Rimetea. De pus în ramă

Publicat în: 
20 februarie 2018

Ne îndreptăm, acum, pașii spre Rimetea, din nordul județului Alba, acolo unde istoria, tradiția și natura fac casă bună. Și nu vorbim doar de satul Rimetea, ci de un întreg ținut dedicat turismului de weekend. Vorbim, de fapt, despre unul dintre cele mai căutate spații turistice din județul Alba, fără de care cultura Transilvaniei ar fi săracă.

Case în Rimetea / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Istorie și tradiție la Rimetea

 

Rimetea, pe numele său maghiar Torockó, e unul dintre cele mai atrăgătoare sate-monument din Transilvania. O spun atât agențiile de turism, cât mai ales miile de turişti care vin la Rimetea, an de an, din toate colţurile Europei, în special din Ungaria, Franța, Polonia, Anglia și Germania. Este o zonă în care sezonul turistic durează, de regulă, din aprilie până în octombrie, atingând punctul culminant în luna august.

Rimetea / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Totodată, Rimetea e vestită în țară și în lume pentru istoria meşteşugurilor sale. De la feronerie şi pictură pe mobilă, la superbele costume populare, Rimetea a uimit zecile de mii de turişti care i-au bătut la porţi. Toate se află în vitrinele Muzeului Etnografic din centrul satului.

 

Biserica unitariană din Rimetea

Rimetea. În stânga, biserica unitariană / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Turnul cu ceas al bisericii unitariene din Rimetea, aflată în piaţa centrală, domină întregul sat. Clădită la începutul secolului al XIX-lea, cu rol de apărare, ansamblul bisericii fortificate este, azi, un obiectiv turistic ce nu trebuie ratat. În special de fotografi. De jur-împrejurul bisericii, se întinde zidul de apărare şi, dincolo de el, câţiva stejari încovoiaţi, cum vezi în jurul multor biserici fortificate din Ardeal. Cât despre interior, acesta te uimește prin structura sa barocă, cu elemente rococo, vizibile în ornamentaţia rafinată a bolţilor. Grandioasă este şi orga, realizată în 1929 la Braşov, dar mai ales amvonul, cu un splendid baldachin din lemn.

 

Piatra Secuiului

Piatra Secuiului / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Piatra Secuiului, la poalele căreia se întinde satul Rimetea, este un loc unic în Ardeal. Datorită piscurilor și abrupturilor sale stâncoase, pare a fi un munte vulcanic din Japonia, fiind, de fapt, cea mai impunătoare formă de relief din județul Alba. Cățărătorii, parapantiștii și fotografii vor adora acest masiv de piatră, despre care se spune că face ca soarele să răsară de două ori. Nu este, însă, o legendă. Două din crestele Pietrei Secuiului sunt atât de înalte, încât soarele răsare după prima și dispare în spatele celei de-a doua, urmând să răsară iar. Acest fenomen are loc, însă, doar în zilele de vară.

 

Cetatea Colțești

Cetatea medievală de la Colțești / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Dacă mergi la Rimetea, nu rata nici Cetatea Colțești. O vezi cu coada ochiului, în drum spre Rimetea. De fapt nici nu intri bine în Colțești, că se şi face o uliţă la stânga. Te va duce la poalele unor splendide ruine, rămase pustii în bătaia vântului. Iar ca să ajungi acolo trebuie să fii gata pentru efort serios, pentru că drumul la cetate urcă abrupt şi e plin de mărăcini, şanţuri şi bolovani. Dar panoramele obținute de sus merită toată osteneala.

 

Cetatea a fost ridicată în 1296, ca măsură de apărare după invazia tătarilor și abia cinci secole mai târziu a primit forma pe care o vedem azi. Fortificația era căminul familiei nobiliare Thoroczkay, care stăpânea acest ţinut nordic al actualului judeţ Alba. Astfel, zidurile au fost ridicate nu doar ca adăpost pentru bunuri, ci şi ca protecţie, dar au cedat în războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja. Fortăreaţa n-a putut ţine piept nici austriecilor conduşi de generalul Tiege, care au asediat-o. După atâtea pârjoluri au rămas în picioare ruinele celui mai bătrân turn al cetății, aşezat pe un pisc înalt, turnul-donjon și rămășițele unor încăperi.

 

Cheile Aiudului

 

Pereții imenși ai Cheilor Aiudului se văd de oriunde, odată ce ai ieșit din Aiud spre Rimetea, adăpostind câteva din cele mai căutate trasee de escaladă din țară. Te așteaptă nu mai puțin de 89 trasee, vestite pentr u spectaculozitatea lor, având grade între 3 și 9. Cei care, însă, nu preferă alpinismul, trebuie să știe că o simplă parcurgere a Cheilor Aiudului e suficientă pentru ca excursia să devină fascinantă. Totodată, rezervația e preferata iubitorilor de grătare, cicloturism și fotografie.

 

Acces la Rimetea

 

Rută: Alba Iulia – Aiud (DN 1) – Rimetea (DJ 107 M)

Distanţă de la Alba Iulia la Rimetea: 53 km

Durată: aproximativ 60 minute, fără popasuri

 

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram