În ciuda aparențelor de oraș mic, neînsemnat, Sebeșul a „dat” lumii câteva personalități culturale marcante. Mințile strălucite care s-au născut aici s-au remarcat în muzică, în pictură, în teatru, în literatură și filosofie. Iată, pe scurt, câteva dintre numele mari născute la Sebeș.

Carl Filtsch

Carl Filtsch, într-o litografie de Kriehuber, 1844

În secolul al XIX-lea, un foarte tânăr pianist din Sebeș, pe nume Carl Filtsch, devenea elevul preferat al lui Chopin, al lui Liszt și amicul viitorului împărat Franz Joseph. Născut într-una din casele săsești din centrul Sebeșului, micuțul Carl era atât de talentat la pian, încât la doar șapte ani cânta pentru Curtea Regală de la Viena. La 12 ani, devenea elevul lui Frédéric Chopin și, pentru puțin timp, al lui Liszt. Era atât de virtuoz, încât ambii profesori au declarat:  „Doamne, ce copil! Nimeni nu m-a înţeles mai bine decât el!” (Chopin) şi „dacă băiatul ăsta începe să călătorească, eu îmi închid prăvălia...” (Liszt). În 1845, însă, Carl se îmbolnăvea de tuberculoză, murind la Veneţia. Un monument de marmură, în cinstea sa, se află în cimitirul veneţian San Michele. Opera micului geniu e alcătuită din 25 de lucrări, interpretate anual în diverse festivaluri de pian. Iată-le pe cele mai cunoscute:

Andante, Opus 1 Nr 1 în Re bemol Major, 1838-1839

Nocturne, Op. 1 și 2, 1839

Șase preludii mici, 1839-1840

Romanță în mi minor, 1840

Mazurca în mi bemol minor

Barcarola

Impromptu în sol bemol major, 1843

Impromtu în si bemol minor

Oevre2

Concertul pentru pian și orchestră în si minor, 1843

Uvertura în Re Major pentru orchestră mare, 1840-1841

Studiul în Fa Major, Op. 8

Studiul în La Major, Op. 10, 1842-1843

Adagio în do minor (Adieu), 1844

Sava Henția

Sava Henția - Târgul Moșilor

Născut în satul Sebeșel, din Munții Șureanu, Sava Henția (1848 - 1904) este unul dintre cei mai importanți pictori și graficieni români de secol XIX. Lucrările lui, în principal dedicate Războiului de Independență (1877 - 1878), au fost medaliate pentru marea lor valoare documentar-istorică, mare parte dintre ele fiind achiziționate de către Casa Regală.

După ce războiul se încheie, Henția îşi continuă activitatea ca profesor, dar şi ca pictor, decorator de interioare şi ilustrator de cărţi. Portrete, compoziţii artistice şi istorice, peisaje, naturi statice – le veți găsi în muzeele din ţară, dar mai ales la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş.

Radu Stanca

Radu Stanca

Nepot al medicului Dominic Stanca și frate al scriitorului Horia Stanca, Radu Stanca s-a născut în Sebeș, în anul 1920, într-o casă din centrul orașului. La scurt timp, se mută la Cluj, unde face școala primară, generală, liceul și Facultatea de Litere și Filosofie. Scrie poezie, publică poezie și își manifestă, încă din anii studenției, dragostea de scenă, jucându-l pe Farfuridi în 1940, într-un spectacol pus în scenă de „studenții în litere”. În 1943 devine asistent la Catedra de Filosofie condusă de Lucian Blaga, iar în 1945 se mută la Sibiu, unde va preda estetica teatrului. De altfel, la Sibiu va și rămâne până la capăt, afirmându-se, treptat, ca regizor în Teatrul de Stat. De altfel, el a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, din 1949 până în 1961, când se îmbolnăvește. În 1951 devine profesor la Școala Populară din Sibiu, iar în 1956 ia ființă, la insistențele lui, secția germană a Teatrului de Stat din Sibiu. În 1961 este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj, iar în 1962 se stinge din viață, după agravarea unei boli pulmonare. De la Legenda peștilor, culeasă de Radu Stanca pentru „Universul Copiilor”, când avea 12 ani, și de la prima sa poezie, Mi-e dor, publicată la 15 ani, în revista școlară „Mâine”, până la eseurile publicate la maturitate și la spectacolele regizate, sebeșeanul Radu Stanca a intrat în istoria culturii române ca publicist, gânditor al poeziei românești, om de teatru și profesor.

Lucian Blaga.

Lucian Blaga

„Sat al meu, ce porți în nume / Sunetele lacrimei” sunt două dintre versurile lui Lucian Blaga (9 mai 1895, Lancrăm – 6 mai 1961, Sibiu)  care certifică apartenența sa la satul natal, Lancrăm, de lângă Sebeș. Este satul în care Lucian Blaga (9 mai 1895, Lancrăm – 6 mai 1961, Sibiu) a văzut lumina zilei, unde şi-a petrecut primii ani din viaţă şi căruia îi va închina versuri, proză, cugetări. Cămin i-a fost apoi oraşul Sebeş, pe urmă Braşovul, Sibiul, Oradea, Clujul, Varşovia, Praga, Lisabona, Berna, Viena. Figură enciclopedică a perioadei interbelice, Blaga a scris poezie, proză, eseuri, dramaturgie, tratate de filosofie. Impunător, ca personalitate şi complet, ca om al literelor, Blaga a marcat cultura română prin titluri esenţiale precum Poemele luminii, În marea trecere, Trilogia cunoaşterii, Luntrea lui Caron, Tulburarea apelor, Meşterul Manole. Dar Blaga era vestit nu doar pentru lucrările sale, ci şi pentru tabieturile lui. Profesorul Ovidiu Drîmba mărturisea că Lucian Blaga obişnuia să fie foarte ordonat. Îşi respecta programul zilnic, fie că era de lucru sau de destindere şi ţinea la orele de somn şi de masă. Când mergea pe stradă, ronţăia boabe de cafea; le avea în buzunar şi îi servea şi pe alţii. Dacă se afla într-o companie agreabilă, îi plăceau calambururile şi se amuza cu hohote de râs, transmiţându-le şi celorlalţi voia bună.

Casa natală a lui Blaga, care acum se numește „Casa memorială Lucian Blaga”, este un loc special. Locuința a fost restaurată astfel încât să corespundă întru totul imaginilor descrise de însuși Blaga, în cartea sa Hronicul și cântecul vârstelor, considerată a fi cea mai autorizată sursă în privința casei natale. Ea poate fi vizitată oricând, de marți până Duminică, între 08.00-16.00.

Florian-Rareș Tileagă