Pe două roți: Șureanu Bike Fest

Publicat în: 
22 august 2018

Să fii pe două roți, la munte, în august, nu înseamnă decât un singur lucru: libertate. Adăugați, în acest scenariu, numele Șureanu, un foc de tabără și biciclete high-class, și veți obține Șureanu Bike Fest. Un eveniment deja celebru, deja bine conturat la cea de-a III-a sa ediție, care vă așteaptă la pedalat între 24-26 august 2018, cu start din Luncile Prigoanei.

 

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Ideea

 

Un concurs de MTB (mountain-bike), organizat la munte, nu înseamnă doar un traseu, niște bicicliști asudați și premii. Înseamnă în primul rând o idee născută din dragoste de munte, de efort și de sănătate, înseamnă entuziasm la cote înalte și dorință de a face ceva, într-un loc unde nu se întâmplă, vara, mai nimic în afară de jocurile airsoft din Poarta Raiului și de drumețiile individuale ale turiștilor. Șureanu e, din nefericire, acel loc, iar Șureanu Bike Fest este tocmai plinul care umple un gol: este posibilitatea de a-ți petrece un weekend fain, sănătos, antrenant, într-o zonă montană încă sălbatică, încă virgină, care are nevoie de produse turistice.

 

Prima ediție avea loc în 2016 și, ca orice primă ediție, era timidă. Dar energică. Imaginați-vă, deci, că a III-a ediție, cea de anul acesta: mult mai energică și nicidecum timidă. Deocamdată, 77 de participanți s-au înscris, iar listele rămân deschise inclusiv în ziua concursului (25 august).

 

Traseele

 

Unul lung (50 km, diferență de nivel 1.420 m), și altul scurt (30 km, diferență de nivel 1.200 m). Ambele sunt pentru plămâni și picioare de oțel, așa că cei care se încumetă știu că îi așteaptă o provocare în toată puterea cuvântului. Limită de vârstă nu există, dar copiii vor avea parte de un traseu special, de circa 1.500 m, pe platoul din fața scenei (Luncile Prigoanei). Detalii despre trasee, găsiți pe www.sureanubikefest.ro

 

Programul concursului

 

VINERI, 24 august 2018

17:00 – 22.00 Sosire și înregistrare participanți (la scena din Luncile Prigoanei)

 

SÂMBĂTĂ, 25 august 2018

11:00 – 15:00 Probele principale, start concomitent (traseul lung & scurt)

15:30 – 16:30 Probe pentru copii

16:30 – 17:00 Premierea

17:00 – 22:00 Jocuri Velo, DJ, foc de tabără

 

DUMINICĂ, 26 august 2018

09:00 – 14:00 Trasee Velo de recreere (în afara competiției)

14:00 Încheierea evenimentului

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Șureanu Bike Fest este, în esență, festivalul celor care iubesc și înțeleg natura. Așadar dacă vă place sportul și înțelegi natura, SBF e soluția ideală prin care să vă bucurați de munte, cu toată energia corpului.

 

Informații suplimentare: 0736 444 985

 

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram