înjumătăţit în urma unor lucrări de restaurare din 1918. Astfel, turnul-clopotniţă (scund şi suplu, cu coif piramidal) a fost pur şi simplu mutat deasupra părţii conservate, care mai cuprinde doar naosul şi o parte din altar.

Înăuntrul bisericii, farmecul vechimii se simte de la primul pas. Aici, parfumul de brad al pereţilor se îmbină cu tămâia din altar, cu răcoarea de umbră şi de uşi închise. „Miroasă-a puştiu”, ar zice bătrânii. Şi, într-adevăr, e un aer străvechi, care se împacă cu pictura zidurilor (pânză lipită pe bolta în leagăn, din altar), de o mare măiestrie, executată probabil de zugravii vestitei şcoli de pictură de la Pianu. Îţi fură privirea şi elementele arhitectonice din exterior, precum brâul în frânghie, cioplit pe una din bârnele de jos, care înconjoară construcţia. Plus că de jur-împrejur, în curte, sunt stâlpi funerari, la trunchiul brazilor, băncuţe, şi totul devine parcă o chemare la hodină.

Azi, slujbe nu se mai fac în bisericuţa de lemn. Poate doar vara, la sfinţirea apei sau când se repară cealaltă biserică. Oricum, poporul din sat ţine mult la ea şi o îngrijeşte pe măsură. Iar voi, cititorii noștri, o puteți vizita oricând. Nu trebuie decât să îl rugați pe părintele din sat să vă deschidă. Drum bun!

Acces la Pianu de Sus

Rută: Alba Iulia – Vințu de Jos (DJ 107 C) – Pianu de Sus (DJ 705 B-DJ 704 A)

Distanţă de la Alba Iulia la biserica din Pianu de Sus: 25 km

Durată: aproximativ 40 minute, fără popasuri

Florian-Rareș Tileagă

FOTO: Biserica de lemn din Pianu de Sus / Sursa foto: Cătălin Cădan